Stii de la stiri?

Gresesti profund

Ninsoare banala de o zi in plina iarna. Panica uriasa. Intretinuta la teve, care afirma ca au murit 4, apoi 5, apoi 6 oameni din pricina viscolului. Si cind e senin si adie vintul mor oameni, probabil fix din pricina vinticelului. Incearca si atunci sa ne induca asta, grozavia mortii, dar e prea gogonata si insista pe “cum” au murit unii si altii. M-am tot intrebat de ce aceasta obsesie de a aduce factorul buhuhu in vietile noastre, de ce se tot inteteste starea de teama, precar si blazare in rindul romanilor filfiind ca pe un steag  nefast moartea? De ce sa para mereu ca traim apocalipsa? Sintem departe totusi  de asa ceva, cel putin din semnele vizibile. Si apoi de ce privitorii stau ca niste pui in cuibar cu gurile cascate si inghit tot? Pentru ca vor senzational? Pentru ca sint prosti? Pentru ca sint hipnotizati? Pentru ca se pot conduce mai bine asa? Nu stiu, parca nu e plauzibil, oamenii nu vor neaparat senzational, dovada multi care au renuntat la televizor- ca purtator de “stiri”, nu sint nici prosti, dovada ca au renuntat la televizor ca purtator de “stiri”, nu stiu daca se pot conduce mai bine asa din moment ce multi au renuntat la televizor ca purtator de “stiri”. Poate ca ramine varianta cu hipnoza. Sintem ca la culcare copiii, asteptind sa li se spuna o poveste.  Balaurul te sperie, te culcusesti in pat si ti-e bine. Si apoi, oricum binele invinge- daca e mama in preajma.Respectiv autoritatea invingatoare. M-am mai gindit si ca noi imitam tot si am preluat modelul de la englezi. Dar am vazut si stirile lor. Departe de a dura atit, departe de a induce panica, pastreaza totusi un echilibru. Noi ducem la extrem totul. Pentru ca noua romanilor ne place intr-un sens dureros problema mortii. Moartea e cea care ne sperie, ne reduce la a fi insignifianti dar exercita o atractie nebuna. De ce Miorita e definitorie? “vor sa mi te omoare”/ “dac-o fi sa mor..” De ce alegoria moarte-nunta defineste poporul nostru? Pentru ca sintem insetati de a sti mai mult despre aceasta taina, intuim ca se integreaza intr-o cunoastere universala a fiintei, dar nu indraznim sa studiem mai mult. Raminem la stadiul de gura cascata. Insa o prima masura ca sa nu intre musca este sa inchidem televizorul. Bunicii nostri au trait bine mersi fara “informatie”. Poate asa o sa ne vindecam de teama.

Continue Reading

Romania e bolnava

Solutii in caz de ciuma

Niste oameni, niste medici romani, frati de-ai nostri au trecut pe linga moarte razant. Altii nu au reusit s-o evite din pacate, au intilnit-o de-a dreptul. Urmarile accidentului aviatic au creat soc in prima faza, si apoi intrebari despre competenta si raspundere. Despre omenie. Publicul- avid de senzatii. Dupa evenimentul propriu-zis- a inceput cotrobairea tuturor unghiurilor, cercetarea fiecarui detaliu. Dovedirea istetimii abordind alte aspecte si intrebind destept, pertinent. S- a declansat un meci al carui fluier de start se anticipa demult. Mingea vinei se arunca maiastru peste fileu de la autoritati la cei implicati, de la public la arbitri, de la presa la toti de pe margine, ba chiar si la cei de la distanta mare, astfel ca tensiunea meciului a cuprins toata romanimea. Daca am trai intrecerile internationale la inaltimea patimii izvorite din teribilul accident aviatic de la Cluj, am fi departe, pe locuri fruntase in lume. Dar nu, noi doar cu buricul nostru avem treaba. Avem intestinele pe-afara si ne otarim la miini ca de ce nu au facut ce trebuia, la umeri ca n-au tinut bine capul, la talpi ca detin doua calciie ale lui Ahile. In loc sa mergem la doctor. Ne acuzam si ne suspectam si ne stropsim unii la altii cu convingere , cu dibacie vecina cu profesionalismul. Sintem experti in a gasi argumente contra, a arata cu degetul, dar nu stim deloc sa-l punem pe rana si apoi s-o vindecam si sa o scoatem din posibilitati. Poate doar doctorii aceia sa mai reuseasca asta acum , dupa ce au primit cadou a doua viata. Sintem ca un satuc care descopera inca un bolnav de ciuma si-l izoleaza improscindu-l cu diagnostice posibile. Toti ceilalti exclama: “E ciumat! Dati-l la o parte, separati-l de ceilalti!!!” Fiecare se crede pasamite sanatos. Nu ne mai dam seama bietii, ca suferim incurabil. Ca toti avem boala. Fiindca n-apucam sa ne pipaim, analizam, sa ne uitam in oglinda sau sintem prea ocupati sa-i dam in vileag pe ceilalti. Gasim mereu bolnavii, dupa care uitam si incepem o noua sarja de imbolnaviri. Pentru ca de fapt sintem bolnavi de a fi bolnavi. Avem voluptatea de a fi asa. Altfel am gasi solutii. Nu aud sa se caute. Are cineva? Vrea cineva? Ma intreb de atita timp, daca am da toata clasa politica jos, pe cine am pune in loc? Pe cei imaculati? Si cine hotaraste care-s aceia? Ca intr-adevar, exista la noi oameni destoinici si gospodari si cu frica lui Dumnezeu. Si cu puterea de a-si recunoaste vina, atunci cind este just asa. Dar e nevoie de unii la fel ca sa vada asta, ca sa vrea asta, sa aiba puterea si caderea sa o faca. Si aceia nu apar, uite nu vor ei. Poate ca nu exista. Poate ca nu mai sint in tara. Poate ca…

