Paparazzi, nu ratati… mica londoneza in patru labe

Merg pe strada prin Londra. La ora 10 seara. Mi se pare normal ca o vietate sa-mi taie calea, mare scofala, doar in Romania mereu apare un ciine, o pisica, porumbei, sobolani, ceva acolo, intregesc peisajul. Placida merg mai departe cu sarsanalele cam grale, de-aici si privirea timpa, a obida, pe cale sa mi se imprime. Cu bruma de vioiciune din ochi remarc totusi ca vietatea nu se mai termina. Ups. Neobinuit. Bizar. In uzina creierului meu suna sirenele. Vag ajunge si la mine alarma. Scot creierul de pe stand by si ma alertez. Ochii scruteaza, retina inregistreaza, se transmit semnale rapide nervilor optici, acestia trimit la centru imaginea si pina sa se termine vietatea, informatia se proceseaza: ”O vulpe!” Cu coada cit tot corpul ei de catelandru bucurestean, sta si ma priveste. Probabil si ei ii comunica centrul de calcul de la purtator ceva. Hait-imi zic. Te pomeni ca e romanca si m-o sti de la televizor, ca oamenii pe care-i surprind aruncindu-mi ocheade in strainataturi. Ma uit mai bine. Nu ma priveste pe mine, ci pungile pe care le vede agatate de labele mele superioare. Pina aici, pina la pungi. Eu nu ma misc, ma uit hipnotizata la ea pina se plictiseste si pleaca. Tocmai cind dau sa scot aparatul foto. Pfiii! Si-mi pica fisa. Eu o stiu de la televizor! E ditamai vedeta in U.K., are portretul peste tot, pe genti, pe servetele, in magazine de design, pe inghetata, pe perne, peste tot. Nu mai zic ca are emisiuni dedicate pe Animal Planet sau Discovery. Extraordinar, daca eram mai rapida, o pozam. Nu conteaza, o astept, chiar daca va trebui sa stau toata noaptea. Ferea, vulpeo, ca paparazzi-s peste tot.