Mi-am luat un inel

Vara trecuta m-am oprit si eu in Vama ca omu’, sa vad cum si cit s-a mai salvat mititica si, ca de obicei am trecut in revista vinzatorii ambulanti care “creeaza” obiecte de neuitat, snururi, bratari, coliere made in China si India. Pe linga faptul ca gasim aceleasi gablonturi din Mamaia pina-n 2 Mai, ma amuza convingerea cu care stapinesc aburirea vizitatorului si-asa ametit si abuzat, deh, vama pe care-o platesti in Vama. Incearca toti sa-mi explice cum le confectioneaza ei si cum muncesc si-si strica ochii si cum se gindesc la modelele viitorului si cum nu merge dom’le piata asa cum ar trebui, ca turistul e suspicios. De data asta observ o masuta total altfel. 2 tineri diferiti, normali, calmi, zimbitori, desfasurau un adevarat arsenal de obiecte albe, frumoase, cu un design aparte. Inele, bratari, parca si coliere. Ii intreb ce-i cu ei si ce-i cu ele, convinsa ca-s importate de te miri unde din Nepal sau Pakistan. Imi raspund ca-s designeri romani, creeaza obiecte din portelan, iar pe malul marii e cel mai bine sa cintaresti cererea unor astfel de obiecte. Oau. Am probat inele in nestire, foarte frumoase, cu forme unice, potrivite bronzului de vara ca nimic altceva, inscriptionate discret cu “sumidesign”. O idee buna dealtfel, fiindca azi, cind am dat de inelul de portelan, am cautat sa-mi amintesc cum ii cheama si cum ii gasesc pe net. Interiorul inelului m-a ajutat. Daca s-ar putea, as vrea sa-i ajut si eu pe acesti romani talentati sa vinda in detrimentul facaturilor chinezesti. Cercetati sumidesign.ro daca nu ma credeti.