Allview VedeTot

Ah, cit am asteptat momentul asta.

View. Allview.
Un pachet important

Faceam mici filmulete care se impiedicau toate. Se umpleau la un moment dat de asa-numitii pixeli. Imaginea se aglomera si se incetinea cumva, astfel ca nimeni nu mai intelegea mare lucru. Lucru deranjant, fiindca imi place sa transmit cu claritate mesaje filmate oamenilor din jur, am un public care ma roaga sa impartasesc experientele inedite prin care trec. Trebuia sa fac ceva.

Prietenii m-au sfatuit. Iti trebuie un telefon potrivit actiunii de a filma. Si-mi tot numeau un brand binecunoscut, pe care am ocolit sistematic sa-l folosesc. Nu stiu de ce, am incercat sa fiu contra curentului poate, sa nu fiu neaparat in topul aprecierilor, sa folosesc alternativa. Si acum, parea ca mi s-a infundat. Vrei filmari, ia-ti telefon potrivit. Pe de alta parte, cind imi iau ceva, orice, vreau sa fie romanesc. In masura posibilitatilor. La intrebarea mea, asociata cu o speranta timida : ” Exista vreun telefon romanesc bun?” toata lumea ridica din umeri, ba chiar imi pufnea in ris, adica  “Hello??! ce-i cu tine, ti-e rau?”, “I-auzi ce gluma!”, asa ca aproape renuntasesm. Pina cind un prieten mi-a aratat ce foloseste el. Era la al treilea telefon Allview. Mi-a zis ca-si ia altul, pe masura ce se updateaza, ca orice posesor serios de telefon. Esti multumit? O, daaa! – mi-a raspuns cu toata gura.

Prima verificare

Atit mi-a trebuit. Am cautat, am intrebat, am aflat ce-mi trebuie. Si mi-a sosit intr-o buna zi o cutie. In cutie, acest minunat produs facut in Romania, la Brasov (chit ca exista si circotasi care-mi soptesc ca e doar asamblat acolo). Si nu ma mai satur sa-i descopar optiunile, abilitatile, si nu ma mai opresc din a ma minuna “Stie de toate. Pai e ultimul racnet!”

Ultimul racnet!

Asa ca racnesc si eu de bucurie, ca pot filma in conditii excelente cu un telefon fabricat la noi: Allview!!!

Deja il plimb peste tot, sa-si merite numele, sa se transforme in renume.

Bucurie

Ah, cit am asteptat momentul asta.

Continue Reading

Important e sa participi

Ma pune pe jar concursul asta: concurs de scurtmetraje realizate cu telefonul mobil, de durata maximă 3 minute, cu tema “Sinaia – the best place to spend your summer”. Pot si eu. Am telefon mobil, am si ceva idei. De exemplu, cum urca in telecabina doi batrinei care se cearta. La final aflam ca nu-s sot-sotie, cum credeam, ci amanti de-o viata. Tare. Cum zic asta in 3 minute, hm, mai am doar putin timp de gindire. Miine incepe festivalul Film 4 Fun de la Sinaia. A 7-a editie. Vom vedea filme si productii romanesti selectate dupa criteriul prizei la public. Dar concursul, asta ma incita in mod special. Ei, mai sint alte atractii, de exemplu, ne vor fi aratate efecte speciale de machiaj. Manuela Hărăbor va fi prezentatoarea. Mai vin si alti artisti de calibru: Florin Zamfirescu, Magda Catone, Alexandru Bindea, Sandu Gruia, Gabriel Spahiu, Ruxandra Enescu, Bianca Brad, Oana Sârbu, Viorel Păunescu si alții. Ai cu ce sa te delectezi. Mai venim si noi cu Revista VIP. A, stiu cum fac. Ii pun pe colegii mei sa-i tina de vorba pe invitati, pe cei din public, sa le ia interviuri, sa le faca poze, sa faca selfie-uri, orice, nu ma intereseaza, important e sa nu particip decit eu la concursul de filme pe telefon. Desi, daca ma ia deoparte Laura Baron, directoarea festivalului, s-ar putea sa ne apucam deja de organizat editia a opta. La care sigur voi cistiga.

Continue Reading

Televizorul sau viata

Ce cere publicul?

Multa lume renunta la televizor. Cei din ecran nu cred asta, nu-si permit, li s-ar prabusi universul. Au impresia ca e o fita de moment, ca respectivii fac parada de masteratele lor , ca se vor intelectuali rasati care nu suporta mitocania, grotescul si ignoranta televizate, dar trag cu ochiul totusi chipurile pentru a critica. Imi pare rau sa-I anunt ca unii chiar au scapat de jugul informatiei mediate, e un fapt concret. Exista mult mai multi romani care habar nu au cine e X-ulescu de la postul Y TV. Sint emisiuni intregi, cu protagonisti agitati, cu desfasurari de forte care mor cum s-au nascut, nevazute de nimeni in afara rudelor celor implicati. Oamenii incep sa discearna. Televizorul sau viata mea. Aleg alte lucruri care sa-i implineasca. Si aleg sa traiasca dirijati de propriile idealuri si nevoi. Sigur, inca sintem o tara de telespectatori, insa numarul acestora scade direct proportional cu numarul locuitorilor tarii. Asa ca celebra sintagma cu care se inchid gurile celor care vor sa vada la televizor ceva care sa-i ajute, sa-i imbogateasca, sa-i recreeze, anume “Asta cere publicul” isi va da obstescul sfirsit in curind, cind cineva va remarca, analizind ce e in spatele cifrelor de audienta : “Care public?”

Continue Reading

“Publicul nu cere asta”

Dar si eu sint public. Si eu cer. Rock.

Am fost la concertul Aura, o trupa care poarta numele solistei. M-a chemat bunul meu prieten Tibi, rocker al unei perioade de-a dreptul vrajmase acestui stil de muzica, epoca lui Ceasca. Tibi e basistul trupei. Mi-a povestit pe scurt despre ei si m-a lasat sa descopar singura daca se prezinta onorabil pe scena, live, la Silver Church. Asteptind, am stat de vorba cu vechi amici, oameni care nu renunta la iubirea vietii lor, rock-ul. Un exemplu ar fi Vali “Galagie” de la Marfar.. Alt exemplu, “Zapada”, de la Metrock. Este impresionant si recunosc ca invidiez un pic consecventa asta vecina cu cerbicia, hotarirea de a nu renunta la un stil de viata, la o declaratie publica, chiar daca pare sa paleasca in lume, deci sa moara in chinuri In Romania. Pentru ca niciodata rock-ul nu a fost pus pe piedestal la noi, insa, paradoxal, in epoca de amintire necajita avea totusi publicul respectat, educat In spiritul acesta si informat ca atare. Exista la televizor chiar o emisiune – arena a iubitorilor genului, prezentata de Petre Magdin. Cum-necum, oamenii acestia stiau ce le place si aveau dreptul sa li se reflecte pasiunea si in mijloacele de comunicare in masa. Ceilalti- se uitau la altceva si gata. Democratie. Haha. Rock in comunism, deloc in capitalism, ce paradox. Se adunau, impartaseau noutati, cintau pe scene in toata tara. Coexistau linistit cu muzica usoara, romantele, opera, ce vreti voi, la nivel mare, ca si ceilalti. Publicul se lipea de ce i se parea potrivit sufletului din posesie.

aura-2

Erau vremuri de pionierat, de “eu-fac-totul”, muzicienii isi fabricau instrumentele, isi compuneau tinutele in conditiile in care nu se gasea nimic dedicat pe piata, se descurcau dupa cum le pica fisa ciupind niscaiva informatii de “afara”, imprastiate neglijent de vreun nebun mai cu privilegii. Intr-o lume inchisa ermetic, deschiderea, entuziasmul, as indrazni sa spun chiar libertatea erau respectate, tacit, dar respectate. Azi se clameaza libertatea deplina, oricine are voie orice (vedem asta cu ochii bulbucati a revolta la televizor) si totusi, sintem mult mai saraciti, mai putin inventivi, mai putin permisivi. Unde e rock-ul? Nu mai e, e pe cale de disparitie, mentinut in viata de oamenii care au ajuns la o virsta intesata de ani, dar nu mai putin entuziasta. Si de cite un nebun-doi ca Aura si colegii ei, generatie tinara, plina de viata, talentata, Aura, o fata relaxata, cu idei, incapatinare, si mai ales cu voce si prezenta explozive, Aura, o trupa de rockeri romani care se zbat cum pot sa tina flacara vie a acestui gen care i-a consacrat pe Holograf, Compact, Iris in vremuri de interdictii comuniste. Pai explicati-mi si mie, publicului de dinainte de ’89 de ce i se oferea si muzica rock, ca e clar ca era mai facila si mai gustata muzica usoara? Acum avem de unde allege, da??! Va rog atunci sa va concentrati, ce va aranjeaza mai bine din urmatoarele doua variante: prostirea completa sau spalarea pe creier? Alegeti cea mai buna varianta, dar ginditi-va bine.

Continue Reading