Vizita de Lucru la Nomasvello

Am repetat inainte. Am jupuit. Am razuit. Am riciit. Am cojit totul in jur. Ca sa fiu pregatita la capitolul “epilare definitiva”. Am pulsat din intrerupator, din miini. Din picioare. din ochi. Cum m-am priceput, pentru a intelege ceea ce se cheama “lumina intensa pulsata”. Am albit toti peretii, toate tablele, toti pantofii. Parca si la fata ma albisem intrucitva.  Ca sa aprofundez operatiunea de albire a dintilor.

Am  studiat site-ul. am pindit in preajma centrelor Nomasvello de care ma lovesc atunci cind ies la plimbare sau fac cumparaturi. Nu m-am luminat indeajuns, asa ca a trebuit sa incerc. Am facut o Vizita de Lucru la acest salon de frumusete care se bazeaza pe principii foarte simple, dupa cum aveam sa-mi dau seama.  Dar miracolul s-a produs abia dupa ce am renuntat la toate complicatiile cu jupuitul, pulsatul din ochi si pinditul. Si inca o data mi se confirma ca daca vrei sa afli ceva trebuie sa te opresti din banuit. Asa am aflat cum e sa lucrezi la Nomasvello.

Dupa acest veritabil teaser m-am gindit, firesc, ca ma pricep. Ma si laudasera fetele, Claudia mi-a soptit la ureche ca sint nascuta pentru infrumusetare. N-am stiut prea bine daca sa fiu jignita sau sa perseverez in domeniu. Am presupus ca e vorba de a doua varianta, mai convenabila. Geo mi-a vorbit de perspective colorate care pot inflori daca imbratisezi o afacere Nomasvello. Cum vine asta? Mi-am ciulit urechile. Am rugat-o pe Geo, adica Georgiana Tranca, sa-mi povesteasca mai multe, daca e afacerea vietii mele si trec asa, impasibila pe linga ea? Fiindca este posibil pentru oricine sa detina o franciza. dar ce trebuie facut? ” Hai sa bem o cafea si iti povestesc”, mi-a zis Geo. “Hai sa-ti dau eu o cafea, ca vreau sa stiu numaidecit”, am zis eu si a urmat asta.

Ce stiu e ca acum string bani de franciza. Ca vreau sa ma mai intilnesc cu aparatele pe care le-am minuit asa de bine de la prima atingere. Si sa ofer asa usor servicii de top. Dar imi trebuie multa vointa. Sa renunt la inghetata, calatorii, la hainele de lux de care sint dependenta…sau mai bine ramin deocamdata client. Mi-e mai usor.

 

Continue Reading

Vizite bune anul are!

An Nou, Vizite Noi.

Gata. A sosit. 2017. Inca de la Craciun s-a simtit in atmosfera delirul vizitelor pe la vecini, prieteni, la colindat si urat. Dar pentru mine nu e doar asta. E mai mult.

Am ochii nu in patru, ci in shaishpe sa depistez locurile si oamenii, muncile si hobby-urile de vizitat. Nu stiu daca s-a dus vestea, dar sint o vizitatoare nemaipomenita. Extraordinara. Formidabila. Interschimbabila. Plexiglasibila. Am facut studiile de Vizitator pe o alta planeta, unde aratarile – ca nu le pot spune oameni – in loc sa respire, viziteaza. In loc sa manince, viziteaza. Eeei, sint tare adecvati si compostati cei care au atins geniul in acest domeniu de inalta fidelitate fata de natura umana. O sa ma intrebati cum am reusit.

Foto de la Facultatea de Vizitatori, inconjurata de colegi

Cum spuneam, am urmat Facultatea de Vizitatori, mi-am luat masterate, doctorate, multipluritate, excelencitate, grandenormitate (asa se numesc la ei titlurile cele mai prestigioase in domeniu), dar si velocitate si ventrilocitate in Vizitarea cu amanuntul. Eu stiu sa aplic cerintele unui astfel de titlu imediat si cunosc raspunderea care ma apasa atunci cind pornesc o Vizita. N-o sa intelegeti daca va dau detalii tehnice, imi pare tare rau, dar asa, pentru ca deja v-am stirnit interesul hai un hint despre cum voi reusi sa am ochii in shaishpe. Fixez cei doi ochi pe care ii am de la mama pe Anumita Munca/Meserie/Apucatura. Declansez fascilulul de Tatonare, insurubez cilindrul de Curiozitate si apas pe butonul Balans, ca sa reduca undele de soc. Apoi atasez Entuziasmul care are forma de paralelipied uscat si nisez bine-bine pina se usuca de tot. Ei, cu maclavaisul asta ma spal pe cap si capat o luminita care se desface la capatul tunelului in mii de ochi pe care trebuie sa-i iubesc ca pe ochii din cap, normal. De-aici e simplu, mersi, nu-mi spuneti ca puteati si voi dupa ce eu am concentrat singura toate Scovergile clar-obscure. Se persecuta putin, foarte putin, cam cit a costat locuinta oamenilor din reclama si ramin shaishpe. Simplu sau cum?!! Hehehehei.

Depistind o noua Vizita

Nu ca ma laud, dar intre timp, dupa succesele repetate in domeniu, am fost avansata la rangul de Vizitator-Sef, de ma invidiaza si aratarile de la care am invatat  vizitatologia. E clar ca nu trebuie decit sa facem Jonctiunea.

Prin urmare, asteptati-ma, ca vin. Cu Vizite de Lucru. De 2017.

Continue Reading