Vizita de Lucru la Nomasvello

Am repetat inainte. Am jupuit. Am razuit. Am riciit. Am cojit totul in jur. Ca sa fiu pregatita la capitolul “epilare definitiva”. Am pulsat din intrerupator, din miini. Din picioare. din ochi. Cum m-am priceput, pentru a intelege ceea ce se cheama “lumina intensa pulsata”. Am albit toti peretii, toate tablele, toti pantofii. Parca si la fata ma albisem intrucitva.  Ca sa aprofundez operatiunea de albire a dintilor.

Am  studiat site-ul. am pindit in preajma centrelor Nomasvello de care ma lovesc atunci cind ies la plimbare sau fac cumparaturi. Nu m-am luminat indeajuns, asa ca a trebuit sa incerc. Am facut o Vizita de Lucru la acest salon de frumusete care se bazeaza pe principii foarte simple, dupa cum aveam sa-mi dau seama.  Dar miracolul s-a produs abia dupa ce am renuntat la toate complicatiile cu jupuitul, pulsatul din ochi si pinditul. Si inca o data mi se confirma ca daca vrei sa afli ceva trebuie sa te opresti din banuit. Asa am aflat cum e sa lucrezi la Nomasvello.

Dupa acest veritabil teaser m-am gindit, firesc, ca ma pricep. Ma si laudasera fetele, Claudia mi-a soptit la ureche ca sint nascuta pentru infrumusetare. N-am stiut prea bine daca sa fiu jignita sau sa perseverez in domeniu. Am presupus ca e vorba de a doua varianta, mai convenabila. Geo mi-a vorbit de perspective colorate care pot inflori daca imbratisezi o afacere Nomasvello. Cum vine asta? Mi-am ciulit urechile. Am rugat-o pe Geo, adica Georgiana Tranca, sa-mi povesteasca mai multe, daca e afacerea vietii mele si trec asa, impasibila pe linga ea? Fiindca este posibil pentru oricine sa detina o franciza. dar ce trebuie facut? ” Hai sa bem o cafea si iti povestesc”, mi-a zis Geo. “Hai sa-ti dau eu o cafea, ca vreau sa stiu numaidecit”, am zis eu si a urmat asta.

Ce stiu e ca acum string bani de franciza. Ca vreau sa ma mai intilnesc cu aparatele pe care le-am minuit asa de bine de la prima atingere. Si sa ofer asa usor servicii de top. Dar imi trebuie multa vointa. Sa renunt la inghetata, calatorii, la hainele de lux de care sint dependenta…sau mai bine ramin deocamdata client. Mi-e mai usor.

 

Continue Reading

Viata e aici si acum

Invitata fiind de Tiberiu Căpudean, vechiul si bunul meu prieten, sa vizitez sediul HOSPICE Casa Sperantei din Bucuresti, am acceptat imediat.  Stiam din vizitele mele anterioare ca o sa am strangeri de inima la intilnirea cu persoanele care sufera de boli amenintatoare de viata, dar stiam tot de atunci cu ce energie si voie buna pot fi intampinata. Asa ca nu am mai stat la discutii si am lasat zapada si gerul afara si m-am proiectat intr-o lume calda, zambitoare, insorita. Numai dupa ce am primit insigna.
Am primit insigna
Am primit insigna!

Am ajuns in sala unde cateva doamne isi foloseau indemanarea pentru a crea obiecte vesele de décor sau de folosinta casnica. In fiecare sezon, ele lucreaza “cadouri hand-made”. Martisoare, ghirlande, globuri pentru brad.

Facute cu drag
Facute de miini talentate

Doamne! Ce doamne! Toate coafate de hair-stylisti de top, sositi sa le porneasca ziua cu voiosie, trebaluiau cu pricepere. Tiberiu mi-a spus ca saptamanal vin acesti tineri sa rasfete bolnavii. Cu o tunsoare sau o pieptanatura noua, cu o schimbare totala de look. Si in acest fel se celebreaza viata.

Ne-am pus pe glume, pe facut poze, pe schimbat sfaturi si trucuri gospodaresti. Nu vedeai pe nici un chip ingandurarea, tristetea oamenilor din autobuz, din metrou, de pe strada si din magazine, sanatosi si fara probleme reale.

Am trecut prin saloane aerisite, cochete, linistite, dotate cu tot ce trebuie pentru orice nevoi. Vrea cineva sa se dezmorteasca? Poate face sport. Vrea cineva sa doarma? Are tihna necesara. Vrea cineva sa urmareasca la TV ceva? Nimic mai simplu. Vrea o discutie de la om la om? Se poate in orice moment. Pentru ca asta am constatat, absolut toti pacientii internati mi-au vorbit cu entuziasm nedisimulat de personalul formidabil, de psihologi, infirmiere, asistente si doctori care se incapatineaza sa nu tina cont decat de omul aflat in ingrijire.

