Morometii sint de vina

Pai daca e prosti.

Azi -noapte m-am gindit. N-am rasucit la tutun si m-am gindit. M-am gindit si n-am rasucit la tutun. E ceva magic. De cite ori ma nimeresc pe linga televizor cind se difuzeaza “Morometii” nu ma pot desprinde. E farmecul satului romanesc redat asa de bine acolo, e Rebengiuc cu “n-o sa ia vita din batatura, asculta la mine,  ca e pericol” , e regia lui Stere Gulea, e premiul lui Niculae cu caciula lui tac’su pe ochi, e Marin Preda, nu stiu. Dar sint aidoma soricelului Jerry meloman, care cind auzea muzica lui Strauss iesea vrajit sa danseze. Asa si eu. Cum aud muzica unei secvente  alb-negru cu protagonistii filmului incep sa dansez ochii pe toate personajele ca-ntr-o sarabanda nebuna. Nu ma pot dezlipi de televizor pina nu se termina. Sau poate e o insuficienta personala, o frustrare transmisa din copilarie, poate o neincredere in fortele proprii, o asociere pe care creierul meu o face.  Daca e o lipsa a vietii satesti pe care o resimt ca pe un gol? Sau daca sint stranepoata lui Moromete? Sau poate trebuie sa platesc foncirea. Sint vulnerabila. Trebuie sa intreb un psiholog, oare ce sa fie?

You may also like

Leave a comment