Negutatorul din Venetia, TNB
Premiera la National. Alexander Morfov regizase aici si No Man’s Land, Vizita batranei doamne si Furtuna. Recunosc ca pe mine m-a vrajit din prima cu No Man’s. Vraja trebuie sa fi fost, din moment ce am revenit de trei ori, cat pentru toate celelalte. Ingenios si bine jucat si suprinzator. Ce se-ntelege cand zici Teatru. Teatru bun.
Foto: Marius Tudose
Si patrund in Sala Studio la brat cu sublima mea convingere ca daca nu ai o idee traznet, revolutionara, epocala, Shakespeare nu se poate monta in ziua de azi, domnilor si doamnelor regizor, nu rezista nici mustele in sala, oricata miere si firimituri le-ai imprastia pe scena. Deci cu teama, era totusi vorba de Shakespeare, in 2019. Bucuroasa ca stau la marginea randului, ca nu se stie niciodata, de acolo poti s-o zbughesti daca se ingroasa gluma si shakespeare-ul se face oda sforaita si lungita si obosita. Optimista intrucatva deci, ma tin de caietul-program sa vina Negutatorul sa ne arate marfa. Deocamdata vine prin trimisi speciali. Mai intai Serban Pavlu, se cuibareste intr-un scaun. Apoi apar Mariana Mihut si Victor Rebengiuc, la brat, eleganti. M-am facut arc, toata numai ochi si urechi, dar erau in calitate de spectatori, inca nu se stinsese lumina. Erwin Simsensohn, regizor, Grigore Lese, profesor de muzici romanesti, Crina Semciuc, actrita Nationalului, si-au facut de asemenea aparitia, apoi alti mesteri mari, spectatori timizi sau mai cu aplomb au ocupat toate locurile.
Si a inceput. Scenografia Lilianei Cenean s-a instalat prima, fix in mijlocul pupilelor marite.
Foto: Marius Tudose
Da, Venetia, asa cum mi-o inchipui rezistand peste veacuri, asta trebuie sa fie. N-am fost in celebrul oras, aud ca-s city-breakuri ieftine, au substituit lipsa doar filmele si spectacolele, uite, cum e acesta, care incepe chiar acum, ssst, gandurilor. O poveste ca un film se deruleaza cu viteza. Planul doi si planul trei se lupta pentru suprematie, vezi tot si parca pierzi esentialul, ba nu, acum se rosteste partea importanta, e o succesiune de tablouri care stau la coada pentru atentia omului din sala. Nu stii la ce sa te uiti mai intai, desi decorul nu se schimba.
Foto: Marius Tudose
Esti un copil pornit sa descifreze lumea. Te uiti oriunde, la oricine. Nu e clar care e personaj principal si care secundar. Toti fac multe, incontinuu, nu exista in fundal nimeni care sa stea sa someze, “asteptand replica”. Atentia iti este incordata la maximum. Si treptat personajele se contureza, povestile se incheaga, replici clare, tari, decupate ingrijit, care schimba perceptia.
Foto: Marius Tudose
Si vine si pauza. In care mintea staruie in poveste. Esti in pregatiri de nunta cu Portia, il mangai pe cap pe Bassanio, te tine treaz rivalitatea Shylock-Antonio, te intrebi care-i corespondentul dogelui astazi, simti ca deocamdata nu ai vazut decat varful icebergului.
Te consolezi la gandul ca desi s-a incheiat totul cu bine, cu trei nunti si iubirile aferente, parca nu s-a sfarsit nimic, stii ca esti in suspensie. In minte cu tabloul proaspat zugravit al decorului inundat de personaje, mananci ciocolata, conversezi, daca ai mult optimism astepti la coada la toaleta, mai admiri expozitia din foaier si ceva imperceptibil e cu tine, acolo, ca adica nu s-a terminat, stai sa vezi Negutatorul in continuare.
Foto: Marius Tudose
Si incepe partea a doua. In care esti bombardat pur si simplu de intorsatura povestii, in care razbunarea face sa paleasca farsa romantica si nu ti-e prea clar daca lucrurile nu o iau razna, dat fiind ca drama camatarului evreu ajunge la paroxismsi cuvinte grele, azi nepermise, au frau liber. M-am pomenit intrebandu-ma “Oare n-o sa fie scandal?”. Recunosc ca m-am uitat in jur la un moment dat, replicile dure, taioase, cu damf de ura inter-rasiala degenerand in atisemitism mi-au ridicat semne de intrebare. Asa a scris Will? Asa.
Foto: Marius Tudose
Despre un negustor evreu versus unul crestin, cu invectivele, insultele la pachet? Poate e un text adaptat, atentie, sa apelam la poitically correctness, nu se mai pot zice astfel de lucruri astazi. Felul societatii actuale ma constrange. Si totusi. Daca-i drama, iar specialistul e chiar autorul serii, Shakespeare, atunci e musai cu violenta si ura si razbunari si sange. Fara mila. Macbeth. Richard alII lea. Putem accepta ca intr-o fictiune, intr-o poveste care, da, asta descrie: doi negustori infruntandu-se acerb, cu toata fiinta, cu ochii injectati, pana la ultima livra de carne si ultima picatura de sange, e posibil orice. Orice nu mai este acceptabil in lumea de astazi, atat de finuta si adecvata si sensibila la suprafata. Nu vreau sa scotocesc mai adanc in prezent, cine stie ce mai iese. Povestea indragostitilor devine una de plan doi, intr-atat este de socanta artileria grea etalata de negustorii inversunati. Insa abilitatea regizorului o plaseaza iar in frunte, acolo unde previzibilul devine de nepatruns si ne da o lovitura finala. Devine imprevizibil..
Foto: Marius Tudose
Stai in fotoliu cu tensiunea ridicata la extrem de avalansa narativa a marelui povestitor. Te izbesc principii etalate franc, oferte, bani, lacomie, promisiuni, inele si livre de carne de om, dar esti totodata salvat de la anxietate de Ada Gales deghizata, rezolvand lucrurile chiar gales, de Alexandru Potocean bine conturat, zburdand prin valul instinctelor, de Richard Bovnoczky expansiv dar si retinut, de Ion Caramitru- Shylock cel bataios , evreul increzator si incapatanat cu voia lui Shakespeare, si respiri contrariat de un final neasteptat si zici gata. S-a incheiat. Dar mai ramai cu usoara, vaga impresie ca e un proces in derulare,, ca ai intrebari si ca fiorul declansat de Marele Will nu se duce asa, cu o lasare de cortina. Or, asta e ce astept eu de la o piesa. Sa ma bantuie. Sa ma cotrobaie. Sa ma contrazic cu eul meu. Sa ma faca sa vreau sa revin. Si vreau.
Foto: Marius Tudose
