Revista VIP si echipa ei de pescarusi albastri
Senzational! Vai! Soc! Deloc.
Acum inteleg semnificatia expresiei “sa trecem in revista”. Nu mai are sensul de a rasfoi anumite teme, de a le frunzari, ci – de la inceputul acestui an – de a concepe si a pune intr-o revista speranta, idealuri si suflet. Cum puneam pe vremuri in oracol superlative de flori, fete, filme sau baieti, melodii sau cintareti. In cazul de fata, asa am procedat noi cu o revista numita pe vremuri VIP. Noi – inseamna Radu Buzaianu si cu mine, alaturi de jurnalisti proaspat iesiti de pe bancile scolii, toti gazduiti si indemnati sa dam alta stralucire VIP-ului de Romania de catre managerul sau, Marian Gavrilescu. Auzi, indemnati sa facem asta. Recunosc ca m-a descumpanit, nimeni nu si propune asa ceva pe piata de azi, in acerba goana dupa lovituri financiare si bani ches, poate doar daca vrea sa fie cainat de prieteni. Pardon, cash.
Vremurile acelea am vrea sa le intoarcem in noi, sa convietuiasca cu vremurile astea. Prea le-am uitat. De aceea am pornit de la Declaratie de dragoste, filmul cu inimi tinere si cu poezie. Cu inocenta si realitati nu prea indepartate. Cu naivitate si adevar universal. Cu optimism. Cu pescarusi albastri. Ne-am mutat in clasa cu Teodora Mares si Adrian Paduraru. Colegi de plimbari prin parc, de dat la facultate si de incalecat si imblinzit lumea. Daca uiti, daca negi, daca surizi superior gindindu-te ca e ridicol sa vrei sa ramina timpul in tine, e ca si cum ai ignora copilul care mai esti. Asa ca le-am declarat si noi dragostea, pentru ca iubim anul 1985, in care regizorul Nicolae Corjos s-a apucat sa slefuiasca o fresca a timpurilor, pentru ca sint aceiasi frumosi si pentru ca lucrurile astea trebuie declarate la vama. Vama catre inima cititorului roman, simtitoare si neuituca.