Ma pricep si eu sa acuz. Ma dau in vint sa gasesc vinovati, apoi sa ma indreptatesc, ca eu sint, desigur, cea mai buna si vad cel mai limpede adevarul, doar sint romanca, deh, dar stiu in sinea mea ca e o eroare. Simt ca ar trebui sa incerc exercitiul curajului. Curajul raspunderii. Si altii ar incerca asta, macar pentru ca ai lor sa fie mindri de ei. Gasirea de oameni integri ar trebui sa fie politica de stat. Sa respire si tara asta, ca e impotmolita in falsi profesionisti, in caractere si diplome prefabricate, in retete masluite, e sufocata de strategii paguboase, e incilcita in simulacre de competitii.

Solutii, frate. Cum taiem raul din radacina? Ce punem in loc? Pe cine delegam sa ne conduca? Dar noi, noi ce-am face? Daca am fi sus acolo, pe cine am lua in ajutor? Unchii nostri, ca-s mai buni? Veri, prieteni? Noi peste tot? Oameni care apar la televizor si par de treaba? Vreun roman din strainatate? Cine? Sa nu uitam, trebuie sa fie profesionist, priceput la treaba care i se da, bine intentionat si deloc disperat sa se capatuiasca. Citi au clarviziunea de a-I dibui? Sistem impietrit. Greu de darimat. “Die hard” volumul 1000. Ca in cazul bolnavilor de ciuma, sa gasim un doctor destoinic, in stare sa ne faca si pe noi bine. Dar sa fie sanatos, ca altfel n-am facut nimic. Daca ati gasit varianta cistigatoare, hai sa mergem pe ea. Si sa nu se mai descopere iar alte bube fatale, ca innebunesc. Sa ne vindecam odata.

