Teoria multimilor suparate

…si tot merge Gura Montana Rosie de Rai…

Azi e 10 noiembrie 2013. De la 1 septembrie 2013 se iese in strada, se sta mult, se scandeaza pasnic pentru salvarea Rosiei Montane si odata cu ea a intregului teritoriu numit “gura de rai” de la o catastrofa ecologica fara precedent. Se aduna tineri in Bucuresti, Cluj, Iasi, Londra, Bruxelles, Munchen. Duminicile sint niste regaluri de energie, vointa si inventivitate. Se marsaluieste in numar ultra-mare, ca e zi libera si pot oamenii – care de altfel muncesc – sa isi rupa din bucatica lor libera si sa o daruie unui crez. Crezul ca “Uniti salvam Rosia Montana”.

E frumos, e articulat, e argumentat, e justificat. Si eu am participat la Bucuresti si la Londra, unde m-a dus drumul, aceiasi tineri, aceeasi energie. Oamenii isi pun toata imaginatia la treaba (si au din plin), tot profesionalismul (si e testat la case mari), dupa cum lucreaza. Unii in publicitate sau P.R., altii in management, unii sint medici, altii actori, fel de fel de ocupatii care ajung sa fie de folos intregului. De aceea campania functioneaza impecabil, fiecare om isi face treaba bine, contribuie voluntar, cu puterile si entuziasmul de care sint in stare, si iata ca aceasta fabrica functioneaza. Mereu diferit, surprinzator. Se depun rosii pe caldarim, se circula cu biciclete, se inventeaza lozinci amuzante, se fabrica tricouri, se confectioneaza filmulete emblematice, cu miez si mesaj, se distribuie in toata lumea, se publica pe site-uri, pe pagini importante, se afla despre asta, din ce in ce mai multa lume stie despre drama pe care stam s-o incercam. Asa, si? Se fac flash-mob-uri, se coloreaza fete, se produce umor: “protestatara simpatica, neaparat caut jandarm de treaba…”, “Sa vina presa sa-I scoatem lesa”, se marsaluieste cu zgomot sau in virful picioarelor. E una din cele mai eficiente interprinderi romanesti. Daca ar produce jucarii, barci sau rachete de tenis am fi producatorul nr.1 in lume. Dar nu se produc bani, doar constientizare. De aceea e neinteresant pentru televiziuni si politicieni, ba chiar periculos, deci incearca sa contracareze aruncind atentia pe altceva. “United we stand, divided we fall” si …nimic. Liniste. Nimeni nu se sinchiseste. Numai noi, astia, care vrem sa fim auziti si mai ales ascultati. Am citit undeva, nu stiu unde, ca protestele nu schimba nimic. Sint doar asa, décor al democratiei. O fi, nu zic. In orice caz, eu daca as fi la putere- m-as teme de decoruri.

Continue Reading

Paparazzi, nu ratati… mica londoneza in patru labe

Merg pe strada prin Londra. La ora 10 seara. Mi se pare normal ca o vietate sa-mi taie calea, mare scofala, doar in Romania mereu apare un ciine, o pisica, porumbei, sobolani, ceva acolo, intregesc peisajul. Placida merg mai departe cu sarsanalele cam grale, de-aici si privirea timpa, a obida, pe cale sa mi se imprime. Cu bruma de vioiciune din ochi remarc totusi ca vietatea nu se mai termina. Ups. Neobinuit. Bizar. In uzina creierului meu suna sirenele. Vag ajunge si la mine alarma. Scot creierul de pe stand by si ma alertez. Ochii scruteaza, retina inregistreaza, se transmit semnale rapide nervilor optici, acestia trimit la centru imaginea si pina sa se termine vietatea, informatia se proceseaza: ”O vulpe!” Cu coada cit tot corpul ei de catelandru bucurestean, sta si ma priveste. Probabil si ei ii comunica centrul de calcul de la purtator ceva. Hait-imi zic. Te pomeni ca e romanca si m-o sti de la televizor, ca oamenii pe care-i surprind aruncindu-mi ocheade in strainataturi. Ma uit mai bine. Nu ma priveste pe mine, ci pungile pe care le vede agatate de labele mele superioare. Pina aici, pina la pungi. Eu nu ma misc, ma uit hipnotizata la ea pina se plictiseste si pleaca. Tocmai cind dau sa scot aparatul foto. Pfiii! Si-mi pica fisa. Eu o stiu de la televizor! E ditamai vedeta in U.K., are portretul peste tot, pe genti, pe servetele, in magazine de design, pe inghetata, pe perne, peste tot. Nu mai zic ca are emisiuni dedicate pe Animal Planet sau Discovery. Extraordinar, daca eram mai rapida, o pozam. Nu conteaza, o astept, chiar daca va trebui sa stau toata noaptea. Ferea, vulpeo, ca paparazzi-s peste tot.

Continue Reading