Eu când recomand piese zburătoare neidentificate, zic UFO

Îi explicam aseară unui medic timișorean, chiar la el în Timișoara, cum că trebuie să vadă UFO de la Naționalul din București. O să țin minte, zice el. Ne aflăm și noi la o masă, dezbăteam chestii profunde, el povestea despre lucrurile care contează în viață, despre faptul că reușitele financiare nu te fac fericit absolut deloc, despre cum se luptă cu moartea zilnic și ce binecuvântare este meseria lui, ca nu-l lasă să uite condiția precară a omului pe pământ. Ba chiar îndrăznea să afirme că lumea ar fi mai bună dacă ar merge periodic la reanimare, în garda, în saloanele bolnavilor, să realizeze că mișcarea liberă și vivace nu ne este garantată și nu mi se cuvine, este un dar pentru care trebuie să mulțumim.

Și eu mi-am amintit de UFO, al lui Bobi Pricop. Cu monoloagele simple dar de efect, cu mesajele unor personaje din actualitatea imediata cărora le cade vălul de pe ochi și înțeleg altfel viața după întilnirea cu actori care te adâncesc în gândurile neaccesate demult, cu proiecțiile și efectele vizuale care te trimit acolo unde trebuie. Cu Ion Caramitru care-ți dă cheia la final și te împinge să crezi ce vrea autorul, nu ce vrea el, care e un biet personaj, cu concluzia că adevărul este ceea ce crede toată lumea, nici macar nu e important să se fi întâmplat. Mi-au plăcut mult Ada Galeș, Istvan Teglas, Mihai Călin, Ciprian Necula, Medeea Marinescu care m-au transportat într-un film și Ion Caramitru care l-a rupt cu franchețe. Iar dacă la o tacla într-o seară stârnesc oameni din Timișoara să se deplaseze la București pentru o piesă, se cheamă ca m-a atins, m-a răscolit, m-a transformat. Ceea ce face, nu-i așa, un spectacol bun.

(film realizat de Fotosfera)