farmec2
Fetze-fetze la Cluj
Nu-s vorbe mari, chiar am pățit-o pe pielea mea. Aflată cu treabă în Cluj, m-am mișcat abrupt, devastator, cam prea brusc, bătea și un vânt hotărât și în vâltoarea mișcărilor m-am trezit cu fatza pe jos. Căzuse. Normal că s-a spart. Situația era teribilă, vă dați seama, nu puteam ieși în lume, nu puteam să-mi permit să vadă clujenii un alien semănând vag cu un om, s-ar fi panicat, m-ar fi făcut Mitică, or eu nu-s chiar bucureșteancă get-beget, m-am târât până la primul magazin din zona să cer ajutor. Și ce să vezi, era chiar un magazinel Farmec. Uzez de bruma de farmec din dotare, mă vede vânzătoarea în alertă, îmi spune subversiv numele Monica Vuscan, și mă trimite rapid la fabrica, aflată la o aruncătură de băț, o nimica toată să ajung acolo, să caut pesoana…
Chimie din prima
Și încap pe mâna grațioasă a acestei doamne, director tehnic al fabricii, care mă duce prin toate încăperile frumos mirositoare, care cu zgomote, care cu recipiente și temperaturi, care cu descoperiri inedite. Totul îmi pare nou și de domeniul fantasticului, caut să mențin reperele umane pentru a părea de încredere. Și deodată… deodată… regăsesc și ceva de odinioară (aici musai să intre muzica din Love Story), de natură să mă liniștească. Celebra cutie de lapte Doina. despre care îmi povestește că au vrut s-o schimbe, s-o modernizeze și au răcnit consumatorii: Nuuuu! Nu schimbați laptele nostru din coșul zilnic. Lăsați-l așa. Și l-au lăsat așa, cum il iubea românul. Că il iubea. Pentru că demachia bine, pentru că proteja tenul, pentru ca putea fi folosit deopotrivă de bărbați și femei, pentru că… era Farmecul nostru neaoș.