Continue Reading

Barbatii uriti ai Romaniei au incercat totul

Problema vine din istorie si inca nu e rezolvata

Ce neplacut trebuie sa fie sa fii barbat in Romania. Sa auzi mereu “romancele sint cele mai frumoase din lume”, “femeile din Romania sint de o frumusete recunoscuta peste tot”. Cu alte cuvinte, barbatii romani sint niste uriti. Ia si demonteaza asta. Cum sa lupti, barbat fiind? Au incercat multi. Si ciobanasul din Miorita. Frumosul nostru cu care ne falim. N-avea el mustacioara “spicul griului” si perisorul “pana corbului”? Avea, tocmai asta e dubios, omul se vopsise din neajunsuri in privinta respectului de sine. Pai cum sa mai ai incredere in farmecele personale, pe bune acuma. Chinuit de vesnica presiune a lui “romancele sint foarte frumoase” a recurs la vopsirea parului, considerind ca brunetii sint apreciati pe plan european, vezi Alain Delon . Dar mustata a lasat-o blonda, sa prinda si categoria indragostita de Brad Pitt. Si uite-asa s-a uritit, contribuind la consolidarea verdictului fatalmente intrat in constiinta publicului. Nu vreau sa merg mai departe sa spun ca de atita hidosenie au vrut ailalti doi sa-l omoare. Si oile erau mai frumoase decit el, va datis eama ce era acolo. “Avea oi mai multe, mindre ..” . Lasam ipoteza asta. El saracul incercase sa tina steagul sus, a avut bune intentii. Eu il inteleg, venea din vechime cliseul asta cu muierile si a vrut sa faca ceva. Prea multi barbati erau necajiti din cauza asta. Profesori, academicieni, scriitori au dorit sa netezeasca o tira imaginea asta catastrofala a romanului. Contribuiau la formarea si educarea tinerei generatii, asa ca au declarat ca mustaciosul e “prototipul frumusetii autohtone”, asa ni se preda noua la romana. Dar ce frumusete? Ha? Un ciudat, un inchipuit, un hipster, un hipiot, poftim de zi ca asta e frumos. Nimeni nu i-a crezut, mai ales ca toti autorii respective erau barbati, chinuiti acut de apasarea psihica.

Esec total. Si astazi, femeile sint cele la care lumea-ntreaga se refera cu superlative de-a dreptul obositoare. Pentru ca ele au stat deoparte, misterioase, promitind o nunta care nu exista, cu caderi de stele, soare, luna nasi, vrajeli cu pasarele si cu faclii, ma rog, tot arsenalul de imbrobodit romanul. Si-au facut de cap cu barbati straini, care le-au oferit un P.R. de zile mari mai departe. Asa se face o campanie de imagine.

Continue Reading

Goana dupa frumusete

Mi-e mila de flori. Nu vreau sa le rup. Imi inchipui cum le smulg din echilibrul lor, de linga familie, bine, au contribuit si desenele Disney la sporirea sensibilitatii mele. Si de brazi mi-e mila. Ma gindesc cum pling dupa ei prin zona pe unde au copilarit ierburile si tufisurile-prietene. Dar ce te faci, cum obtii frumusete intr-o casa, ca gresia si faianta nu ajug, oricit de scumpe ar fi. Glastra cu flori. Dar Craciunul, ce farmec poate avea fara bradul impodobit in casa? Acuma, sincera sa fiu, eu cred ca nu am avea nevoie de aceste adjuvante estetice daca am purta frumusetea in suflet. Noi insa ne ocupam cu alte treburi importante si nici nu mai stim cum se face asta. Asa ca ne agatam cu disperare de flori si de brazi, ii inchidem in apartamentele noastre otelite, plastifiate, scumpe, multumiti ca totul e aranjat “frumos”.
Tineti-va voi de bradul taiat cind bate un vint mai puternic. Eu nu vreau. Fara radacini nu ma poate sustine.

Continue Reading

Uite nu e filmul bun

Cinematografie alba-neagra

Ma intrebam cum de rezista filmele proaste. Adica , desi se cunoaste sau macar se intuieste ca e o intreaga intreprindere care creeaza un film bun, se stie si cam ce contine pachetul de succes: poveste, emotie, actori buni, tot se mai fac si filme de-ti smulgi parul din cap, cu greseli flagrante, filme care treneaza, plicticoase, prost jucate, cu subiecte care nu intereseaza pe nimeni. De ce, cum de se mai investesc bani in asa ceva? (Stiu raspunsul, dar nu-l spun) Pe vremea lui Ed Wood, “cel mai prost regizor al tuturor timpurilor” mai intelegeai, era totul la inceput. Dar acum? De fapt cred ca pricep. In continuare exista cerere pentru alba-neagra, desi e unanim cunoscut ca e o pacaleala. Oamenii tot vor sa participe, prinsi de iuteala protagonistului si o idioata incredere in abilitatea personala care are prilejul sa iasa la suprafata, sa vada toata lumea cui apartine. Cum se poate asta? Se poate. Pentru ca oricit am dobindi, omenirea este mereu la inceput.

Continue Reading

Tinerii UK-isti si florile

Intilnindu-ma eu printr-o intimplare cu studenti si absolventi de universitati (scumpe) din U.K., adunati toti in aceeasi simbata, am incercat sa-i chestionez – deformata profesional fiind- despre motivele plecarii, pe sistemul “de ce-ai plecat, de ce-ai plecat”, despre cum traiesc, daca resimt vreo lipsa, daca se vor mai intoarce.

