Sezon nou de Designer în Vitrină, neamule!

Sezonul de primavară-vară la Alt Nivel. Studio.

Televiziunea noastră personală funcționează. E mică, dar aprigă. Orientată pe semeni creativi. I-am spus Alt Nivel. Pentru că e vorba de schimbare continuă. Noi, oamenii, nu rămînem mereu cu aceleași caracteristici din moment ce intrăm în contact cu ceilalți, de vreme ce îi cercetăm și le intuim nevoia, bucuria, abilitatea. Numai să intri cu altul în vorbă și te schimbi. Pentru că dacă intuiam că rămînem identici, e clar că i-am fi spus micii noastre televiziuni.La Fel sau Otova.

Dar noi am numit-o Alt Nivel. Despre asta o să povestesc și fazele amuzante, dar acum ard de nerăbdare să vă zic gata, am dat drumul în lume unei serii noi de interviuri, hai, ziceți-le kinky podcasturi. Eu anunț doar că am strîns un buchet de oameni valoroși, creativi, care cultivă frumosul în țara asta și le-am cerut impresii, trasee de drum, rețete folosite, uimiri întîmpinate. Și povești. Și insight-uri, că pe românește nu știu să le zic. Dezvăluiri? Parcă e prea breaking news-ish. Dedesubturi? E prea scandalish. Doamne, nu mai avem cuvinte românești pentru a reda stări de fapt? Comori din adîncurile vieții lor profesionale. Asta-s. Comori.

Hai să zicem că am sondat  adevărurile meseriilor, carierelor lor. Adevăruri de folos altora, sperăm. Ăsta e sensul. Că de-aia faci interviu. De-aia ești curios în văzul lumii. De-aia semnalezi niște drumuri de urmat. Că experiența povestită poate fi utilă oamenilor deștepți. E molipsitoare deșteptăciunea, ca și prostia. Eu am testat prima variantă, din poziția ascultătorului. Cînd ascult oameni valoroși, pregătiți, documentați, plini de idei, parcă aspir tot și la tot, parcă mă descopăr mai argumentată. Cred că vi se întîmplă și vouă.

Invitații noștri

Cu cine am avut noi plăcerea să povestim la Alt Nivel în acest sezon, doamnelor și domnilor, pentru interviurile Designer în Vitrină?

Păi, cu Gabriela Atanasov, fata directă, sinceră, cu trăire artistică prin toți porii, care pune tranșant totul pe tavă: bucuria ei de a imagina, de a șoca, de a provoca, dragostea pentru poveștile bogate estetic, foamea ei de a a transmite mesaje pe orice cale: muzică, artă vestimentară, filmul, costumul, comunicarea. Gabriela este foarte activă în social media, dacă încă nu o știți, ea a inventat Sweet Paprika, un brand cu haine trăznite, cum ar zice omul timid, introvertit, creativ, cum ar spune cel ce plonjează în imensitatea frumosului. Gabriela a venit în ziua cu pricina în studioul nostru, răspîndind în jurul ei o emoție febrilă, iar discuția ar fi durat pînă a doua zi dacă nu ar fi existat limitele aparaturii. Noi am fi întors pe toate fețele creativitatea designerilor români și știința de a împăca business-ul cu pura plăcere de a ridica modele noi din nimic.

Apoi, în alt episod, invitat ne-a fost Mitichi Preda, omul din spatele Feeric Fashion Week Sibiu, omul care a construit cu răbdare, temeinic, organic, o infrastructură de educație de business în domeniul fashion, la nivel internațional. Mitichi este neobosit. După ce l-am întîlnit prima oară în Sibiu să povestim despre fenomenul industriei fashion relativ precare din România și abia ne-am scurtat analizele după două ore de vorbit cu patimă, am înțeles de ce acest festival cu toate manifestările din timpul anului este atît de necesar și de ce este relevant de așa mult timp, din 2009. Și mi-a fost clar că trebuie să fie invitatul nostru special.

