Podcast Designer în Vitrină, episodul Bogdan Petrice

Astăzi vreau să pun în valoare un alt episod al emisiunii, podcastului, video-interviului designer în Vitrină. De văzut aici.Eu zic că e un demers necesar. Vrem să ne poziționăm mai înfipt în realitățile acestor ani și să știm ce oameni avem în industria frumuseții, ce-i caracterizează. De unde vin ei și ce-i ține în branșă, în ciuda a tot. Sînt oare trăsături comune?

Vom putea spune cînd se vor fi strîns suficiente mărturii, lucruri mai exacte, poate chiar vom face statistici sau cercetări științifice legate de această zonă artistică, designul, și oamenii care o deservesc.

Invitatul episodului

Bogdan Petrice, un fotograf român foarte tînăr, dar extrem de prolific, de care aud tot mai des în ultima vreme, este invitatul nostru la Designer în Vitrină .

Foto: Marius Tudose

Acest episod se învîrte în jurul lui. Îl știm din ceva mărturii de pe net, îl știm din elogiile vedetelor pe care le-a fotografiat, îl știm din lumea mică a jocului cu imaginea, care are tot mai mulți adepți, dar l-am văzut și la lucru, cu o prezență jovială dar hotărîtă,  cu mișcările surprinzătoare, cu idei ad-hoc, cu povești la drum, cu un calm liniștitor. Și apoi cu semnătura pe niște fotografii excelente.

De unde să-l luăm?

De Bogdan Petrice am aflat prima oară de la Cristina Anti, care l-a cooptat în echipa de creație a Revistei FPM.

Foto: Marius Tudose

Cu Cristina colaborez de cel puțin 8 ani, este o temerară în încercarea ei de a ține artiștii români sus, prin promovarea într-o revistă luxury, dificil de menținut pe piață în condițiile de azi. Mi-a povestit despre Bogdan că este foarte prezent, foarte eficient, extrem de familiarizat cu cerințele tehnico-artistice de ultimă oră. Felul său îndatoritor de a fi, viteza cu care lucrează, dar și lipsa de oboseală în a cauta cadrul perfect aveam să le descopăr pe viu la o ședință foto la care am participat. Bogdan Petrice știe exact ce are de făcut, indiferent că trebuie să aducă în studio plaja în miezul iernii, muntele în miezul verii, misterul sau franchețea. Lucid și calm, sigur pe el, lucrează precum un chirurg experimentat, apasă pe butonul camerei cu mișcările vrăjite ale mînuirii bisturiului.

Orice revistă, din cîte tipărite au mai rămas, are cumva legătură și cu el. Măcar un pictorial, ori coperta, ori art-directing, dacă a pus și el mîna și ochiul, se vede. Fotografiile au lipici la public. Și la vedete, că i se spune fotograful vedetelor. De ce oare? Poate pentru că nu i-a scăpat nici una dintre vedetele momentului, de la Ina la Gina, de la Lora la Smiley?

Întrebările întrebătoare

Ce-l mînă în luptă? Care e relația lui cu fotografia? Cum a început? Cîtă muncă trebuie să depui? Cum se descurcă cu antreprenoriatul? Ce-i place cel mai mult, punerea în scenă su editarea? Care  e diferența între a fotografia o campanie și a lucra pentru o revistă?

Multe au fost întrebările, multe și noi, întrebătoarele de serviciu ale podcastului Designer în Vitrină, Cristina Anti, redactor-șef al revistei Fashion Premium Magazine  și cu mine.

Foto: Marius Tudose

Sper să fiți și voi mulți care găsesc ceva de folos în discuția noastră și recomandați prietenilor, poate chiar tinerilor care-și caută drumul. Ce n-aș fi dat pe la 14-15 ani să am așa un exemplu în fața ochilor. Poate mă dumiream mai din timp cum să procedez în legătură cu profesia.

Timp de o oră, l-am cercetat la lupă. Dar Bogdan a rezistat elegant, ne-a răspuns cu răbdare și sinceritate și ne-a făcut să-i apreciem iar și iar viziunea simplă, corectă asupra pasiunii sale, fotografia.

Nu se putea să nu fie în Vitrină.

Sponsori și echipă tehnică

Episodul a fost filmat și prin intervenția deosebită a companiei Farmec, cunoscută susținătoare a frumuseții vii, autentice în spațiul românesc și mondial.

Episodul a fost îngrijit tehnic de artistul vizual Marius Tudose, la Arsenic Studio.

You may also like

Leave a comment