Raspunsurile sint incredibil de asemanatoare, de parca as fi intrebat un om, unul singur, nu stiu cum se face, ori la scoli invata si refrenul cuvenit, ori au un idol care a dat intii raspunsul, cert e ca reproduce acelasi invariabil motiv: “Pai ce sa fac in Romania?” “Aici sint apreciat cu adevarat”, “Aici muncesti pe bani”, “La ce sa ma mai intorc?”.

Cind insa i-am descusut mai in amanunt, n-au mai raspuns nimic, au ezitat sau au zimbit. “De trup, de minte vad ca te ingrijesti. Dar de suflet?” Zimbeau ca adica o luasem pe carari dubioase, nu asa ma stiau ei de cind erau mici si ma vedeau bitiindu-ma prin televizor cu gura pina la urechi. Si pe urma ce intrebare era aia, sufletul e doar ceva abstract, englezii nici macar nu se sinchisesc, beau in pub si vorbesc engleza impecabil, uite-asa vreau si eu, is that clear?

Fenomenul desprinderii de radacina. Cum se face asta? Prin taiere sau prin rupere. Apoi se pun intr-o vaza. Rezista ceva mai mult daca adaugi zahar. Mai tai si coditele si mai rezista un pic. Arata bine, nimic de zis, dar sint intr-o glastra. Pe care cineva o pune mai la lumina, daca vrea, daca are gust si rafinament.

Nu stiu, n-o fi mai bine ofilit dar cu radacina intacta? Nu de alta, dar la primavara…

Continue Reading

Un om neinformat carevasazica a scapat de dezinformare

Intotdeauna mi-a placut sa fiu informata, sa stiu acolo problemele cu care se confrunta ceilalti, povesti de viata, situatii diverse, sa fiu constienta pe ce lume ma aflu, sa discern mai bine sau macar sa am subiect de discutie. Mai nou- nu stiu de unde mi-a rasarit intrebarea insistenta: “Da’ de ce sa fiu informata?” “Care-i faza, ce-i asa grozav in a fi informat?”, “Daca n-as fi nu m-as povesti?” samd. Hm, raspunsurile mele duc spre acelalsi adevar scary: nu te ajuta la nimic. Ceea ce crezi tu ca e stire poate fi o sforicica dragalasa prin care esti minuit. Te scoate din adevarata ta misiune, de a lucra cu tine, de a te desavirsi. A fi informat este egal cu a fi adorabil de stresat, uimitor de descurajat, minunat de… terminat. Departe de intentia initiala. Odata ce ai intrat in cursa nu mai ai cale de scapare, iar sevrajul e dificil. Eu am scapat si de sevraj. Ma numesc Gianina Corondan si nu mai sint informata. De-acum incepe viata.

Continue Reading

Traim decenii de impliniri marete… daca papam tot ce ni se da

Si afara ploua, ploua si-i trecut de ora G…

Soapte aud in noapte si-mi dau seama ca amintirile ma chinuiesc, amintirile ma rascolesc, ca nu pot uita privirea ta care e frumoasa foc, imi poarta noroc, desi trece vremea si n-o pot opri. Dintotdeauna am stiut: chiar de esti Fantomas si-ti creste par pe nas nu pot sa stau deoparte. Prin urmare, lasa-ma papa la mare, la soare, fetitele sint goale, femei adevarate, agata-le pe toate, pentru ca numai iubirea doar iubirea iti da sperante sa iubesti ca la douazeci de ani si bunatatea-mi face semne. Cu toate astea mi se spune “esti atit de frumoasa cind rizi, esti atit de frumoasa cind plingi”, dar care-I treaba, instinctul meu de fata mare nu ma inseala: poti sa-mi iei tot ce-am mai scump pe lume, ca sint tot io, Picasso,ti-am dat bip si sint voinic, pentru ca vara nu dorm.

In incheiere iti multumesc ca esti linga mine ca o cireasa amara si ti-am promis c-am sa te iau am sa te iau cu mine dac-ar fi sa plec acolo-n America sau in Asia, ca dansul e normal la virsta mea, deci toata lumea sare-acum cu mine.

Cu alte cuvinte, la nani nani nani, la culcare copii.

Continue Reading