Sint mindra de Richard Bovnoczki

Mindria e un pacat. Dar daca esti mindru in numele apropiatilor tai, parca nu mai e de atacat o astfel de patima. Sa fii mindru de altii, asta e cheia, e mai usor de iertat. Cu cit e mai indepartata relatia de rudenie, cu atit esti si tu mai departe de pedeapsa, asa ma gindesc. Prin urmare, poti scapa basma curata daca esti mindru de un om pe care nici nu-l cunossti. e situatia ideala. Cum eram noi mindri de sportivii nostri care cucereau medalii, dar cu care nu ne bateam pe burta. Daca il cunosti, e un pic de egoism implicat. Daca ti-e fiu, fiica, var, nepot, se complica situatia, esti cumva mindru si de tine, ca adica ai avut contributie si ce noroc ca ai indrumat odorul chiar tu, nu ai o pozitie prea grozava, se mai adauga zile de penitenta, iar daca esti mindru de tine e jale, esti de tot plinsul. Eu ma aflu in situatia de a fi mindra de multi prieteni. In cazul de fata, de Richard Bovnoczki si Serban Pavlu, vechii mei prieteni si colegi din Teatrul Studentesc Podul.

La inceput a fost Podul

Cu un plus astazi pentru Ricky, acest om extraordinar, care se uita pe el pentru ceilalti, ca-s ei oameni de pe strada, prieteni, familie sau spectatori. Ricky, om de omenie care a fost nominalizat la premiile Uniter pentru rolul din No man’s Land, un spectacol pe care l-am tot recomandat si aplaudat, pe care l-as revedea oricind pentru ca este teatru pur.

 

Mindra de Ricky

Ricky a ales sa faca teatru si face cu brio. Si ceilalti nu pot sa nu observe, de aceea il premiaza. E drept ca sint mindra de Ricky de cind am descoperit omul Ricky, de cind am ris cu el, am strins din dinti cu el, am construit impreuna si am analizat dezlinarile. Nu trebuia sa fie nominalizat ca sa am pornirea asta. Dar am vrut si sa anunt. Si sa fiu mindra. Da, stiu, pacatuiesc putin, dar nu mi-e ruda, deci partial sint absolvita.

O zi la Un Teatru
Continue Reading

Allview VedeTot

Ah, cit am asteptat momentul asta.

View. Allview.
Un pachet important

Faceam mici filmulete care se impiedicau toate. Se umpleau la un moment dat de asa-numitii pixeli. Imaginea se aglomera si se incetinea cumva, astfel ca nimeni nu mai intelegea mare lucru. Lucru deranjant, fiindca imi place sa transmit cu claritate mesaje filmate oamenilor din jur, am un public care ma roaga sa impartasesc experientele inedite prin care trec. Trebuia sa fac ceva.

Prietenii m-au sfatuit. Iti trebuie un telefon potrivit actiunii de a filma. Si-mi tot numeau un brand binecunoscut, pe care am ocolit sistematic sa-l folosesc. Nu stiu de ce, am incercat sa fiu contra curentului poate, sa nu fiu neaparat in topul aprecierilor, sa folosesc alternativa. Si acum, parea ca mi s-a infundat. Vrei filmari, ia-ti telefon potrivit. Pe de alta parte, cind imi iau ceva, orice, vreau sa fie romanesc. In masura posibilitatilor. La intrebarea mea, asociata cu o speranta timida : ” Exista vreun telefon romanesc bun?” toata lumea ridica din umeri, ba chiar imi pufnea in ris, adica  “Hello??! ce-i cu tine, ti-e rau?”, “I-auzi ce gluma!”, asa ca aproape renuntasesm. Pina cind un prieten mi-a aratat ce foloseste el. Era la al treilea telefon Allview. Mi-a zis ca-si ia altul, pe masura ce se updateaza, ca orice posesor serios de telefon. Esti multumit? O, daaa! – mi-a raspuns cu toata gura.

Prima verificare

Atit mi-a trebuit. Am cautat, am intrebat, am aflat ce-mi trebuie. Si mi-a sosit intr-o buna zi o cutie. In cutie, acest minunat produs facut in Romania, la Brasov (chit ca exista si circotasi care-mi soptesc ca e doar asamblat acolo). Si nu ma mai satur sa-i descopar optiunile, abilitatile, si nu ma mai opresc din a ma minuna “Stie de toate. Pai e ultimul racnet!”

Ultimul racnet!

Asa ca racnesc si eu de bucurie, ca pot filma in conditii excelente cu un telefon fabricat la noi: Allview!!!

Deja il plimb peste tot, sa-si merite numele, sa se transforme in renume.

Bucurie

Ah, cit am asteptat momentul asta.

Continue Reading