TIFF 2019
Imi place sa merg la Cluj. De mica ma duceau ai mei si ne opream in drum spre casa bunicilor din Salaj, ne plimbam prin oras, am si citeva poze, eu, la 3-4 ani, cu statuile care rezista si azi. In ultima vreme am poze cu cei carora o sa li se faca statui. CPentru ca fac ceva important in cinema. Ce, oamenii filmului nu merita? De 18 ani acest festival a devenit reper, e la intersectia drumurilor unor artisti de toate categoriile, in formare sau deja consacrati. Se stie ca la inceput de iunie iti pui niste zile deoparte pentru TIFF. Chiar daca esti din bransa, chiar daca nu. Unii isi doresc sa fie voluntari acolo, sa vada ei cum se face ditamai festivalul, sa ajute. Altii sa faca pronosticuri, sa vada filme in sir si sa spuna cine ia marele premiu. Cum a reusit anul asta actrita Simona Maicanescu, ea din start si-a ales niste filme dupa criterii proprii si ne-a indicat: vedeti “Monos”. Vedeti “Alb cit vezi cu ochii”. Monos a iesit victorios. Celalalt, premiu de interpretare. Iata cum a devenit Simona aceasta Mafalda a festivalului cu nr 18. Si nu e singura. Ar trebui organizate si niste pariuri, dar vad ca cele n-shpe firme de gen nu iau in considerare aceasta piata a riscului. Altii vin sa se intilnesca, sa-si impartaseasca idei, sa simta suflul zilei, sa se relaxeze dupa momente de productie incrincenata si incordare la maximum.
Nu-s numai oameni de film la Festival. Mai sint destui care -s interesatii de fenomen direct, ca-s sponsori sau colaboratori sau jurnalisti sau indirect, asigura catering sau deplasari sau paza si protectia. E agitatie mare. O vezi pe strazi, o deduci din postarile pe social media, o intuiesti, na, sint totusi filme alese cu grija de Mihai Chirilov, altfel nu ar fi avut continuitate si nu s-ar fi instalat pe harta festivalurilor de cinema ale lumii.
Totusi. Si totusi.
Si totusi…nu-ti dai seama cata lume e implicata sau interesata de fenomen decit la petrecerea de inchidere – de dragul invitatilor straini ii spunem Closing Party (ca altfel i-am spune Closing Party):). E petrecerea de dupa Festivitatea de decernare a premiilor TIFF de la Teatrul National, este undeva in afara Clujului, la Villa, unde se intra cu bratara, invitatie, cartela, bilet, badge, parabadge, parola, cip in ochi si alte multe semnale secrete, ca vorba aia, nu intri, baby, nici daca esti fiica lui Chaplin (ca-mi venea sa zic nume de politicieni, dar mai bine ne rezumam la domeniul cinematografiei, ca are totusi ceva rezultate:))
Nu stiu cum, pentru mine este si va ramine un mister, la aceasta chefuiala de final cu intrare de grad zero atit de stricta, toata lumea este prezenta. Si cind zic toata lumea, ma refer la TOATA LUMEA, da?! De la actorii din Umbre la bloggeri de travel. De la fashion designeri la prietenii din copilarie ai lui Tudor Giurgiu. De la specialisti in montaj si actori straini, avocati pe drepturi de autor si directori de alte festivaluri la reprezentanti ai firmei furnizoare de bauturi, trupe rock, scenografi, de la jurnalisti TV pina la studenti la medicina, de la Tudose pana la mine. Apropo de acestia din urma, de la el pina la mine au fost un microfon si o camera, asa ca le-am folosit sa felicitam lumea pentru premiu. Cum ce premiu? Ei, n-o sa suflu, se stie fiecare cu premiul din patratica lui. Ia ginditi-va si voi. Ca daca va iau acum la intrebari n-o sa stiti sa-mi raspundeti :Ce inseamna acest premiu pentru tine? Ha?! N-ai luat? Lasa vrajeala, ca nu ma duci. Atita modestie. Ce inseamna si cui multumesti?
