Sint mindra de Richard Bovnoczki

Mindria e un pacat. Dar daca esti mindru in numele apropiatilor tai, parca nu mai e de atacat o astfel de patima. Sa fii mindru de altii, asta e cheia, e mai usor de iertat. Cu cit e mai indepartata relatia de rudenie, cu atit esti si tu mai departe de pedeapsa, asa ma gindesc. Prin urmare, poti scapa basma curata daca esti mindru de un om pe care nici nu-l cunossti. e situatia ideala. Cum eram noi mindri de sportivii nostri care cucereau medalii, dar cu care nu ne bateam pe burta. Daca il cunosti, e un pic de egoism implicat. Daca ti-e fiu, fiica, var, nepot, se complica situatia, esti cumva mindru si de tine, ca adica ai avut contributie si ce noroc ca ai indrumat odorul chiar tu, nu ai o pozitie prea grozava, se mai adauga zile de penitenta, iar daca esti mindru de tine e jale, esti de tot plinsul. Eu ma aflu in situatia de a fi mindra de multi prieteni. In cazul de fata, de Richard Bovnoczki si Serban Pavlu, vechii mei prieteni si colegi din Teatrul Studentesc Podul.

La inceput a fost Podul

Cu un plus astazi pentru Ricky, acest om extraordinar, care se uita pe el pentru ceilalti, ca-s ei oameni de pe strada, prieteni, familie sau spectatori. Ricky, om de omenie care a fost nominalizat la premiile Uniter pentru rolul din No man’s Land, un spectacol pe care l-am tot recomandat si aplaudat, pe care l-as revedea oricind pentru ca este teatru pur.

Mindra de Ricky

Ricky a ales sa faca teatru si face cu brio. Si ceilalti nu pot sa nu observe, de aceea il premiaza. E drept ca sint mindra de Ricky de cind am descoperit omul Ricky, de cind am ris cu el, am strins din dinti cu el, am construit impreuna si am analizat dezlinarile. Nu trebuia sa fie nominalizat ca sa am pornirea asta. Dar am vrut si sa anunt. Si sa fiu mindra. Da, stiu, pacatuiesc putin, dar nu mi-e ruda, deci partial sint absolvita.

O zi la Un Teatru