Panica de la Teatrul Nottara

Mi-a amintit de Arta de la Bulandra. Care mi-a placut atit de mult incit l-am vazut de vreo cinci ori.

Si “Panica” lui Mika Myllyaho (traducerea: Cristina Toma) e pe aproape, e spectacol nou si abia am fost la avanpremiera, dar urmeaza sa mai studiez fenomenul etalat pe scena de la Nottara. Si pe cel din afara scenei, e bine de tintuit un pic cu introspectia. Mai ales ca ne apuca pe toti uneori. Piesa asta emite un semnal deloc de neglijat, care este chiar la moda acum.

Legatura cu Arta Jasminei Reza si regizata de Cristi Juncu este participarea lui Vlad Zamfirescu si desenul emotiilor, creat de intilnirea a trei barbati care-si spun lucruri voite-nevoite in incercarea de a se juca de-a psihanaliza. Adunati in jurul unei probleme care declanseaza furtuni interioare si resentimente, situatii conflictuale, avalansa de scuze, acuze, povesti nespuse si o gramada de haz, ei se straduiesc sa se ajute. Nu reusesc prea multe, desi spre final Zina Declicului pare sa-I vada cu ochi buni.

Patura asta a prieteniei superficiale se da la o parte si se dezvaluie altceva. In ambele spectacole. Dar acum este vorba de “Panica” de la Nottara, care nu e paralela cu Arta.

Eu n-o sa intru in panica daca voi n-o sa vedeti incepind cu premiera de pe 30 ianuarie un spectacol amuzant, viu, articulat, excelent jucat de Vlad Zamfirescu, Alexandru Jitea, Gabriel Rauta si ingenios regizat de Theodor-Cristian Popescu. Dar o sa intru in panica daca nu-l revad.