Următoarea eroină a podcastului a fost, nu neapărat în ordinea asta, Noemi Meilman, om de PR și de cunoaștere profundă a conectării umane din industria frumuseții la noi. Este poate cel mai titrat om de PR din moda românească, a lucrat la campanii importante, a văzut cum se încheagă proiecte și relații de referință, nu uită nimic din desenul vremurilor de pionierat, rudimentare dar necesare și fascinante. Noemi ne-a adus expertiza sa valoroasă din vremea în care a fost parte din agenția de publicitate Saatchi & Saatchi, ulterior PR pentru reviste ca Tabu, Harpers Bazaar samd.

Și merită să vă prezint și pe Sergiu Chihaia, artistul plastic și totodată profesorul la secția Modă din cadrul UNARTE București. Îî întîlnisem opera, îi descoperisem la galele de final de an foști studenți, știam ce apreciat este, ba chiar am primit sugestia să-l invităm într-o nouă rundă de interviuri, nu mai zic de întrebări trimise pentru el de la fosti studenți. Coincidență, și eu luasem decizia de a-l chestiona pentru voi și am aflat despre frămîntările unui artist, empatic și foarte implicat în activitatea universitară, dar și în descoperirea unor soluții artistice adecvate unei planete tot mai săracite de resurse.

 

Diana Sar, actriță tînără de succes, model și DJ, este și ea de ceva pe lista de oameni ai timpurilor actuale care tratează serios munca fragmentată a artiștilor vizuali, determinați să se exprime pe cît mai multe platforme , rețele sociale, de a face diverse tipuri de muncă în atenția publicului. A fost interesant să aflăm cum a evoluat înțelegerea societății pentru o personalitate în formare, pentru o fetișcană de 15 ani pornită pe cărările îndepărtate și provocatoare ale pasiunii sale numite fashion.

 

Secuiana, din vremuri glorioase, cu pași siguri în viitor

Da, Secuiana, compania de tradiție și excelență a confecției masculine, născută la Târgu Secuiesc, susține apăsat mărturiile celor din industriile creative ale acestor ani, pe care le strîngem prin proiectul-podcast, colecția de interviuri Designer în Vitrină. Îi mulțumim pentru asta.  Mai mult decît atît, ne oferă ocazia să realizăm că hainele masculine elegante, create aici și purtate în România și în lumea largă nu sînt singurele produse create de Secuiana, ci sînt imboldul, motivul de a descoperi și de a oferi lumii o categorie nouă de haine, de damă de data aceasta, create cu aceeași calitate și expertiză recunoscute în timp la creațiile masculine. Într-adevăr, am avut ocazia să le port și să mă declar uimită de finețea detaliilor , calitatea țesăturilor și actualitatea tiparelor.  Din 2024 Secuiana a făcut loc în secțiile sale și producției de haine casual, moderne, colorate, versatile pentru femei. Dealtfel, am putut să admirăm o primă șarjă într-un catwalk spectaculos vara trecută, cînd revista Fashion Premium Magazine și-a lansat ediția fierbinte în mijlocul cititorilor, prietenilor, în evenimentul impecabil de la The Villa. Ana Maria Toma, designer al companiei Secuiana, a traversat în trombă țara, a însoțit echipa și a supravegheat îndeaproape ca prezentarea în premieră absolută să fie impecabilă. Și a fost, mulțumim și Cristinei Anti, redactor-șef, pentru asta.

 

Mereu țin plasa de siguranță

Cînd spun asta, mă refer la tevatura din spatele unui interviu filmat și bineînțeles excelent auzit, care nu se vede decît în proporții infime, pentru că nu trebuie să se vadă. Oamenii din studio.  Echipa. Că dacă s-ar vedea, ar însemna că ceva e în neregulă. Ca în situația veșnic comentată a filmelor artistice, cînd remarci scenografia și rezultă că filmul este prost, dacă ți-a dat răgazul să părăsești povestea.

Echipa noastră e deja sudată de niște ani buni și sînt onorată și încîntată să transmit mesaje către lume cu ajutorul ei. În noul nostru studio din zona Timpuri Noi, București, versatilul și primitorul Alt Nivel, artiștii vizuali Marius Tudose și Gabriel Filip desenează, jonglează și modelează din lumini. E o abnegație, o energie creativă și o pasiune pe care acești doi oameni de imagine le pun în fiecare proiect, că nu poate ieși decît bine ce fac ei. Restul, te privește. Le mulțumesc deci, iar, și aici.

 

You may also like

Leave a comment