O fetita de succes

Chapeau bas

Am intilnit-o la festivalul Comedy Cluj. Cu parintii si fratiorul ei, linistita, atenta, fina si frumoasa ca o floricica de la care nu-ti mai iei ochii. Anamaria Vartolomei este deja foarte bine cotata la Paris, a jucat in citeva filme, unul alaturi de Isabelle Hupert, “My little princess”, care chiar a facut multa vilva. Si-mi dau seama ce diferenta enorma este intre cei care reusesc sa razbata intr-o lume a concurentei reale si cei care reusesc pe-aici, prin coclaurile romanesti, la aceeasi virsta. La noi se transforma in niste adulti grandomani cautind cu coada ochiului inca un doritor de autograf, care sa le consolideze pozitia de cuceritori ai inimilor, pozeaza in permanenta de parca ar fi protagonistii unui shooting esential in orice clipa, sint total diferiti de cei care erau inainte, cind incercau marea cu degetul. Au certitudini, saracii, nestiind ca viata e cea mai mare distrugatoare de certitudini. Ca pionierii care apareau la tv pe vremuri. Ingimfati, aroganti si siguri ca…ceva, ei stiau ce. Parasesc brusc copilaria pentru te miri ce favoruri. In schimb, cei pe care-i vad reusind “afara” au o smerenie, o cumintenie, o constiinta parca permanenta a faptului ca se poate mai mult si ca acel “mai mult” este de cautat, nu totdeauna de gasit. Sigur ca exista si exceptii de ambele parti. Dar regula asta este si cred ca cheia este la parinti, oriunde s-ar situa succesul, in tara sau in afara ei. Reactia copiilor este pe potriva decentei parintilor, care daca sint ca ai Anamariei, trebuie sa dam cu palaria jos de pamint.