Am necaz pe haz
Bancul de proba de foc
Am auzit un banc. Cica in trafic mare congestie, toate masinile se opresc, balamuc, harmalaie, nimeni nu mai poate inainta., nimeni nu se poate dumiri ce se intimpla. La un moment dat, intr-un suflet apare pe jos un individ agitat, cu hainele fluturinde, trecind de la masina la masina si explicind cu foarte mare acuratete: “teroristii i-au rapit pe parlamentarii Romaniei si ameninta ca nu le vor da drumul decit contra a 100000 de euro. In caz contrar, ii vor stropi cu benzina si le vor da foc. Dar daca primesc banii in doua zile, se vor opri. Noi facem o cheta, trecem pe la toti conducatorii auto opriti in trafic, sa ajute si ei cum pot.” Un sofer, patruns de intensitatea evenimentului, intreaba febril: “si cam cit da fiecare?” Raspunsul: “Cam 5 litri.”
Asta e bancul. Ilustreaza perfect starea de spirit a natiei noastre. E grav ca toata lumea sa gindeasca la unison asa. Ar trebui ca unii sa zica, hm, nu-i asa amuzant. Cineva in afara parlamentarilor. Se spune ca gluma inveleste de fapt un gind pe care totusi nu l-ai spune de-a dreptul. Cind glumesti de fapt pleznesti, biciuiesti la figurat. Dar problema cea mai mare mi se pare alta. Ca romanii apeleaza la subterfugii de tipul bancurilor, glumelor pentru a infatisa realitatea sumbra. Nu spun in fata. Nu taie din radacina. Ei rid, doar-doar. Hazul de necaz. Nu mi se mai pare o virtute, nici macar o calitate, doar o trista carte de vizita. Alta ar trebui sa fie emblema: indreptarea la necaz, sau masura imediata pentru necaz iminent, nu hazul. Hazul este pentru saloane, serate cu ceai si biscuiti, in care un pic de spirit da o anume savoare, aroma inteligentei este mai bine pusa in valoare intre oameni asemanatori, care inteleg fina sfichiuire. Dar sa rizi ca prostu’ cind tu esti in situatii dramatice, cind esti pe un butoi cu pulbere mi se pare o atitudine iresponsabila in inconstienta sa. De fapt toata lumea cleveteste, este nemultumita, chiar vehementa, uneori agresiva de atita exasperare. Dar acea lume, cind da nas in nas cu parlamentarul pe care-l suduie, cearta in gind si-l ironizeaza mai tot timpul, nu ar zice nici pis, cel mult: sa traiti, ce mai faceti…numai bine, o zi buna! Si-apoi ar pleca acasa excitat de marea intilnire. Pentru ca inca avem microbul numit mutenie in fata autoritatii. Plecaciunea aia unsuroasa, ca “nu se stie”. Chiar nu se mai schimba nimic fata de comunism?
