Cica

A fost odata ca niciodata o pandemie. Se stie ca asta inseamna o epidemie ce a cuprins  o intreaga planeta. E vorba de planeta noastra, care de obicei apare reprezentata sub forma unui glob albastru invartitor, culoarea data cica de intinderile mari de apa. Cica. Si mai cica altceva. Exista pe planeta asta o tara destul de mica, uneori insignifianta pentru alte tari, mai sigure pe ele: Romania. In afara tarii asteia nu prea se stie decat ca e bizara, ca are o groaza de emigranti, multi dintre ei tigani si ca Nadia Comaneci s-a nascut acolo. In interior e foarte interesant, toti au impresia ca se vorbeste mult despre ei si tara lor s, senzatia e ca sta la baza multor decizii mondiale, ca are o greutate mai mare decat are. Dar tot in interior exista si credinta ca tara este o corabie in deriva, care nu valoreaza nimic, chiar daca detine multe bogatii naturale, totul din pricina ca este locuita. Cica.

In aceasta tara s-a dezvoltat pe margini o populatie caracterizata prin neastampar. Nu se stie de ce, acestei categorii de oameni nu-i place sa mearga la seviciul clasic, vorbim de o ocupatie cu sefi si colegi si ghisee si hartii cu antet si barfe aferente, serviciul care te tine in acelasi loc facand te miri ce, mai de folos sau nu, dar care-ti da lunar o suma de bani in timp ce poti ajunge sa crezi ca fara tine nu s-ar descurca. Ei, populatia aceasta se ridica si se descurca, vietuieste cumva asa, in neoranduiala, agitata fiind, vibreaza la jucarii ssi stari si lucruri de modificat si de transformat, dar mai ales la ceea ce se poate face cu mainile, cu corpul si imaginatia. Cica asta le-ar bucura lor inima. Oamenii astia pun mare pret pe inima. Ar apuca, ar taia, ar modela, ar confectiona, ar pipai, ar rupe, ar sfasia, ar slefui, ar bricola, ar petici, ar razui, ar ciufuli, ar murdari,ar scoate din nimic ceva, toata ziua. Sa le fie inima multumita. Exista si  alti oameni care clipesc uimiti cand vad ce scot acesti ciudati din maini, altii saliveaza, altii chiar isi iau acasa rezultatele, cu bani. Se intampla sa se si bata pe lucratura obtinuta, dar nu iese nimic din regulile bunului simt, se rezolva totul prin trecerea la alt nivel, in care acei creatori devin mari, cu reclama la televizor. Dar asta e lucru rar. Cum nu-i poti starpi chiar pe toti prin metode economice neplacute, se profita copios de aceasta pandemie, ca sa revenim la inceputul povestii. Pandemia a izbucnit asa, nebanuita, in timp ce probbil FNI sau o organizatie de genul asta veghea si toata lumea dormea linistita. Nu discutam asta. Important e ca s-a ivit si a cuprins si tarisoara asta minuscula,, interesanta prin varietatea naturii, ascunzisurile subsolului, comorile din interior, apa si aerul pur. Ar putea sa capteze atentia prin figurile acelea care actioneaza inexplicabil, atipic, ciudat, altfel, pe care multi le numesc dispretuitor “artisti”, dar se depun multe eforturi ca acestia sa devina cetateni tipici, cu serviciu. Prin urmare, pandemia a devenit o forma foarte convenabila de a elimina genul acesta de apucaturi, visarea si starea de bine a artistilor. Si cum se face asta? Foarte destept. Autoritatile se uita mereu cu preocupare in alta parte. Le iese de minune figura asta, e infailibila. Cum li se cere, cum e normal, sprijin, pac, ele cauta in foi, in geanta, in cutii cu documente. Rezultatul? .Nimeni nu-i ajuta, nimeni nu-i baga in seama. Daca artistii insista, contracareaza cu alta metoda: cauta sa arate ca se poate si fara ei. Ia uite ca se traieste si fara muzica. Si fara  piese de teatru. Ce atata sculptura, avem pomi scrijeliti. Aduc argumente. Li se spune: reconversie profesionala, adaptare, tuturor ne e greu. Dar artistii nu inteleg cuvintele astea colturoase,  gaunoase, taioase. Nu au timp, ca se ranesc de la ele. Pana cauta sa talmaceasca ce le spun semenii, fratii lor, s-au pomenit cu inima in mare suferinta si ei prin ea cautau sa faca lumea mai frumoasa, sa faca bucurii celorlalti, sa inteleaga viata. Ce se vor face ei fara macar un pansament, o mangaiere, o privire binevoitoare si un cuvant bun de la cei care le rezolva legatura cu pamantul? Vor disparea?

Foto: Iulian Ignat

Eu nu vreau asta. Nu vreau!

Eu sunt puternica si voi influenta lumea sa nu-i uite, sa nu-i lase, sa-i ocroteasca, exact ca pe niste specii rare. Exemplul meu mic va conta. (A zis cineva: Alta artista…”? Whatever.) Va molipsi toata Romania. Azi fac un proiect despre designeri. Maine o sa fac unul despre actori. Poimaine despre artisti plastici. Zilele urmatoare despre muzicieni  si toti vor intelege. Exemplul mic al fiecaruia, conteaza. Cica.