Podcast Designer în Vitrină, Episodul Alexandra Ungureanu
De ce podcast despre creativitate în fashion?
Astăzi vreau să aduc în piața publică un alt episod al emisiunii, podcastului, video-interviului Designer în Vitrină.
De văzut aici.
De ce podcast?
Din cel puțin 3 motive:
- Îmi place creativitatea de primă necesitate, pe care o purtăm zilnic și spune despre noi ceva, dezvoltată aici, cu mijloace sărace și multă imaginație, îmi place pasiunea cu care acești exploratori ai tărîmului numit design o arată.
- Nimeni nu îi sprijină, de aceea unii renunță pe parcurs la vocația lor, la datul lor firesc..
- După pandemie, mulți am constatat că luăm totul din alte colțuri ale lumii, deși se realizează și aici, cel puțin la aceeași calitate.. Sigur, dacă se realizează. Și am experimentat lipsurile, în condiții de urgență. E o chestiune de existență ca nație să alegem, cumpărăm, folosim produse locale, fie ele alimente sau obiecte de necesitate imediată, tocmai pentru ca să încurajăm continuitatea producerii acestora, pentru a nu depinde total de bunăvoința și inspirația celor de departe.
Eu zic că e un demers necesar. Vrem să ne poziționăm mai înfipt în realitățile acestor ani și să știm ce oameni avem în industria frumuseții, ce-i caracterizează. Pentru că am lucrat cu ei. Pentru ca desăvîrșesc industria spectacolului profesionist, dar și al celui de fiecare zi, de pe stradă, din locurile unde mergem și ne dorim să fim relevanți. Pentru că tînjim să avem o amprentă unică, recognoscibilă în lumea largă. Asta se poate și cu ajutorul lor, al celor creativi, al celor care izvorăsc frumusețe, armonie, echilibru, sensibilitatea lor duce mai departe sensibilitatea țăranilor noștri ancestrali care coseau ii și perdele și macate, a străbunicilor căutînd să modernizeze mahalale și înfrumusețînd postura românilor în lume. Eu zic că e util să știm de unde vin ei și ce-i ține în branșă, în ciuda a tot. Sînt oare trăsături comune? Ca să ne dumirim de unde pînă unde ține bruma asta de frumos și dacă are șanse să se dezvolte armonios pe meleagurile noastre sau să nu mai insistăm și să fim doar pragmatici., să dăm curs conviețuirii minime și gata.
Vom putea spune cînd se vor fi strîns suficiente mărturii, lucruri mai exacte, poate chiar vom face statistici sau cercetări științifice legate de această zonă artistică, designul, și oamenii care o deservesc.
Invitata episodului
Invitata de astăzi a proiectului Designer în Vitrină este Alexandra Ungureanu, cîntăreață, creatoare de conținut, fashion icon, gazdă de podcast. Am întîlnit-o de-a lungul timpului, am admirat parcursul ei bine decupat în peisaj, vocea sa cu reflexii de country american, am admirat capacitatea ei de a se ține deoparte de scandaluri și de evenimente îndoielnice. Nu, nu e designer, dar podcastul nostru este despre a-i vedea din diverse perspective, cît se poate de obiective, pentru a ne face o idee de puterea lor de seducție prin intermediul unui discurs estetic creat, frămîntat în covata aceasta în formă de peștișor auriu, numită România.
De unde s-o luăm pe Alexandra?
Asta nu e așa de greu. Internetul e plin de interviuri, de clipuri ale ei în tandem cu trupa Crush de la începutul anilor 2000 sau cu alți artiști, dar și pe cont propriu. E o cîntăreață cu o carieră frumoasă, fie că e solo sau cu trupa Crush, e aparte în peisajul muzicii românești prin timbrul deosebit, decența, imaginea sa îngrijită, atent studiată, surprinzătoare prin ingemănarea cu tema pusă la dispoziție. La ultimul capitol se poate include și isprava sa de la emisiunea-concurs tip reality-show, Bravo, ai stil!. A ieșit victorioasă. Deși nu am văzut emisiunea, am prins cîteva promo-uri și apoi mi-a ajuns la urechi că a cîștigat ediția dedicată celebrităților. Prin urmare, a impresionat juriul, a impresionat publicul. A fost mai strălucitoare, mai aplaudată ca alte 5-6 colege de suferință. Ceea ce nu-i puțin lucru, mai ales că nu a fost nevoită să facă vreun compromis, nu am auzit nici de vreun scandal, nici de insinuări, pur și simplu a fost atentă și eficientă, punînd în valoare pasiunea sa pentru jocul cu imaginea proprie dedicat comunicării sale cu publicul..
Dacă te uiți pe profilul din social media al Alexandrei, observi imediat că, pe lîngă activitatea de pe scenă a devenit și o creatoare de conținut care de la reușita sa în concursul tv e o veritabilă îndrumătoare pentru fetele ce-și caută combinații de efect pentru diverse ocazii. Preocupată de fenomenul creativ numit modă, ea a devenit un nume congruent cu stilul bine definit, pricepută să fabrice efectul de wow. Dar ce este cel mai impresionant din punctul meu de vedere este că reușește să fie extrem de impetuoasă, versatilă și spectaculoasă folosind creații ale designerilor români. Alexandra este dovada cea mai limpede că în fashion avem artiști extrem de inventivi, care știu cum se face meseria asta la cel mai înalt nivel, așa că putem merge pe mîna și foarfeca lor, cu siguranța că ne putem defini un stil personal ultra actual doar unind creații autohtone, firește și cu ajutorul altor forțe care știu să vorbească limba inventivității.
Iată deci de ce am invitat-o în acest episod de podcast Designer în Vitrină de sfîrșit de an 2023 pe Alexandra Ungureanu cea fină și stilată, să aflăm cum se vede din perspectiva ei fenomenul modei românești, cum se desfășoară o carieră muzicală în tandem cu arsenalul fashionistic. Cristina Anti, redactorița-șef a revistei Fashion Premium Magazine, invitată permanentă a podcastului i-a propus recent Alexandrei să devină coperta numărului de iarnă al revistei, cu stylingul lui Ovidiu Buta. Prin urmare, destule motive să discutăm preț de o oră din unghiuri diferite de vedere. Și asta ne-a fost mai la îndemînă datorită companiei născute la noi, notorii în lume, cea care de ani buni produce pachețele fermecate, de mare ajutor menținerii și accentuării frumuseții. Sigur ați înțeles, e vorba de celebra companie românească, Farmec.
Întrebări întrebătoare
Cine i-a fost întîiul model? Cum privește stylingul făcut de altcineva? De ce a participat la emisiunea de tip reality-show? Cît de importantă este o imagine unitară? Multe au fost curiozitățile noastre, și multe povești a scos la iveală Alexandra, dacă veți urmări episodul așteptăm și noi întrebări și cel mai mult, așteptăm să recunoașteți că avem și noi artiști spumoși cu care stăm autentici, corect reprezentați de stilul personal.
Nu putea să lipsească din Vitrină.