Să FITS mai atenți, mai prezenți, mai vivace. Ca FITS 2024.
La Sibiu e treabă multă
Cu teatrul, care a transformat orașul vara. Știm deja: oamenii din toată lumea își propun să ajungă acolo în pelerinaj cultural, caută cazări, se dau peste cap să prindă emulația festivalului. Pot participa nu doar la spectacole, pot fi părtași ai mișcării continue care te surprinde oriunde ești, și slavă Domnului, există tot felul de miracole posibile, cum ar fi să-l vezi pe John Malcovich pe stradă sau să stai la înghețată fix după Isabelle Adjani, să te descoperi la o cafenea cu masa vecină cu a Maiei Morgenstern, să pui întrebări lui Neil la Bute, să faci niște pași alături de Nureev, să pipăi piese noi, vizionîndu-le cînd sînt proaspete, sub formă de lectură, să înțelegi bursa spectacolelor.
Chiriac sfințește Sibiul
Mai presus de orice, regina a tot și a toate, vara, la Sibiu, este Zeița Teatrului, cea care-ți inoculează nevoia avidă de spectacol. Ea te hipnotizează, te învăluie, te amețește, te uimește luîndu-te sub aripa ei subtil-parfumată cu aroma poveștilor cu tîlc. Devii un biet dependent drogat de farmecul său inegalabil, căutînd febril să te dopezi iar și iar cu spectacolele înșirate în program, să te-mbeți porcește de trăirile, angoasele, întrebările, revelațiile zguduitoare, că altfel dai de sevraj și faci urît. Atunci poți face excese. Ca acela în care încerci să fii ubicuu. Cauți prostește, crezîndu-te deștept, să fii în același timp în două locuri, să împaci și capra și varza, să scapi de fomo, cum ar veni. Ți-e frică să nu ratezi ceva mai bun cînd ești deja captiv într-o producție artistică. Capeți un fel de foame. Că este o foame de teatru, ce n-a văzut Parisul. Da, Parisul. Că francezii probabil simt asta la Avignon, nu în capitală.
FITS este festivalul care a sfințit locul prin oamenii săi, harnici, pasionați, plini de har. De-acum e evident, cînd spui Sibiu, spui festival internațional de teatru. Și spui Constantin Chiriac, că dacă el nu ar fi, nu s-ar povesti. Dacă nu avea acea rîvnă, acea stăruință, acea nebunie, zic unii, ca an de an, de 26 de ediții să umple Piețe Mici și Mari, hoteluri și străzi, restaurante și subsoluri, Palate Bruckenthal și periferii radioase cu hămesiții, robii, servitorii teatrului, acest fenomen nu ar fi existat. Ar fi fost ceva, nu zic. Ceva corect, ceva cuminte, onorat exemplar, nemțește, ar fi fost și vîlva iscată de turneul vreunui mare spectacol, dar rangul de fenomen al întregii desfășurări de forțe, atins prin inspirația și șarmul lui Constantin Chiriac, n-ar fi fost egalat.
Știu de la începuturi festivalul, cînd, alături de Teatrul Studențesc Podul, al cărei membră eram, participam cu happeninguri și exerciții stradale la energia întregului, la construirea scheletului solid de pe-atunci, nebănuind ce mecanism gigantic, cu rotițele bine unse, va deveni. FITS e deja un organism, un corp bine delimitat, cu viață tot timpul anului, cu pregătiri intense și antrenamente și flic-flacuri la cutie iarna și primăvara, care iese la joacă vara, timp de aproximativ două săptămâni, cînd cuprinde sufletele tuturor celor care-l caută. Angrenajul său atrage din ce în ce mai mulți oameni, nu m-ar mira să devină un oraș în sine, la un moment dat. Ca să poți să iei, pe rînd fiecare fragment pe care-l păstorește. Pentru că, după ce se încheie, pleci puțin frustrat că nu ai văzut spectacolul cutare, că nu ai fost la conferința cutare, că nu ai participat la lansarea cutare, că nu ai ascultat interviul cutare, că nu te-ai plimbat de-ajuns pe străzi să te bucuri precum copiii de spectacole stradale, că nu ai stat pînă tărziu la petrecerile de după, că nu ai legat de-ajuns de multe prietenii. Iar un oraș dedicat, numit FTS, ar fi exact ce trebuie, pentru ca pasionații săi să fie mulțumiți. Un oraș tematic, cu festival zilnic, ca să le poți lua pe rînd, sătura, și apoi a o lua de la capăt. Dar hm, poate nu e o idee bună, poate frustrarea asta, foamea neostoită a făcut oamenii să vină, să revină, să simtă ce e important pentru ei, să discearnă, să aleagă anumite felii din FITS. Să-și pondereze pofta pentru toate. Să-și promită continuarea. Și poate asta l-a făcut să reziste atîția ani. Poate acest mare strateg al relației actor-spectator, numitul Constantin Chiriac are acest simț înnăscut al managerului, de a te înlănțui pe viață. Că asta este FITS Sibiu, nu doar pentru Mr.Chiriac, ci și pentru noi, o opțiune de viață. O legătură strînsă, pe care nu o vrem dezlegată, care ne promite fiori, răspunsuri, cunoaștere, bucurie, pe care ne-o promitem an de an.
Legea e lege
La această ediție semnalul propus a fost al Prieteniei, m-am mirat, pentru că ea exista acolo dintotdeauna, și chiar dacă nu ai fost vreodată pe perioada festivalului la Sibiu, ești fascinat de departe de cum răzbate sentimentul acesta de prietenie uriașă. Tim Robbins și Malcovich revin, spectatorii revin, trupele revin, strategii teatrului revin, voluntarii revin. Chiar și sponsorii. De ce, dacă nu ar fi această dorință de a retrăi bucuria împreună? Dacă nu s-ar așterne peste toți prietenia, ca o pătură moale, cunoscută? Și cînd e vorba de așa stare de grație, totul merge de la sine. De aceea FITS e un succes și va tot fi. Pentru prietenia pe care Regina, Zeița Teatrului, a decretat-o ca lege. Și unde-i lege, nu-i tocmeală.
