Marcela Motoc e Fata din Curcubeu

Chiar e.

Marcela este, pret de o ora si jumatate, Fata din Curcubeu, o fata plina de viata, pe care o intampinam reticenti, timizi si prea putin jucausi in scaunele noastre de spectatori, dar care ne incalzeste treptat si ne trece prin toata gama de emotii admisa la un spectacol tip one-woman-show, pe care Marcela Motoc il tine in frau cu forta, energie, sensibilitate, talent. Textul Liei Bugnar i se potriveste manusa. Concluzia s-a nascut clar, inca de la intrarea ei pe scena, de la primul cuvant rostit. Ea e aceasta fata. Nu se preface, nu se da de trei ori peste cap, chiar e.

Foto: Narcis Pop

De ceva vreme planuiam sa vad acest spectacol. Sunt prietena cu Marcela pe Facebook, dar mai presus de asta, ne stim de haaat, o gramada de ani, din chiar perioada ei de studentie la clasa Olgai Tudorache.. Cu toate astea, n-o vazusem jucand pe scena niciodata. Era genul acela de amicitie in care stii cu ce se ocupa celalalt dar relatia se desfasoara pe alte planuri. Pe strada, la intruniri, adunari mai mult sau mai putin dansante, la prietenii prietenilor, oriunde numai pe tarlaua cultivata cu miscari profesionale, nu.

Selfie cu soarele-n cap

Apoi viata a dus-o in Franta, am considerat ca na, am pierdut definitiv sansa de a o vedea evoluind pe scena, eu nefiind chiar o obisnuita a Parisului, unde stiu ca si-a declansat actiunea de cucerire artistica, cu vointa si forta de uragan.
Comunicari sporadice, like-uri, eram la curent ocazional cu viata sa artistica, atat cat ne permitea reteaua de socializare si PR-ul care devenea, tot ea. La asta s-a rezumat perioada de urmarire a actritei pe care n-o vazusem pe scena. Si deodata, nu stiu cum, am aflat ca s-a repatriat. Imi place cand romanii plecati peste hotare se intorc fiindca e mai bine acasa. Nu din sadism, ci pentru ca e nevoie de bun simt si energie pe aici. Nu zic sa nu calatoreasca sa-si faca visele realitate, dar baza sa fie in Romania care le-a dat viata. Imi place, stiu, poate e o placere vinovata. Marcela este back in romanian business. Si pagina ei de Facebook e tot mai activa, tot mai explicita, tot mai bine garnisita. Aflu de turnee, de fotografii, proiecte noi, filme,reclame. Aflu deci si de Fata din Curcubeu. Vreau sa vad, vreau sa te vad, Marcela! Cum sa nu, cu drag, spune ea si ne invita pe toti trei, care realizam matinalul la un post de radio in vremea aceea, fiindca tot a povestit pe post, s-o vedem. Nu stiu cum se face ca nu am reusit sa ajung. Si ma cheama iar. Iar nu pot. Si promit ca ajung si a treia oara. Si ma procopsesc cu toti norii sparti in capul meu intr-o zi in care alesesem sa pornesc pe bicicleta in oras. Innomolita,uda ciuciulete, imi cer iar scuze. Intelege, iar, dar stiu ca nu-i pica bine ca jumatate din spectatori au fost zadarniciti de ploaie.Si a venit si seara aceea. La inceput de martie. Posteaza harnica pe pagina datele spectacolelor si promit: gata, de data asta sa crape sa cada sa faca sa dreaga, nu mai lipsesc. Si nu am lipsit. Si tare ma bucur. Fiindca am vazut Bucuria de a juca, de a darui, de a fi partas. Am vazut o forta declansata la un semn, care ne-a luat pe sus si ne-a leganat si ne-a purtat si ne-a izbit si ne-a zguduit pana la lacrima. Am vazut atatea drumuri pe care aceasta fata din Fagaras poate apuca cu un succes rasunator, numai sa fie stelele si societatea corecte. Ropote de aplauze au fost la final. Cred ca s-au oprit din jena sa lase omul sa se mai si odihneasca, sa mai plece acasa. Am vazut o actrita formidabila care iubeste cu patima meseria, care nu s-a lasat o clipa, orice piedici i s-au ivit, care-si este echipa de PR, social media, comunicare si name it. Care ne-a facut sa zburam din scaunele noastre in poveste. A facut-o asa de bine incat m-a umflat plansul, desi imi spuneam obsesiv: E Marcela, e un spectacol. E Marcela, e un show. A facut-o asa de bine incat si-a creat un fun club. Fete venite din Botosani in gasca sa vada spectacolul, a 12 -a oara. Ca la marile case de actorie. Abia astept alte spectacole. Pe care este atat de greu sa le aduci la viata cand esti actor-fac-totum, cand esti actor-antreprenor, cand esti artist-obligat-sa-fii-si-manager.

Foto: Narcis Pop

Esti buna, bai, i-am zis la final, cand am imbratisat in ea efort, speranta, chin, disperare, creatie, bucurie, emotie. Daa?!- a facut privindu-ma nesigur, parca dorind sa anticipeze o eventuala gluma. Am vrut sa-i spun Pai stii ca esti. Dar mi-am dat seama ca actorul intuieste, nu stie niciodata cat de bun e, are nevoie de reactia spectatorului sau. El nu are certitudini. Traieste de la o serie de aplauze la alta. Infloreste cand insisti pe starea pe care a putut sa ti-o creeze, cu care a intrat in viata ta, cu care te-a cucerit. Atunci e fericit. Sii fiindca chiar m-a cucerit, am intarit afirmatia, sa vada ca nu e o gluma: Da, esti. Si ea a zambit larg, mi-a spus Multumesc si stiu ca a pus bine undeva in rafturile secrete ale trairilor sale delicate de actrita vorbele mele tasnite tam-nesam, ca o concluzie spontana, dupa atatia ani in careo vanasem s-o prind pe scena.
Ii mai zic si aici, ca poate citeste: Esti buna, Marcela. Esti un curcubeu, fata.

Foto: Narcis Pop