Comentariul de “a doua zi”

A trebuit sa ajung la Londra sa vad si eu sectacolul “Dumnezeul de a doua zi”, tradus pentru nestiutorii de romana “Once upon a second time”. Piesa scrisa de Mimi Branescu, jucata de Mirela Oprisor si Vlad Zamfirescu la Cockpit Theatre. Ingenioasa, o poveste de dragoste presarata cu elemente ale banalului cotidian, dar si ale fantasticului cotidian. Stilul scriiturii cam literar pentru gustul meu, cu gerunzii care nu-si prea au locul in limbajul vorbit. Dar daca actorii dau glas unor ginduri scrise si asta e conventia, merge.

Regia insa a fost darimatoare, mai ales ca lipsea cu desavirsire. Ne intrebam la final: “Dar regizorul e unul tinar, nu?” “Da” “Aha”. Acuma, fiecare intelege ce doreste din acest “aha”, unii ca era de virsta lor si probabil ii place “Rihanna”, altii ca treaba era ciudata din moment ce punerea in scena n-avea inovatii, indrazneala, nu surprindea, altii isi manifestau doar necazul ca e prea tinar sa-l stie si ei. Eu prin “Aha” am transmis receptorilor mesajul ca nu m-a convins deloc ca a existat si functia aceasta in organigrama. Indicatiile dramaturgului pareau sa fie singurele care au ghidat curgerea povestii. Puteai sa inchizi ochii si era o piesa radiofonica excelenta. Faptul ca i-am fi deschis nu ne aducea nici o informatie esentiala in plus. Tinar regizorul, mai are timp sa se exprime, poate n-a fost inspirat sau n-a fost lasat, ascultat. Ce stiu e ca a fost un spectacol fara regia lui Claudiu Goga. Am tinut cu inversunare totusi ochii deschisi, merita sa-I vezi pe cei doi actori, au avut magnetism si farmec, plus haz si emotie.

Imi cer scuze ca am criticat, dar am dat bani pe bilet si am dreptul. 17 lire. In jur de 100 de roni.

Dealtfel, daca exista regia, n-ar fi existat dialogul urmator:

“-  Cine e regizorul?
–   Unul Goga.
–   Octavian Goga?
–   Ete na.  Altfel Goga.
–   Ba nu. Octavian Goga.”