Expozitie de pictura Diana Draghici

Diana a avut cu totul alta meserie. Dar, ca multi contemporani ai nostri, a descoperit ca munca e mai placuta cind faci ceea ce te implineste, ceea ce te bucura, cind iti pui in valoare talentul. Pentru ea – pictura indeplineste rolul asta. Am toata admiratia pentru cei care au curajul sa schimbe macazul, chiar daca nu e sigur ca drumul este neted. Asa ca ii sustin cu puterile mele mici. Rimeaza cu Diana Draghici. Deci haideti. Vernisajul este pe 23 iunie, la Cercul Militar.

Continue Reading

Alexandru Tomescu rulz bine de tot

Nici nu ai ce spune. Poti doar sa fii vrăjit si sa te feliciti ca esti contemporanul lui. Talentul, munca, reuşitele lui sint indiscutabile. Dar mai presus de asta, e un om luminos. E asa dragut, asa cald, asa inimos. Ajuta, susţine, incurajeaza. Cred ca daca m-as apuca miine sa studiez vioara cu telul  precis de a face carieră m-ar sfatui cum ar putea mai bine, doar-doar reuşesc. E o inima uriasa acest om si publicul simte asta virtos. De aceea aseara s-a aplaudat in extaz dupa recitalul din Prokofiev, si s-au primit 5 bisuri. Daca ar vedea ce am scris, Alexandru m-ar certa ca nu l-am amintit si pe pianistul Eduard Kunz, alaturi de care a oferit acest regal de la Ateneul Roman. Asa ca ma grabesc sa-l elogiez si pe el, împreună sint fenomenali in Turneul Stradivarius. Daca nu vede, cu atit mai bine, ramine intre noi.

Continue Reading

Haina si pantoful fac pe om…

…mai fericit, daca-s romanesti

musette

depot96

Surorile Cristina Musette si Iulia Depot 96 nu se potolesc. Se incapatineaza sa creeze produse romanesti de calitate. Cristina i-a facut si pe cei de peste hotare sa saliveze dupa pantofii si gentile romanesti, Iulia e la mare inaltime cu brandul ei de haine croite curat, frumos, in tendinte de vajnicele noastre miini pricepute. Recunosc ca le admir, recunosc ca nu inteleg de unde au atita rabdare, energie si clarviziune, recunosc ca sint mindra ca pot cumpara lucruri “amazing” aicishea, la noi. Ciudat, dar adevarat.

Continue Reading

“Publicul nu cere asta”

Dar si eu sint public. Si eu cer. Rock.

Am fost la concertul Aura, o trupa care poarta numele solistei. M-a chemat bunul meu prieten Tibi, rocker al unei perioade de-a dreptul vrajmase acestui stil de muzica, epoca lui Ceasca. Tibi e basistul trupei. Mi-a povestit pe scurt despre ei si m-a lasat sa descopar singura daca se prezinta onorabil pe scena, live, la Silver Church. Asteptind, am stat de vorba cu vechi amici, oameni care nu renunta la iubirea vietii lor, rock-ul. Un exemplu ar fi Vali “Galagie” de la Marfar.. Alt exemplu, “Zapada”, de la Metrock. Este impresionant si recunosc ca invidiez un pic consecventa asta vecina cu cerbicia, hotarirea de a nu renunta la un stil de viata, la o declaratie publica, chiar daca pare sa paleasca in lume, deci sa moara in chinuri In Romania. Pentru ca niciodata rock-ul nu a fost pus pe piedestal la noi, insa, paradoxal, in epoca de amintire necajita avea totusi publicul respectat, educat In spiritul acesta si informat ca atare. Exista la televizor chiar o emisiune – arena a iubitorilor genului, prezentata de Petre Magdin. Cum-necum, oamenii acestia stiau ce le place si aveau dreptul sa li se reflecte pasiunea si in mijloacele de comunicare in masa. Ceilalti- se uitau la altceva si gata. Democratie. Haha. Rock in comunism, deloc in capitalism, ce paradox. Se adunau, impartaseau noutati, cintau pe scene in toata tara. Coexistau linistit cu muzica usoara, romantele, opera, ce vreti voi, la nivel mare, ca si ceilalti. Publicul se lipea de ce i se parea potrivit sufletului din posesie.

