Tinerii UK-isti si florile

Intilnindu-ma eu printr-o intimplare cu studenti si absolventi de universitati (scumpe) din U.K., adunati toti in aceeasi simbata, am incercat sa-i chestionez – deformata profesional fiind- despre motivele plecarii, pe sistemul “de ce-ai plecat, de ce-ai plecat”, despre cum traiesc, daca resimt vreo lipsa, daca se vor mai intoarce.

Raspunsurile sint incredibil de asemanatoare, de parca as fi intrebat un om, unul singur, nu stiu cum se face, ori la scoli invata si refrenul cuvenit, ori au un idol care a dat intii raspunsul, cert e ca reproduce acelasi invariabil motiv: “Pai ce sa fac in Romania?” “Aici sint apreciat cu adevarat”, “Aici muncesti pe bani”, “La ce sa ma mai intorc?”.

Cind insa i-am descusut mai in amanunt, n-au mai raspuns nimic, au ezitat sau au zimbit. “De trup, de minte vad ca te ingrijesti. Dar de suflet?” Zimbeau ca adica o luasem pe carari dubioase, nu asa ma stiau ei de cind erau mici si ma vedeau bitiindu-ma prin televizor cu gura pina la urechi. Si pe urma ce intrebare era aia, sufletul e doar ceva abstract, englezii nici macar nu se sinchisesc, beau in pub si vorbesc engleza impecabil, uite-asa vreau si eu, is that clear?

Fenomenul desprinderii de radacina. Cum se face asta? Prin taiere sau prin rupere. Apoi se pun intr-o vaza. Rezista ceva mai mult daca adaugi zahar. Mai tai si coditele si mai rezista un pic. Arata bine, nimic de zis, dar sint intr-o glastra. Pe care cineva o pune mai la lumina, daca vrea, daca are gust si rafinament.

Nu stiu, n-o fi mai bine ofilit dar cu radacina intacta? Nu de alta, dar la primavara…