Asistente de pus la rana
Asistente de pus la rana

Cu tot sufletul si toata priceperea. Multi bolnavi tanjeau dupa asta, au fost azvarliti de colo colo multa vreme, si inca nu isi explicau cum de se poate si altfel. Se poate sa fie considerati oameni vii, nu cifre, nu dusi inainte de a fi cazul. Ajungi sa doresti sa fii zilnic in asemenea companie.

“Ce frumos suntem tratati – imi spune un pacient, doctorii chiar ne asculta cand le vorbim. Am fost asa norocos! Imi dau seama prin comparatie, ca am stat numai in spitale. Nu stiu ce am facut sa merit sa vin aici…chiar nu stiu”. Iar doamna Ecaterina Uriasu, ah, e o minune, un suflet mare, incercat, calit, curajos, deci Urias. Un optimism Urias. Si eu am ramas cu un respect Urias si cu dorinta de a mai sta la un sfat cu dinsa.

Frumusetea strabate timpul
Frumusetea strabate timpul

Cristi este unul dintre receptionerii de la HOSPICE. 28 de ani. Dar pentru ca sufera de fibroza chistica, este si unul din beneficiarii serviciilor de ingrijiri paliative pe care le ofera fundatia. Cristi ne face poze si printre cadre imi marturiseste: “Sint indragostit si planuiesc sa ma insor”. Mi se pare asa normal sa-si faca planuri. Sa se comporte conform virstei lui. Pentru ca depinde si de noi sa le implinim. Daca avem dragoste de-ajuns si sustinere in jur. Si aici sunt din plin toate. Asa cum ar fi normal, GRATIS!

Cred ca noi, romanii, ar trebui sa avem periodic vizite la HOSPICE Casa Sperantei ca sa intelegem si sa ne intelegem. Sa fie obligatorii prin lege. Prin legea iubirii, sigur. Pentru a ne vedea si asculta mai apoi unii pe altii. Pentru a serba darul acesta nepretuit, viata. Pentru a nu mai avea fete ingandurate pe strada. Pentru a fi autentic fericiti.

Pentru a oferi toate aceste raze de soare bolnavilor in mod gratuit, Hospice are nevoie de ajutorul nostru, cit de mic.

Uite cum poti ajuta si tu copiii si adultii care sufera de boli incurabile.
Doneaza 1 leu pe zi!
Nu trebuie sa donezi sume exorbitante. Noi toti trebuie sa donam putin.
Acceseaza link-ul de mai jos. E simplu.
Alatura-te Echipei HOSPICE!
Eu am facut-o in ani precedenti si a fost o experienta pe cinste.
Alearga la Semi-Maratonul Bucuresti si cei de la HOSPICE te vor invata cum sa-ti organizezi propria campanie de fundraising.
Alege cursa care ti se potriveste. Acceseaza link-ul de mai jos.

team.hospice.ro

Dupa vizita mea la HOSPICE Casa Sperantei iar imi doresc sa aiba continuari si iar ma intreb: unde-s bolnavii, afara sau inauntru? Ca zbor deasupra unui cuib de cuci si nu ma dumiresc.
Continue Reading

Talk to the hand

In sensul bun.

Abia acum inteleg vorba asta din batrini, romaneasca, “toc tu za hend”. Ca adica vorbeste catre mina, stai de vorba cu ea. Se potriveste doar cind mina isi imbunatateste aparitia, de-ti vine s-o bagi in seama. Am aplicat treaba, se brodeste. Am fost la Salonul Retro, coafura, cosmetica, mani-pedi, un salon micut, de cartier, dar foarte inimos si generos. O primire de nu-ti mai vine sa pleci, cu sufletele deschise, cu bomboane, cu liniste si ambianta foarte placuta.

salon-retro-2

Si iata, cu pictatul unghiilor intr-un fel de care numai chinezii sint in stare, la cita migala a implicat. Cite un vitraliu pe fiecare unghie, asta mi-a creat Flori. Asa ca acum ma uit la miinile mele cu respect si chiar vorbesc cu ele. Sint ca niste stele, vorba cintecului “cind ma uit la stele, vorbesc cu eleeeeeee”, nu ca buruienile, de nu le bagam in seama inainte, ca nu mai nimeream limbajul comun. Acum l-am gasit, multumita lui Alice Sandoi.  Va las, ca am ceva de vorbit cu degetele. Poftim??!  Ar vrea sa cinte la pian. Dar eu nu stiu sa cint la pian!!!

Continue Reading