Nu dau nume
Tocmai am vizionat o emisiune de umor, nu dau nume, nu zic cît m-a amuzat. Eu m-am străduit să rîd, dar nu s-a-ntâmplat asta. Dar îmi amintește de un film pe care l-a făcut un regizor bine cotat, n-o să-i dau numele, care miza mult pe actorii iubiți de public și a promis o comedie. Ei, bine, deși a dorit să se lase cu rafale de hohote, ce să vezi, poate dacă ne gîdilam unii pe alții, am fi rîs. Om fi și noi imuni, e lumea asta cu susu-n jos, multe securi deasupra capetelor noastre și nu mai rîdem așa ușor. E și greu să faci comedie, se știe de cînd lumea. Un Moliere, un Shakespeare au răzbit, despre ceilalți care au încercat nu am auzit, că nu s-au dat nume.
E acum o mare personalitate care dorește să cînte, să distreze, și fiindcă se arată prin televizoare, are și succes, asta însemnînd că cineva plătește sau sponsorizează și personalitatea o duce bine. Lăsăm la o parte că se forțează și nimeni nu-și dorește cu adevărat să strîngă discuri sau să-și ocupe timpul cu prestațiile respective, nu dau nume ca să nu se creadă că am ceva de împărțit. Cum a crezut o influensără al cărei nume nu am să-l spun, că avea comentarii negative pentru că votase într-un anume fel. Nu, ea avea o trupă de prieteni care-i trimiteau majoritatea comentariilor și dacă intervenea cineva cu o critică știa exact că e real, nefiind din gașca ei și-l făcea albie de porci pe nefericit. Deci și cu momentele mai sobre e greu cînd ești în public.
Și ca spectator de teatru ești cumva constrîns să ridici osanale anumitor regizori pentru toate producțiile, ca și cum nu ar putea unele să fie mai slabe. Ca și cum una nu poate să-ți placă mai puțin. Ca și cum ai avea ceva cu respectivul dacă îți spui curajos părerea. Ei bine, eu am curajul să afirm că nu mi-a plăcut deloc, dar deloc ultima montare a acestui super-apreciat regizor, vă dați seama că nu-i pot da numele, ne vedem, ne vizităm și nu m-ar mai putea primi în casă. Nu se face. De ce nu se face? Nu știu, dar nu se face. Nu vedeți? Toate breslele artistice sînt întreținute fals, se omite abil orice aspect negativ al unui construct destinat consumului public. Ca și cum nu i-am reproșa uneori anumite băuturi, că nu vreau să-i fac reclamă, că are prea mult zahăr. Dar ea are, și lumea reproșează asta des în cercuri intime, dar în gura mare, niciodată. Nu se face. De ce nu se face? Pentru că de multe ori se face agresiv, și asta e duce la receptarea agresivității și rostogolirii ei mai departe, mai cu anvergură. Și asta chiar nu e calitatea unui om înțelept și cu măsură.
Mă întreb, dacă s-ar rosti, scrie, pronunța nume și păreri concrete cu argumente, calm, obiectiv, ar reacționa tot ca arși împricinații? Că nu știi ce a fost mai întîi: criticul sau criticatul. Natura umană face să se împletească și acele antipatii inexplicabile cu recenziile corecte, obiective, dincolo de orice antipatii personale. Că poate și cei criticați au nevoie de cîte-o gură de adevăr cîteodată, ca să se calibreze. Dacă vor cu adevărat o carieră, nu un simulacru. Că avem multe nume de celebrități fără fond, nu dau nume, le știți. Cei care au fost în locuri potrivite, s-au întîlnit cu oameni potriviți și au pus la cale sau li s-au pus pe tavă acțiuni, proiecte mai ample, da, au fost acolo, dar dacă era cineva cu har, altceva ieșea. Cum văd în televiziuni mulți purtători de microfon sau făcători de show al căror nume și să vreau nu-l știu, și de fapt nimeni nu-l știe. Iar pe alții îi știi prea bine și nu înțelegi de ce. Doar că există. E cazul cu binecunoscuții eșichierului politic sau comentatorii la zi din emisiunile care fac să-ți treacă timpul degeaba. Stai că nu știu dacă cuvîntul eșichier se poate folosi și în contexte casnice. Eșichierul bucătăresc se poate zice?
Dacă mie mi-ar reproșa cineva că am încifrat prea tare acest text, eu m-aș supăra? Nu! Deloc! Aș lua aminte. Deși eu am spus multe, chiar dacă nu am dat nume. Printre rînduri am spus. Cine vrea să înțeleagă, înțelege. De ce nu am spus în rînduri? Că nu se face. Ce e printre dinți se zice printre rînduri. În rest, e clar, totul pe față, pe șleau.
