Conflictul intre generatii…de gadget-uri

Imi zice azi Costel, un baiat saritor si descurcaret pe care l-am cunoscut la Londra, imi zice plin de dezamagire, ca s-a uitat pe Facebook la pagina mea de like-uri si … cum, doar 1500??!! Sa-i dau lui sa-mi creasca fluxul de urmaritori. Ii zic ca eu nu-s asa, ca nu vind nimic si nu stau cu ochii pe gramaj si nici nu imi apropii oamenii pe considerente cantitative, ca nici macar nu mi-am anuntat pagina oficiala, tocmai pentru ca vreau sa mentin intre niste limite normale prietenia, chiar daca aici, in mediul asta virtual conceptul “prietenie” a capatat alte reflexe. Vreau sa-i si cunosc-cit se poate- pe cei care alcatuiesc o comunitate familiara.

Stiu, vedeta si bla bla, da, stiu, dar asta e pentru cei care s-au dorit a fi vedete, pentru cei care tuguindu-si buzele isi cautau in oglinda asemanarile evidente cu Anjelina Jolie sau George Clooney, pentru cei care pretuiesc prietenia prin prisma cistigului pe care-l aduce. Bravo lor, e calea aleasa de fiecare. Eu insa sint din alta categorie, nu neaparat mai buna, exact cum unii au par fin si altii aspru. Asa-mi place mie, sa las oamenii sa aleaga fara a fi invitati adica somati sa se pronunte in privinta mea, de preferinta sa ma placa, in traducere online- sa arunce cu un like. Eu nu caut cu insistenta prietenie de Facebook. Pur si simplu vin, incerc sa fiu acolo in caz de ceva.

Si tot Costel, privindu-mi circumspect telefonul antic, cu multiple dezmembrari la activ, de pe care nici vorba sa te orientezi prin Londra prin Google Maps, a strimbat din nas intrebator. I-am zis ca vreau sa fiu libera. La care el a facut semn cu mina, indepartindu-se. “Stai, ca nu ma referis..”. Pina sa termin eu propozitia omul o si uschise. Vezi, trebuie sa fiu mai atenta la vorbe. Si la oameni.