Mirela Vescan

Artista cu Pasiune-fara-Pauza si Suflet-fara-Ragaz

MirelaVescanMirelus ii zic eu. E prietena mea de mai bine de 10 ani. Eu zic ca i se potriveste numele mai sugubat, mai jucaus, mai invirtecus, mai Mirelus. Mirela Vescan e numele cunoscut de toata lumea din Romania care s-a interesat de machiaj macar o data in viata. Numele sau e notoriu acum, dupa ani de munca asidua, cu pasiune. Zi de zi. Cu cautari, framintari, scotocit, adincit, inovat, cautat si unde nu este. E o pioniera a acestei meserii, a pornit pe calea asta cind inca la noi totul era un hatis, o jungla. Nu existau produse, nu existau specialisti, reguli sau ocazii variate. Magazine de specialitate – nici atit. Exista un singur mod de a te machia, cu albastru la ochi si cu ruj rosu pe buze si gata. Ieseai seara undeva, puneai masca. Serbai ziua copilului, aceeasi masca. La o nunta, lipeai masca de chip. Erau doua stadii: cu masca sau fara masca. Atit. Calitate, nuante, intretinere, subtilitati- nexam. Nici macar vedete nu existau. Bruma de stiinta in domeniu o gaseai cel mult in lumea teatrului si a filmului, la citiva artisti ai machiajului. Dar atit. Intr-o perioada cind nu era nimic pe piata, Mirela si-a urmat chemarea, a descoperit frumusetea acestei arte, si-a alcatuit bagajul de cunostinte in domeniu si l-a ingreunat tot mai mult, a imbratisat cu patos pasiunea vietii ei: arta machiajului. Si a evoluat. A lucrat in teatru, in televiziune, show-uri de divertisment si de fashion. Nu exista persoana publica fotografiata la noi sa nu-i fi trecut prin mina. Ma minunez de cite ori o vad la o demonstratie sau la o sedinta foto cu cita migala si cu cita atentie lucreaza. Parca ar fi prima ei zi si ar trebui sa faca impresie. Nu o deranjeaza nici cind lumea pe strada ii cere un sfat. Il da cu placer si cu amanunte, sa fie de ajutor. Nu e supra-saturata de munca ei. Cum e posibil asa ceva, intr-o lume care se lupta cu spectrul plafonarii? Cum sa nu iti treaca cheful? Cum sa nu se potoleasca flacara pasiunii? Cum sa nu te plictisesti? Cum sa nu te inece rutina? Nu stiu. Intrebati-o pe Mirela Vescan. Eu asa fac, si ma revigorez.

You may also like

Leave a comment