Sportivoluntar

Cred ca o sa devin mare sportiva. Din intimplare. Ma duc timpurile. Eu nu prea agream jogging-ul. Mi se parea asa, prea american-style, prea hau-bau, prea hollywoodian, prea ostentativ, prea ca la tara.  De la o vreme insa,  exista intreceri, maratoane, ocazii de a-ti pune angrenajul  la lucru pentru a atrage atentia asupra unor necazuri fara de care lumea ar fi prea buna. Asta nu pot refuza. Ce fac?!  Trebuie sa particip. Adica sa alerg. Sint cauze impresionante. Le stiti si voi. Oameni cu dificultati de toate tipurile. Vrei sa ajuti, clar. Dar trebuie sa alergi. Ca sa alergi, trebuie sa ai un minim antrenament. Ca altfel, ajutor ioc si nu sustii punctul de vedere al omului in nevoie. Iaca situatie. Uite cum am inceput eu sa merg un pic mai repede, sa ridic mai sus piciorul in mers, sa alertez ritmul, practic sa fug putin cite putin, pentru a face fata cerintelor. Iar acum particip la toate manifestarile sportive la care implicarea mea este utila si nu foarte aiuristica. Alerg fara pretentii de mare atleta, dar alerg. Si pina la urma, beneficiul este si al meu, ca rezist in ritm saltaret pina la piata, nu trebuie sa ma cocot in masina un-doi. Prin urmare, a inceput sa-mi placa jogging-ul, poate pentru ca este hau-bau-ish, asa.

Prin urmare, particip la

–  Raiffeisen Bank Maraton Bucuresti, pe 4 octombrie, la proba de stafeta in beneficiul copiilor de la Institutul Oncologic Bucuresti, Proiectul “Zana Merciluta”, al Merci Charity Boutique.

si la

–  Brasov Heroes, evenimentul de atragere de fonduri pentru diverse cauze din comunitatea locală, realizat  în cadrul unei curse cu obstacole. Eu sustin proiectul inimos “Impreuna pentru un zambet de copil-Dizabilitatea NU inseamna defect” al Asociatiei Dicta Brasov.

Deci, daca ma intrebati ce mai fac, raspund: “iete, cu alergatura”. Sint sportivoluntar.

Bine, va pup. Nu mai stau. Fug.