Salut, Salus!
Imi place sportul. Sa-l admir, sa-l urmaresc si sa-l practic. Cu ultima parte nu m-am putut impaca mereu, din diverse motive.
Unul este faptul ca-mi plac sporturile de echipa, asa sint eu cladita, sa impartasesc cu parteneri bucurii sau nereusite.
Nu tin mortis sa le iau eu in circa pe toate. Asa sint eu, ma simt bine in colectiv. Negasind echipe de amatori- fiindca nu poate fi vorba de performanta in cazul tuturor, n-ai incotro, te indrepti spre alte variante.
Sali de sport, instructori, programe specializate. Am incercat si asta. Ceva nu ma tine. Ma plictisesc. Nu ma atrage nimic.
Oamenii sint grabiti sa acopere programa, sa fuga spre altceva, te ghideaza mecanic, uneori cu naduf abia stapinit.
Nu mi-a placut atmosfera in locurile unde am incercat. Am preferat sa-mi fac singura exercitiile, cum m-am priceput.
Acum un timp insa, m-am lasat convinsa de buna mea prietena Carinelu’ sa particip la o sedinta, “atit, Gianina, o sedinta de instructaj sportiv La Centrul Salus, chiar linga Parcul Tineretului, aproape de tine”, unde mergea ea de vreo doi ani.
Bine, zic, mai ales ca era a cincea oara cind ma chema. Vroia ea sa-mi demonstreze ceva, m-a si luat cu masina, ca sa fie sigura ca nu ma pierde pe drum. Si am intrat intr-o lume aparte, intr-adevar.
Elena, instructor personal la Salus, frumoasa, desteapta, pasionata, fit si tot ce trebuie m-a primit zimbitoare si asa m-a pus la lucru de am gifiit, am protestat, am jurat ca nu mai vin, am avut mici izbinzi, am cerut pauze.
Nu zicea nu, dar nu m-a lasat. Nu a lasat nici zimbetul deoparte.
Aceasta fata ma ghida in orice demers cu muuulta pricepere, intelegere, chiar compasiune, “da, ai dreptate” nu parasea discursul ei binevoitor-amuzat nicidecum. Empatie totala.
Si mi-am dat seama ca de asta am nevoie.
De un om care sa vorbeasca cu mine, sa faca exercitiile cu mine, sa traiasca greul si sa-l inteleaga, chiar daca pentru el e floare la ureche.
Si parca asa inaintezi. Si parca asa vrei sa revii. Si parca asa obtii si rezultate.