Masa prieteniei

Am inceput in toamna impreuna cu bunul meu prieten Catalin Anchidin un proiect caruia ii punem nume din mers. Acum ii zicem “Clientul nostru – sprijinul lor”. Vine din dorinta noastra de a ajuta romanii. De toate tipurile. Mici, mari, voiosi, tristi, intreprinzatori sau contemplativi. Servim la bar, la restaurant, la bodega, la tejghea, la toneta, desi avem alte meserii, pentru a stringe un ban pentru ai nostri frati. De ce sa tot asteptam americani, olandezi, venezualeni sau vietnamezi. Sa ne ajutam noi pe noi. Cu putin, nu conteaza, ideea e sa se stie ca noua romanilor ne pasa de noi romanii. Pentru unii oameni, aflati la o limita, la o cotitura a vietii, cu bioritmul ceva mai instabil e imbucurator, datator de energie si vitalitate sa stie ca altii s-au gindit la ei si le intind o mina. O sa incercam sa-l propunem lunar diverselor locuri in care-si petrec timpul cei care vremelnic sint intr-o pozitie favorizata si ies sa se hraneasca sau sa socializeze. Nu avem mare forta. Nici nu promitem minuni. Doar un umar de culcat capul obosit al celui de linga noi. Singurul tam-tam pe care-l putem face este prin Facebook sau anuntind prietenii. Incercam sa punem in practica sloganul stravechi “In unire sta puterea”. Si iata ca incepem sa adaugam verigi unui lant mai mare de evenimente.

Astazi vom servi la LUNCH, in Mall Plaza Romania fiindca Maria Movileanu si-a dorit sa se intimple acest lucru in micul ei bistro. Alaturi la tejghea ne va fi Claudia Pavel, cunoscuta publicului din aparitiile ei de cintareata pop. Vom fi un sprijin mic pentru nicte copii sarmani, de care are grija o grupare generoasa: Fundatia Sf.Dimitrie (www.fundatiasfantuldimitrie.ro).

Fiindca nu pot sa ies in lume fara sa ma gindesc sa o surprind placut, ne-am gindit si la o surpriza, in afara de fotografii, ciufulit parul sau jocuri de cabana, pardon de mall. Asa ca, dragi romani, parasiti aparatele de radio. Si televizoarele. Haideti sa ne vedem si sa ne asezam la masa prieteniei.

LamasaMirelaSiRolf

LamasaAnkidin

LamasaAngela

LamasaTibi

 

 

You may also like

Leave a comment