La Teatrul de Stat Constanta a inceput sa mearga Billy Schiopul

E mai greu. Intr-un oras jecmanit, secatuit, obosit dupa atata prefacatorie ca ar fi bine , intr-un oras mare cum e Constanta, dezobisnuit de teatru, e munca de titan sa faci iar o minune in viata oamenilor, uite cum apare iar doamnelor si domnilor, din joben, din nimic, din ani de noncombat, un punct stralucitor la orizont, o masca rade, una plange, halei-hop ritualul aparte al participarii la sarabanda actoriceasca, la inefabila scamatorie care te transpune in timp si spatiu printre povesti si vise,  doar sezand intr-un scaun plusat, fata in fata cu o scena.

Recunosc ca m-am hazardat considerand ca teatrul a disparut din zona in ultima vreme, dar m-am bazat pe faptul ca-s destul de atenta la fenomenul teatral, chiar si cel din afara Bucurestiului, astfel ca mi-ar fi trecut pe la ureche daca pe litoral aveam de-a face cu ceva capodopere, cu victorii rasunatoare, cu reprezentatii cu buhul in aer, plimband-se linistit prin urechile publicului impatimit, gata sa se duca oriunde o fi nevoie, la brat cu o exhibitie mai acatarii.. Am auzit de exemplu ca la Braila s-apus Tartuffe cu ceva succes, am fost de-a lungul timpului la Ploiesti la premiere semnate Afrim si Juncu, au mai venit in turneu spectacole dinTimisoara, Sibiu sau Targu Mures, stiu ca e agitatie, e fierbere, se intampla ceva. De Constanta- nimic. De o buna bucata de vreme. Cea mai hot stire ar fi ca nu se mai gaseste Mazare.

Bun, nu stiu eu, ca-s ignoranta. Ia sa consultam google-ul. Hopa. Teatrul din Constanta desfiintat? Scandal urias, cum asa?  Poftim aici. Dar si aici.   Stiri de anul acesta. Se pare a lumea artistica fierbe de ceva timp pe litoral indiferent daca e soarele pe cer, deci nu prea a mai fost loc de creatie si coborare a vreunui inger, pare ca a fost doar intuneric.

Si totusi aici, la Constanta, a sosit recent o echipa care e pusa pe facut minuni. Oameni care in Bucuresti si nu doar acolo au repurtat succese semnificative si-au legat corabia in acest port, numai bun de a purta titlul de perla Marii Negre daca se imbunatateste ici-colo in partile esentiale. Or fi venit niste iluzionisti, magicieni, castigatori la romanii au talent?i Nu e vorba de magie.  Nu e vorba de master-chefi, nici de bucatari cu experienta medie, nici macar de gospodine fruntase in circulatul retetelor. Eu vorbesc de niste profesionisti care au entuziasm, ca nu ajungea nici sa fie profesionisti nicisa fie doar entuziasti.

 

La carma a sosit Erwin Simsensohn. De cate ori am vazut o productie semnata de el am remarcat ca scotea la aplauze intreaga echipa, de la masinist la maestrul de lumini, nu doar actorii, ceea ce arata o anumita calitate umana si o recunostere a interdependentei relatiilor din lumea spectacolului.

Pentru a regiza o prima piesa a fost solicitat Vlad Massaci. In ultima vreme acest regizor m-a cucerit cu “Tinutul din miezul verii” la Teatrul Mic si cu “Delirium”, la Odeon, deci din punctul meu de vedere e un castig, o bila alba, sper sa nu se supere Vlad ca l-am asemanat cu o bila, fie ea si alba.

Responsabila cu PR-ul si aruncatul vestii in lume (marketing si comunicare) este nimeni alta decat Bianca Boitan-Rusu, cunscuta in bransa ca fiind o patimasa, o entuziasta, o buna cunoscatoare a fenomenului teatral, dar mai presus de orice, o profesionista in teatrologie si tot ce presupune meseria asta in termeni de comunicare.

Cu o echipa de actori dornici de a juca si cu tineri cooptati dintre studentii Institutului constantean de teatru, au pus la cale sa lucreze la productia Billy Schiopul, de Martin McDonagh, tradus de Vlad Massaci si Cristi Juncu. Poate nu este intmplatoare aceasta alegere, aveam sa-mi soptesc in barba dupa ce am vazut spectacolul.

Trebuie sa va spun ca vazusem initial “The Cripple of Inishmaan”  la Londra, cu Daniel Radcliffe (celebru pentru Harry Potter) in rolul titular,  si nu era cu nimic mai presus decat spectacolul lui Massaci.

 

Chiar eu am devenit Billy Schiopul, calatorind prin lume pentru a-mi intelege mai bine “acasa”-ul, ca despre asta este vorba in aceasta poveste in care gura lumii nu se infraneaza nicicum, totul este spus pe sleau, fara menajamente, fara pudori, ba chiar cu agresivitate. Insa totul acopera de fapt  cu incapatanare, sistematic, o lume cu o sensibilitate innascuta si chiar o duiosie, care altfel nu au cum sa supravietuiasca.

La Constanta, eu, Billy-Gianina, apasata de asprimea unei lumi cinice si neinduplecate, cu obiceiuri crude, brutale, rautacioase m-am regasit, intr-un univers care de fapt este o comoara acoperita de straturi groase de mal si balegar. Am descoperit aceasta comoara care nu se lasa nici vazuta, nici atinsa prea usor, am descoperit ca la margine de societate, ca e in Irlanda sau in Romania, e posibil sa descoperi o mare inima, luminoasa si empatica, insa ceva trebuie sa se intample ca sa vezi asta. Daca locuiesti in Constanta asta trebuie sa se intample, sa mergi la acest spectacol. Si daca esti pe litoral in trecere, ar fi de luat in calcul o seara la teatru,i n prezenta unor actori talentati, bine dirijati de Vlad Massaci. Sigur, poti sa mergi si in club, te poti plimba pe malul marii, romantic, dar in celelalte 5 zile, o seara poti s-o dedici teatrului, adica intalnirii cu tine. Noi, romanii, suntem mai mult decat oricand Billy Schiopul.

 

 

Apropo, la finalul premierei Erwin Simsensohn a scos echipa intreaga, ca de obicei, la aplauze si astfel am stiut si noi cui se datoreza noua viata a Teatrului de Stat din Constanta, pe de-a-ntregul.

La mai multe succese si neintrerupte, echipa-care-poate-fi-imbatabila!

Oameni buni,  cautati sa strecurati asta in program:

Billy Schiopul,

de Martin Mc Donagh

Cu: Nicodim Ungureanu, Vlad Birzanu / Vlad Lință, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochitei, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoara, Mircea Siromașenco

Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Iuliana Vilsan

Asistent de regie: Teodora Petre
Asistent de scenografie: Andrei Şova

Ilustrația muzicală: Vlad Massaci
Video: Dilmana Yordanova / KOTKI visuals