La Iași, Balul de la Castel face din copii prinți

A fost odată un Castel. Nu. A fost odată un Bal. Stai așa. Astea nu-s pentru noi, ci mai degrabă-s pentru cei care se înfruptă din aerul rarefiat, solemn și ușor încremenit al bogățiilor terestre.

A fost odată Generozitatea.

Așa e mai bine să încep, ca să înțeleagă toți cei care vor, din prima. Că așa am vrut și eu. Știți cum e. Îți povestește cineva de un eveniment de suflet, de emoții puternice, poate îți stîrnește curiozitatea., hai și empatia, nu mai mult, asta dacă acel cineva e important, interesant pentru tine, dacă e purtătorul unui univers pe care îl apreciezi din toată inima. Dar altfel, nu apleci urechea. E prea deranjant zgomotul, e forfotă, lume agitată, nu vrei să înnebunești. Preferi să vezi ca să crezi. Și te ferești de evenimente generoase, care sforăie de autoîncîntare, de comunicate de presă care enumeră tot ce s-a făcut și ce urmează să se facă numai să fii tu pe recepție și să susții ca un bun samaritean ce ești, închizi și televizorul că e prea plin de certitudini și gata.

Dar Generozitatea n-o poți închide într-o cușcă, pentru că o ai. O vezi și la alții. Așa că încerci cu ochii mijiți s-o depistezi în deplinătatea ei. În goliciunea ei, fără straturi de pompoasă fanfaronadă, fără scrobeală și afectare.  Te uiți cîntărind situația. Cu instrumentele minime. Poți să te înșeli, dar conform filtrului tău, ești absolvit de vină. Rămîne scotocirea propriei conștiințe. Aia e treaba ta.

Generozitate, zici? Ce mai înseamnă asta?

Am descoperit Generozitatea în toată splendoarea ei la Iași, la Balul de la Castel. E a doua oară cînd merg, și asta pentru că acolo se pune mult suflet. Echipa fundației Bethany, în frunte cu Diana, se gîndește la copiii fără posibilități. Care nu au cum. Care nu au ce. Care nu au unde. Asta înseamnă. Mereu se gîndește la acești copii, uitați din diverse pricini. În tot timpul anului. Lăsați la urma urmelor. După ce se gîndește, trece la treabă. Ca să facă o licitație, un Bal, cum îi spunea pe vremuri, să-i adune pe oamenii cu menirea  de a schimba destine, care constată cît de norocoși au fost și întind mîna. Se prind în horă cu Generozitatea și devin una cu ea. Se muncește mult pentru asta. Se împrăștie toți membrii echipei, caută, vin cu idei, dau telefoane, întreabă și apoi vin cu rezultatul: găsesc lucrări de artă și obiecte ale unor persoane excepționale, bunuri de colecție pentru care să se liciteze cu foc. Atrăgătoare din cale-afară. La o licitație, dacă obiectele care-ți trec prin față nu-ți fac cu ochiul, nu poți evolua firesc. Așa e jocul acesta al cui dă mai mult.

Selecție, apoi colecție, ca cineva să aibă parte de lecție.

E delicat, e greu, e uneori imposibil,  pentru că are nevoie de inimi mari și profesioniști ai jocului la cîrmă. Dar Diana și echipa au găsit căpitanii de ostilități, în persoanele Olimpiei Melinte și Pavel Bartos. Pavel prezintă Balul de o mulțime de ani, iar Olimpia i s-a alăturat de cîțiva. Împreună sînt o echipă redutabilă, care la final de seară iese din lumină pur și simplu stoarsă. de vlagă, de energie. Știu cît de greu e. Am fost deseori în postura de a convinge lume bună să verse din vistierie. E greu. Dar ei, cu talent, persuasiune, umor, grație și generozitate determină lumea din poziții cheie să dea, să ofere, să achiziționeze pînă la urmă un lucru, un serviciu, un obiect cu semnificație, să și-l apropie. Să fie și pentru ei o bucurie de copil, alături de cunoașterea și rezolvarea unor cazuri disperate, descoperirea unor artiști de excepție. E win-win.

De aceea am revenit. Anul acesta am susținut, am pledat pentru a capta interesul față de unul dintre artiștii care an de an donează lucrări extrem de prețioase imaginate de el, e vorba de Ion Nedelcu, bunul meu prieten, celebru deja pentru vernisajele sale spectaculoase, nu doar pentru scenografia unor filme ca Operațiunea Monstru, Iancu Jianu, Liceenii. Nu am doborît recordul, dar a mers bine și acum tabloul pictat de Ned a ajuns în biroul companiei care l-a dorit mai mult.

Pic cu pic se adună

Într-adevăr, uimrea cea mare este la final de Bal, cînd se calculează sumele realizate din efortul tuturor. An de an, mai mult. Record. O fi priceperea tot mai mare. O fi și inflația, nu știu, dar eu zic că și îndîrjirea cu care Fundația Bethany se zbate ca Balul să continue să ajute face toți banii. La propriu. pentru că, prin banii adunați, biografiile unor copii sărmani se luminează.

Și ca în poveste, urez acestor inimi mari ca Generozitatea lor să se propage și să crească în România cît în alte țări într-un an.