Cu ochii in soare

Soarele ne arata cite-o masea, cite-un dinte, noi ne-am dori sa-l ducem la stomatolog, sa-i scoatem tot sa ne fluture doar pletele lui stralucitoare. Sintem cam fricosi cind e vorba sa miriie inspre noi cineva asa sus-pus ca insusi Astrul. Daramite sa ne-arate dantura. E semn de agresivitate, de rea-vointa, si noi, romanii, adoram sa ne iubeasca lumea, in special ai mari, sintem pasnici cind se zbirleste la noi vreun mahar, bagam capul intre urechi si asteptam sa-si schimbe dispozitia si sa ne scarpine. Chestia e ca nimeni nu se incumeta sa modifice aparenta soarelui, parca m-as baga eu, care odinoara gasisem ceva unelte de imblinzit un client asa nazuros, mai cunosteam un meteorolog, un grafic designer, un cintecel fermecat sa modifice lucrurile. Desi nu cred. Uneltele s-au ratacit, iar cunostintele nu se baga. Probabil tuturor le e frica de DNA. Adica de doamna, nevasta-sa.