aura-2

Erau vremuri de pionierat, de “eu-fac-totul”, muzicienii isi fabricau instrumentele, isi compuneau tinutele in conditiile in care nu se gasea nimic dedicat pe piata, se descurcau dupa cum le pica fisa ciupind niscaiva informatii de “afara”, imprastiate neglijent de vreun nebun mai cu privilegii. Intr-o lume inchisa ermetic, deschiderea, entuziasmul, as indrazni sa spun chiar libertatea erau respectate, tacit, dar respectate. Azi se clameaza libertatea deplina, oricine are voie orice (vedem asta cu ochii bulbucati a revolta la televizor) si totusi, sintem mult mai saraciti, mai putin inventivi, mai putin permisivi. Unde e rock-ul? Nu mai e, e pe cale de disparitie, mentinut in viata de oamenii care au ajuns la o virsta intesata de ani, dar nu mai putin entuziasta. Si de cite un nebun-doi ca Aura si colegii ei, generatie tinara, plina de viata, talentata, Aura, o fata relaxata, cu idei, incapatinare, si mai ales cu voce si prezenta explozive, Aura, o trupa de rockeri romani care se zbat cum pot sa tina flacara vie a acestui gen care i-a consacrat pe Holograf, Compact, Iris in vremuri de interdictii comuniste. Pai explicati-mi si mie, publicului de dinainte de ’89 de ce i se oferea si muzica rock, ca e clar ca era mai facila si mai gustata muzica usoara? Acum avem de unde allege, da??! Va rog atunci sa va concentrati, ce va aranjeaza mai bine din urmatoarele doua variante: prostirea completa sau spalarea pe creier? Alegeti cea mai buna varianta, dar ginditi-va bine.

Continue Reading

Morometii sint de vina

Pai daca e prosti.

Azi -noapte m-am gindit. N-am rasucit la tutun si m-am gindit. M-am gindit si n-am rasucit la tutun. E ceva magic. De cite ori ma nimeresc pe linga televizor cind se difuzeaza “Morometii” nu ma pot desprinde. E farmecul satului romanesc redat asa de bine acolo, e Rebengiuc cu “n-o sa ia vita din batatura, asculta la mine,  ca e pericol” , e regia lui Stere Gulea, e premiul lui Niculae cu caciula lui tac’su pe ochi, e Marin Preda, nu stiu. Dar sint aidoma soricelului Jerry meloman, care cind auzea muzica lui Strauss iesea vrajit sa danseze. Asa si eu. Cum aud muzica unei secvente  alb-negru cu protagonistii filmului incep sa dansez ochii pe toate personajele ca-ntr-o sarabanda nebuna. Nu ma pot dezlipi de televizor pina nu se termina. Sau poate e o insuficienta personala, o frustrare transmisa din copilarie, poate o neincredere in fortele proprii, o asociere pe care creierul meu o face.  Daca e o lipsa a vietii satesti pe care o resimt ca pe un gol? Sau daca sint stranepoata lui Moromete? Sau poate trebuie sa platesc foncirea. Sint vulnerabila. Trebuie sa intreb un psiholog, oare ce sa fie?

Continue Reading

Timpuri vechi

… la care inima mea tresalta

Cineva imi trimite insistent rugamintea de a-i face rost de albumul original “Basca abundentei” al trupei Timpuri Noi. Vazuse ca am fost si eu la lansare. Fiindca timpurile si mai noi m-au coplesit, eu uitasem acest fapt. Si am cerut dovada. Culmea, am primit-o. Am fost acolo, trebuie sa am discul, trebuie sa-l ascult din nou pina la refuz, ca atunci, trebuie sa-mi spuna cineva ca Timpuri Noi sint si vor fi. Pentru ca oricind vorbesc sau aud de oamenii care au alcatuit aceasta trupa de exceptie, inima mea tresalta…


Continue Reading

Ochii care nu se vad se uita in suflet.

