Stiu, nu rimeaza. Dar pentru mine, sintagma “implant dentar” este sinonima cu capitalismul. Auzeam povestindu-se in casa despre stomatologie de nivel inalt, despre avantajele unui implant dentar, lucru complex, anevoios, de mare rafinament, care se poate realiza doar peste granita de vest.
Ca la ei este important omul si pastrarea tuturor caracteristicilor sale originale, care-l fac sa-si vada de viata demn. Ca la noi singura sansa era proteza. Dupa o anumita virsta.
Bunicul saracu’ era sceptic, se multumea cu ce se putea, zicea cu vorba lui ardeleneasca “d-apai binie-i si cu placa. Ce atata important ghentar sau implant dentar sau tulai bata-l Dumniezau cum ii zice la voi la capitala. Ni ce dantura faina am”. Si-si etala cu un zimbet cuceritor lucrarea mobila tip Gary Cooper. Si tragea concluzia : ”D-apai nu-mi traba mie bolunzanii dastea scumpe”.
Ne povestea bunicul cu lux de amanunte cum i-or tras afara “tata dantura’ si i-o pus “ase ca niste lemnoace” sus si jos in gura. Cum a asteptat el sa se vindece “jinjia”. Cum il durea. Si cum a fost el stoic si tenace si, intr-un final, multumit ca are zimbetul alb si irezistibil.
A avut rabdare bunicul, dar ma gindesc cita suferinta ar fi scutit, ce curat si limpede i s-ar fi instalat un implant dentar si cum ar fi avut alura de odinioara, forma de tinerete a dintilor, nu acele lemnoace sinonime cu “nu se mai poate face nimic”. Vom scoate toti dintii, da’ si pe cei sanatosi, vedeti dumneavoastr
a, aveti citiva afectati si perspectiva este aceeasi. Vor fi afectati si ceilalti. Asa ti se spunea, expert. Pe bune?
In capitalism se putea face si altceva, asa auzeam noi si ne fringeam miinile a neputinta. Ca pe noi tot asta ne astepta. In comunism nu se putea mai nimic. Ne resemnasem cu totii la gindul ca “afara e misto”, inauntru e intuneric.
Daca as fi fost mai mare si mai stiutoare atunci sau prindea el vremurile de-acum i-as fi explicat ca nu e asa de scump. I-as fi recomandat CRIS SMIILE, un loc placut si safe, in care nu te simti agresat, ba din contra, iti rezolva toate auspiciile unui zimbet sigur si clar. Nu evaziv.
Ca de-aia rid unii oameni de parca pling, cu sincope si ferindu-se din rasputeri, ca n-au ajuns in locul potrivit. Isi feresc fatada de priviri iscoditoare. De priviri cunoscatoare. De priviri si atit. Si noi care credem ca ascund ceva si uneltesc si sint aroganti si se nasc conflicte si certuri si poate chiar conflagratii mondiale dintr-o bijbiire la capitolul “stomatologie”. Hm, ar trebui cercetat mai amplu. Sa anuntam cercetatorii britanici, daca n-or fi facut Brexit din munca lor spectaculoasa.
Mi-ar fi placut sa-i fac bunicului serviciul asta. Daca nu a fost posibil, macar altcuiva sa-i fiu de folos. Sa stie ca un implant dentar nu e un capat de tara, ca poti fi “ca nou” oricind ceva iti strica echilibrul dentar pe care iti sprijineai voia buna, munca, intreaga viata.
Zimbiti deci, v-am dat pont.
Dupa vizita mea la HOSPICE Casa Sperantei iar imi doresc sa aiba continuari si iar ma intreb: unde-s bolnavii, afara sau inauntru? Ca zbor deasupra unui cuib de cuci si nu ma dumiresc.
