Enescu e pe FestiVal

Am teoria conform careia Festivalul George Enescu determina vremea in septembrie. La fiecare doi ani, o luna e dedicata muzicii clasice de calitate, aduse romanilor de mari orchestre, mari interpreti, dirijori ai lumii, la nivelul la care se poate, cu o aceeasi Sala a Palatului, deficitara la capitolul auditie si cu Ateneul Roman si Sala Radio stoarse pina la capat pe altarul muzicii. Si in 2017 prin urmare, vremea e frumoasa, se tine batoasa, e “mai cald decitĀ  normalul in aceasta perioada”. Asta face ca oamenii sa aleaga din gramezile de urgente, obiective, sarcini, taskuri, apucaturi tocmai aceste concerte, care-ti dau prilejul intilnirii cu tine, dar si bucuria calatoriei in timp…spre George Enescu insusi. M-am intrebat, iar, ca la fiecare editie a festivalului. Oare Maestrul George Enescu ce-ar spune de miscarile uriase de forteĀ  in numele lui? De acuratetea sunetelor? De faptul ca este omagiat la fiecare reprezentatie, cu interpretari ale cunoscutelor sau neinteleselor sale opere? Ar fi bucuros? Ar fi indiferent? Ne-ar reteza-o modest? Ar aproba programul? I s-ar parea schimbata lumea sau sintem aceiasi, impartiti in categorii, trimisi cu forta, melomani si melomani-wannabe?

Cum s-a dat pauza, cum am intrebat. Si mi s-a raspuns cam asa: