Știu ce am făcut anul ăsta

Ca tot omul, mi-am făcut și eu bilanțul, nu am ieșit rău deloc, am realizat lucruri formidabile anul ăsta și mai multe era să fac. Dacă nu mi s-ar fi pus bețe în roate poate că aveam de descris deplinătatea izbînzii pe mai multe pagini. Nu stăm rău nici așa. Ia să trecem în revistă

10 dintre realizările mele cele mai importante din 2021:

  1. Am scris un roman, o distopie SF, se numește 1984, dar am aflat fix înainte s-o dau la publicat că a scris-o repede altcineva prin 1949, unul, George Orwell, e incredibil ce metode de a copia s-au găsit, anticipativ, șmecherii ăștia ar face orice, numai să-ți ia ideile, îți vine să nu mai scrii, pe bune. Să vedem cum o să se descurce fără inspirație..
  2. Am stabilit concert pe Wembley, s-au vîndut toate biletele, dar din pricina acestui flagel mondial de-l știm toți, a fost anulat, păcat, ar fi fost monumental, era pregătit, aveam noutăți formidabile: efecte 7D, cor de bebeluși, balet anti-gravitațional, roboți care dirijează lumea care stă cu ochii holbați în telefon, tir pe viu cu cipuri care să-ți bage-n cap versurile, multe, multe lucruri inedite, tot pînă în cele mai mici amănunte. Poate la anul.
  3. Am dezlegat un careu de rebus. Nu rîdeți, că era dintre cele cu dificultate mare, asta înseamnă că o definiție gen “Stă în față” din 4 litere poate fi orice: “mama’, “elev”, ‘brad”, “AFCN”, “porc”, “idem”, “astm”, “corp”, “prim” etc. Cum alegi fără să-ți iasă fire albe, cum calculezi probabilitatea, , ziceți voi dacă nu e o piatră de hotar. E drept că l-am rezolvat, dar cînd m-am confruntat cu rezultatele scrise pe ultima pagină, era cu totul altceva, autorul  rezolvase în felul lui, na, nu sîntem toți la fel.
  4. Am fondat un partid al oamenilor simțiți și harnici, POSH, dar ne-am proptit în abreviere, că în engleză înseamnă fiță, scrobeală, elegănțeală sclipicioasă, high life, și nu merge cu oamenii simțiți, io le-am zis ce contează engleza că nu sîntem în Anglia și oricum Brexit, dar toată lumea a replicat că e foarte importantă și Europa e cu ochii pe noi și transmitem mesaje greșite, îmi spuneau colegii de partid zi de zi asta, înjurînd și tolănindu-se în pat, nici nu ne întîlneam, ne reuneam pe Zoom, am dedus că membrii nu erau nici simțiți nici prea harnici, așa că am lăsat sesiunea să expire,  mulți au părăsit partidul și au întrat în astea actuale și nu am mai avut cvorum și nici chef să continui, așa că nici nu l-am mai înscris în clasa de partide, să-l dau la școală. Dă-l încolo de figurant.
  5. Am creat o trupă cu succes mare la public, ne-am lansat pe o variantă viitoare de TIk Tok se numește PiK Pok, trupa, nu platforma și își are inspirația în moștenirea provenită de la celebrii Pic și Poc din perioada comunismului, doi frați sau prieteni, nu știm exact, nici nu e relevant, cei care apăreau în geam și dispăreau la fel. Muzica durează fix cît ai zice Pic Poc. Așa apare și trupa, identic, și dispare pe principiul ăsta, așa-s și video-urile, dispar cît clipești. E foarte futurist conceptul, deși își trage seva din vechime. Ăsta e viitorul. Nici nu apuci să vezi și să auzi cum și ce cîntă, că a dispărut pe luciul unui geam. Te face curios, te intrigă așa o apariție. Pik! Pok! Ai trăit momentul Pik? Nu? Pok!  Ia în seamă Carpe Diem.. Trăiește clipa, frate. O vezi și nu e. Și Eminescu a intuit unde se va ajunge. Mare succes o să am cu trupa asta. O să vedeți cînd se mai dezvoltă Tictocu. Cam la versiunea 10 o să rupem.
  6. Am creat un lanț de restaurante, merg excelent. Cu mîncare bună, ca la mama acasă, dar și bucătărie internațională care place pînă la extaz, ingrediente de top și prețuri mici. Ăsta e principiul. Să vină lumea de drag. Ce, la mama acasă nu te duci de drag? Și chiar gratis. Știu, vreți și voi. Nu pot să vă spun cum se numesc restaurantele, abia am scăpat de un control, e drept că am scăpat ieftin, nu amendă nu nimic, pentru că, neavînd nume, nu aveau ce controla, pricepeți șmecheria ingenioasă? Aia e, trebuie să te descurci, să fii cu un pas înaintea tuturor..
  7. Apropo de pas, am făcut un pas mare pentru omenire, am zburat pe Saturn, da, da, nu stațiunea, ci chiar celebra planetă inelată, am tras niște sfori nu pot spune public care, și ce credeți, se poate trăi acolo, aveau apă curentă și gaze, e drept, cu program, dar na, poți să te descurci. Nu aveau însă internet, nene, slăbuț de tot, nici în Marea Britanie nu e așa firav, păi de-aia nu vine lumea, vrei să comunici nu ai cu cine, asta nu-i treabă. Normal că nu am rămas acolo pentru că era plictiseală, nici poze n-am făcut de nervi, așa că trebuie să mă credeți pe cuvînt cînd zic că am vizitat altă planetă și nu e mare scofală.
  8.  Am inventat un fel de mîncare cu care în sfîrșit o să fie și România cunoscută din punct de vedere gastronomic, o să avem copyright, ca francezii cu șampania lor. Știu că sînteți sceptici, pare că nimic culinar nu mai este de inventat, dar vă înșelați, vă dau și vouă cheia, soluția pe care am găsit-o. Dar nu acum. Bine, hai, o mică scînteie. E vorba de încrucișarea soiurilor și apoi imediat făcut o rețetă din noile și modernele ingrediente. Adică încrucișezi banane cu sparanghel și dă bananghel, iar cu bananghelul poți face salată, papară sau dacă le combini cu carne poți face un soi de sarmale sau musaca. Orice prepari e noutate absolută. Sau dacă faci din ele pastă ai pate de bananghel. Cine a mai gătit ruladă de bananghel? Nimeni. La fel se poate proceda de exemplu cu alte încrucișări. Castane combinate cu dovleac. Rezultă castavleac. Faci salată de castavleac și ești primul pe lume.  Sau caise cu pătrunjel, dau caitrunjel,  Sau mărar cu ridichi dau mărdichi.  Combini mătrăgună cu usturoi, dau măturoi. Pardon. Nu sună bine. Nu poți face salată de măturoi. Nu, nu e bine nici din mătrăgună simplă. Poate în engleză să sune mai bine, dar tot n-aș recomanda mătrăguna, chiar dacă i se spune mandrake.. Ei, ați înțeles ideea. Dar trebuie să te miști repede, că se prind și ceilalți, și ați văzut ce foame de validare este. Nu mă hotărăsc dacă n-ar fi cazul să-mi ridic mai degrabă brandul personal, să atîrn invenția pe persoană fizică și să țin România deoparte. La urma urmei, reușita mea va fi și a țării.
  9. Am reunit trupa ABBA, îi știu ca pe niște cai breji pe cei 4 corifei, în ultima vreme ardeau gazul în stil mare, făceau excursii cu autocarul te miri pe unde, toată ziua se uitau la seriale turcești, se mai adunau să povestească tineretului la Casa de Cultură din Stockholm, și zău că nu m-aș fi băgat, treaba lor, dar să vedeți ce chestie, cum lucrează întîmplarea. Jucam Păcălici cu nepotul și am pierdut. Așa că mi-a dat poruncă să dansez pe muzica de azi a trupei mele preferate din copilărie. Auzi ce i-a dat prin cap. Dar nu m-am lăsat, eu nu ocolesc răspunderea. M-am concentrat tare să le transmit imboldul. Și apoi i-am căutat pe Google și i-am găsit, deja organizați, un pic în urmă cu noile compoziții, dar o să fie gata, anul viitor avem concert și o să îndeplinesc și eu porunca. Nepotul jubilează că mi-a dat o temă imposibilă. Na că i-am făcut-o. O să vadă el concert bestial. Nu te pui cu generațiile vintage.
  10. Și în fine, pentru că tot se vorbește de filmul Don’t look up, aflați că e după o idee de-a mea. Dar e amuzant ce am vrut să zic și ce a înțeles lumea. Mă obseda felul cum se ia Oscarul, așa că, pornind de la Leo di Caprio, care s-a forțat atît să-l agațe, de era să facă hernie, am sesizat faptul că Oscarul e ca un meteorit care lovește lumea cu păreri avizate, dar ei nu-i pasă., vede filme după alte criterii. Sigur, se arată interesată, dar totul e formal. Premiile Academiei. Oscarul, un fel de Cerbul de Aur al filmului mondial. L-a luat Leo, dar asta nu l-a oprit să se îngrașe. Nici chiar el nu s-a sinchisit. Eu nici n-am văzut productia. Mi-a fost teamă de punerea în scenă. Voi ați vedea filme în care ideile voastre senzaționale sînt pur și simplu pulverizate de actori care vor să fie loviți de meteorit, pardon, de Oscar?

Punct și de la capăt

E posibil să nu mă credeți. Prevăzut și asta. Pentru aceste cazuri, apăsați tasta # și apoi completați cu literele: excesdematuritate. Dați  Căutare și dacă în dreptul acestui hashtag apare numele vostru, problema e rezolvată. Dacă nu apare, apăsați tastele 🙂

Pentru relații despre reușitele 1-10 apăsați tîmpla dreaptă. Dacă zvîcnește, o să înțelegeți.

La mulți ani cu suflet de copil, cu vise abradacadabrante, nelimitate, nemărginite, neîncorsetate și reușite ivite din senin!

Hai, 2022,  hai, că poți.

You may also like

2 comments

  • Florina M. 31/12/2021   Reply →

    Și eu știu ce ai făcut anul acesta,copilită! Te-ai ingrijit de sufletele noastre!Ma aventurez și la anul, alături de tine, cu mare plăcere …..

    • Gianina Corondan 11/02/2022   Reply →

      Să stăm bine umăr lîngă umăr. 🙂

Leave a comment