Demnitate, Teatrul Avangardia

Demnitate, Teatrul Avangardia

Tată, ce e aia demnitate?

– Demnitatea… este… ceva ce are un om adevărat…
– Bine, doar n-o fi inimă. Sau piele. Sau foame.
– Nu, că nu se vede. E ceva ce are pe dedesubt.
– Că doar n-o fi vreo vestă. Sau pancreasul?
– Nu, că nu e chiar pe dedesubt, e ceva care-l înconjoară.
– Doar n-o fi aer. Sau vreo curte. Sau centura de la pantaloni.
– Ei, na. Demnitatea este ceva ce emană omul adevărat, măreț, moral…
– Aha… e ca o transpirație? Sau poate că o liniște?
– Da, ceva ca o liniște. Demnitatea este ca o liniște a omului când vorbește cu sine.
– Păi când vorbește cu sine, omul nu este nebun?
– Atunci demnitatea e atunci când omul se raportează la alții, cu liniște.
– Adică înainte să se culce, să nu deranjeze vecinii?
– Nooo… din contră, când toți vecinii sunt treji, când cineva încearcă să-i pună pumnul în gură, când este batjocorit și pus la pământ…
– A, demnitatea e din filme.
– Aaah… nu ne înțelegem. Era chiar din viață, înainte… acum, nu mai știu. E din teatru. Uite-l pe Șerban Pavlu. Îl vezi? Are demnitate?
– În viață așa pare.
– Așa și Marius Manole. Respiră, inspiră demnitate. Dar în piesă, personajele lor au demnitate?
– Păi, de unde să știu.
– Dacă nu știi, mai întreabă. Hai că îți zic. „Demnitate” este un spectacol la Teatrul Avangardia. Du-te de-l vezi și mai vorbim. O să înțelegi. Dacă ai demnitate…
– Adică ochi, minte, inimă?

Că doar nu e doar un rang înalt în societate, mânca-l-ar tata de demnitar…