Manelistul cu cirese

Piata Norilor. Nume invaluitor, aerisit, fantezist. Buh si mai si. Ca ce piata grozava, ca aici gasesti cu adevarat legumele acelea bune, crapind de sanatate, dar si brinzeturi si carne tot asa, de top.  E adevarat, un pic mai scumpe, dar ce conteaza, de vreme ce umpli papornitele cu certificate de autenticitate gata sa inlocuiasca produsele respective, ca la o adica, cui ii mai trebuie gustul bun si verificat, din moment ce esti in posesia avizelor atit de importante?

Si merg si eu la pomul laudat. Si cercetez preturile uriase, admirativ. Aici, da, rosiile pot sa fie 8 lei/kil, ca na, sint aduse cu limuzina, fasolea verde n-are decit sa coste 10 lei/kg, ca se topesc vitaminele in gura doar cind te uiti spre ea, iar ciresele, ehei, sa indrazneasca sa fie 30 lei, 50, 100, n-are a face, te arunci, te dai peste cap, te imprumuti, treaba ta,important e ca ti-au trecut pe la nas, ca te lasa sa le simti, sa le mirosi, chiar merita sa faci macar o poza cu ele.

dav

Dar am si eu o meteahna, na, ca omul nedus prea mult in piata cu nori, nezvirlit in rafinamente de acest tip., fara cloud in telefon, needucat, s-o recunoastem. Ma uit sa fie produse romanesti de care stiu ca pot creste sau se manufactureaza, se creeaza aici, la noi. Si ia sa vezi cum imi crestea mie pipota de incintare vazind cum toate etichetele declara cum ca aici sint facute, mamica. Si asa, cu pipota crescuta, sar la o taraba cu cirese, unde ciresele sunt mai roz, deci mai accesibile dar hm, vinzatorul are fata tipica de mafiot-manelist. Nu conteaza fatada, imi zic. Dor stiu din emisiune ca aparentele pot insela. Si ma uit mai bine. Acea figura rotunda cu ochi mici, vicleni si totodata nepasatori, gata sa zica orice pina “ai marcat banu'”. Nu, nu, nu, de ce sa fiu pricinoasa din start, aici e raiul fructelor, aici ciresele se invirt dupa soare, daca e ceva apar norii, fix din numele pietei o sa coboare mingiietor. Si ma uit la cirese. Par mai normale, nu trase prin inel ca toate celelalte, venite din Grecia: coapte la fel, asezate la fel, sigur sint romanesti, cum le prefer eu. Culese de vecinii mei, de cei care au obiceiul sa-si puna, ca mine, la urechi, bobitele ros-lucios. A, e scris si pe eticheta, imi spun jubilind in sinea mea. Cartonasul alb precizeaza clar “cirese romanesti”. Manelistul ma cintareste din ochi in timp ce cintareste si o mina de cirese, pina sa ma dumiresc eu, e pregatit sa ma lamureasca “care are si care n-are”. Gata, caut sa risipesc orice temeri, ma cert in sinea mea, nu-i frumos sa-l faci din start, fara sa-l cunosti, manelist si asta in sens peiorativ, de unde apucaturile astea infecte, oribile, poate omul este amator de muzica clasica, poate s-a straduit sa intre la Politehica si nu a avut noroc. Poate e bine intentionat. Nu e. Cite doreste doamna?  Care doamna, a, eu. Un kilogram, asa. Dar de unde sinteti? -caut sa fac conversatie, sa localizez mai bine tinutul magic din care si-a adunat acest om marfa. Ce sa fie? De unde le-ati cules, ciresele, din ce sat? Aaa, face nepasator, aduse din Grecia, doamna. Pam-bam-bam!!! Sa lesin. Dar mai stai. Pai si de ce ati scris Cirese romanesti? Pai asa scrie toata lumea, da mai bine. Nici o remuscare pentru minciuna de pe carton, prinsa cu picioarele prea scurte,  pusa acolo cu intentia clara de a insela, nici o grimasa de jena, nimic. Ca un manelist caruia i se lipesc banii pe frunte si-si dirijeaza sprincenele sa-i tina acolo. Ramin impietrita ca o cireasa numai buna de cules depe jos, ma fac rosie ca o cireasa romaneasca nebagata in seama, platesc ca o cireasa storcita pe caldarim. Nu am avut prezenta de spirit sa-i lipesc ciresele pe frunte. Nu am putut nici sa le resping, asa de inmarmurita am fost. Manelistul, probabil inginind o manea preferata, ocheste alt cumparator. Ma lasa in plata Domnului. Are de scapat de marfa, ca diseara e chef, frate.

Acum stiu de ce i se spune acestei piete “a Norilor”. Trebuie sa fii cu capul in nori sa cumperi vrajelile negustorilor de aici.