Thought in Romania

Catalin Nastasoiu a avut ieri vernisajul expozitiei sale “RONATIV. 3 gratii.” La Galateca. Mi-e bun prieten si mi-e drag, oricit de departe e casa lui din New York. Ne stim cred de o viata. I-am admirat lucrarile dintotdeauna. Asa putin cit ma pricep, mi-a miscat pina in rarunchii celulelor intelegerea. Am fost la una din expozitiile lui cu ani in urma, cind inca nu plecase din Romania. El – atras de mestesugul romanesc autentic. Eu – atrasa de arta lui. Asa am si ramas amindoi. Atrasi. El- de ceva ce nu vede toata lumea, dar simte, eu- de ce si cum vede artistul. Asta inseamna, dom’le statornicie. Si faptul ca s-a intors de o vreme incoace in tara si ne-a oferit acum inca o parte a sufletului sau sub forma unei expozitii demonstreaza ceea ce nu se descrie in cuvinte. Ci in obiecte delicate dar puternice, cu incarcatura, cu dragoste si dor, mustind de Romanie frumoasa si profunda. Mi se pare ca folosesc prea multe cuvinte deja. Si prea-s sarace. Asa ca, decit o saracie populata de clisee, mai bine va indemn sa luati efectiv contact cu inceputul a ceva frumos, dragastos, original. Recomand. Stiu ca e doar inceputul de la el, cind am explodat de uimire si entuziasm si am sarit sa-l felicit mi-a spus, cu seriozitatea lui poznasa: “Stai, ca n-ai vazut nimic. Abia m-am pornit”. E timpul sa ne dam la iveala Romania. Atunci sa lasam artistii sa ne dezveleasca adevarurile ei.

expozitie-catalin-nastasoiu-1

expozitie-catalin-nastasoiu-2

Continue Reading

Paul Bailey si copacii albi, copacii negri

Englezu-i nascut roman

Domnul din imagine a ajuns intre doua, deci nu-l ploua. Preventiv, si-a luat fularul, ca nu stie, fiind englez, ca vorba-i vorba in Romania, se aplica mai ales daca e sub forma de poezie. Totusi intuieste mai mult decit credeti, e un englez care vine din 1989 in Romania si stie mai multe despre tarisoara mioritica decit stim noi. La lansarea recenta de la ICR Londra a romanului sau “Prince’s Boy” – cu personaje legate de piciorul de plai-gura de rai, a recitat perfect din Bacovia pe cind unii din noi ne mai dadeam coate sa ghicim care poezie e, “Plumb” sau “Lacustra”. Era “Decor”. Ce sa mai adaug. Am luat cartea si am luat dictionarul, sa vin rapid cu egalarea. Pina traduce Marius Chivu, mai e un pic. Si nu mai am rabdare.

Continue Reading

FILM

Cu litere si ginduri mari

S-a lansat revista “Film”. O echipa de entuziasti care stiu totul despre film diseca in paginile ei fenomenul al carui nume generic este  scris mare pe coperta. Exact cum se intimpla cu revista “Cinema”, pe care atunci cind eram mica o colectionam, si care din nu stiu ce motive a suportat diverse trasnsformari si apoi a disparut. Oamenii acestia au luat-o de la capat. Sint critici, profesori de teatru si film, oameni priceputi in ale marelui ecran.  Se incapatineaza sa scoata pe piata “Film” numai in format tiparit. Poate ca vor fi iar fetite care sa adune teancuri de numere ale revistei, sa devoreze paginile si sa-si dezvolte astfel o sensibilitate acuta cind e vorba depovestile de pe ecran. Pentru ca e nevoie de ceva mai mult decit bloguri, forumuri, postari pe Facebook in care toata lumea isi da cu parerea, chiar daca aceasta schioapata.  Invitatul permanent care a acceptat fara sa clipeasca sa fie in echipa este Cristian Tudor Popescu. A recunoscut –  la lansare – ca daca revista ar fi propus si varianta electronica se gindea mai mult daca vrea sa fie partas.  Cultura la un click distanta care se practica mai nou din cauza internetului si vitezei sale nesimtite aduce ceva neomenesc relatiilor intre oameni – mai spunea CTP.  Sint de accord ca s-a pierdut ceva de cind noi ne hranim cu lumina ecranului de calculator. Hai sa mai infulecam si idei, pasaje scrise destept, suflet pentru film, pus pe tava, cu lumina continuta automat. Face bine la sanatate.

cristian-tudor-popescu-film

revista-film

Continue Reading