TIFF 2024 are numărul 23
Eu vin la Cluj în perioada TIFF de foarte mult timp, cred că de la început. De la prima ediție, poate. Ar trebui să facă arheologii niște săpături, dar numai în pauza de masă, cînd se odihnesc de la scormonitul oalelor și ulcelelor cu încărcătură istorică reală. Ar găsi ceva urme de teniși care țopăiau în Diesel, poate niște țăndări, cioburi de la geamurile sparte de glasul nostru ascuțit în serile de karaoke în gașcă. Cu bruma mea de memorie independentă de fotografii și video-uri ajutătoare cu care ne-a blagoslovit tehnologia modernă îmi pot aduce aminte cum am urcat chiar și pe scenă să dau premii. Ce și cum, e prea vag să mai aduc și detalii, maică. Dar au fost de-ajuns edițiile de început, realizate doar cu inimă și fără prea multe fonfleuri care înroșesc covorul în marele fel hollywoodian, Erau momente de conexiune nemijlocită, și nu pentru că ehei, exista connex, compania telefonică, ci pentru că eram încă inocenți în ceea ce privește adevărata legătură în rețea, socialmente vorbind.
A crescut festivalul, s-au dezvoltat paliere și paneluri, s-au înmulțit mesajele, sloganurile și oamenii conștienți de sărbătoarea filmului, s-au diversificat tipurile de activare comercială, găsim sponsori la tot pasul, ne standuim și branduim fără să fim chiar Stan și Bran, e multă forfotă și sînt valuri de ecouri în urmă. ceea ce este admirabil. Dacă înainte aveam impresia că țin pasul cu noutățile din film, cu invitații care-mi sînt familiari, acum simt foarte acut că sînt o bobiță de mazăre într-un bol fermecat cu fasole, care produce și iar produce alte și alte boabe pe care nu le mai cunosc, dar mă incită, de care mă îndepartez catapultată de vînturile modelor vremelnice, dar am vaga impresie că știu despre ce este vorba și că sînt și eu o boabă de fasole între ele dar deocamdataă așa mai verzuie, mai stafidită, urmînd a mă face mare și a prinde vrej curînd. Bine-ar fi să fiu măcar o boabă de porumb, să devin popocorn cu zgomot de înflorire.
E copleșitor sentimentul că valuri noi de filme ne răcoresc setea de povești, de uimiri și de stări hipnotice și la un moment dat vom fi înghițiți din lipsa capacității de a procesa. Stări de anxietatea se ițesc, recunosc între emoțiile mele febrile și nerăbdarea de a ajunge la Cluj în perioada cînd TIFF își face apariția. Asta a rămas neschimbată. Nerăbdarea. Melanjul acela de gînduri și sentimente statornicite în timp, invadate de un strat nou-nouț de întrebări și culminînd cu senzația de nu știu unde rostogolită că de data asta voi fi mai organizată și voi ști tot ce mișcă, voi lua interviuri și voi dansa mai cu foc la The Villa, la petrecerea de închidere. De unde păcăleala asta pe care mi-o trage batjocoritor, creierul. Că adicătelea voi fi în control. Care control. Că nu aș avea cum, e fizic imposibil atunci cînd te concentrezi doar pe cele trei zile de film românesc. Se poate, zice creierul. Măi, nu ai cum, sînt mii de filme, zic eu.. Doar și în ceilalți ani voiai să fii atentă la tot și la toate, chiar dedicai mai mult timp, erai trimis special al radio-ului nu știu care sau a cutărui canal TV și ținteai tot., să relatezi tu celorlalți cum e în miezul lucrurilor. Nu se poate, face it, cum ar zice coreanul. În fine, măcar să știu tot ce s-a prezentat în filmul românesc. Nici asta nu ai cum, de vreme ce se prezintă concomitent la atîtea cinemauri și există atîtea producții noi dornice de a propune catralioane de idei și emoții, nu ai cum, înțelege odată, făptură nerecunoscătoare, infamă și nesătulă!
Eu, infamă?
Da, tu!, insistă, obraznic, cenușiul.
Bucură-te de ce apuci să vezi și fă bine și spune-le și celorlalți. Cam asta e replica predominantă a creierului meu, acum. Și asta am făcut. Am încercat să prind vreo 10 filme și să văd premiantele, cu gîndul secret că ce nu am bifat pe parcurs voi vedea la București, am vizitat locurile iconice, pline, ca de obicei, de propuneri creative și am socializat mult. Nu, nu mijlocit de media, ci direct, spontan.
Pentru trei zile, eu zic că e bine.
Dar tot mi-e dor de Diesel, că, deh, creierul zice că era mișto și acum 21-22 de ediții, TIFF-ul. Și aici sîntem de acord.
