Of, brad frumos…

Tot nu ma pot impaca cu imaginea bradului obosit si cocirjat aruncat undeva afara sau sprijinit intr-o rina, gol, fara aparare, pierdut, nedorit. Dupa zile intregi de stralucire si servicii in slujba omului rasfatat, cu frigider plin si lista de cadouri, in cautare de parfum natural si crengi viguroase vine si momentul in care i se spune “mersi, te pupam, drum bun, stai sa pastrez globurile si instalatia”.

Era si o poveste a carei morala era ca dupa o perioada de fala si impaunare vin inevitabil decaderea si uitarea. O fi potrivita daca personajul Brad de Craciun se insinua cu tot dinadinsul in viata noastra, ne hartuia batindu-ne la usa : “luati-ma, laudati-ma, sint superb!!!!”.

 

Bradul trece, globurile ramin

Eu totusi nu vad asa. Vad o fiinta fara aparare agresata si folosita discretionar pentru a crea o imagine efemera. Nu stiu, cred ca bradul ar trebui tratat altfel. El totusi ne trateaza guturaiul.

Continue Reading

Mai bine implant dentar decit comunist

Stiu, nu rimeaza. Dar pentru mine, sintagma “implant dentar” este sinonima cu capitalismul. Auzeam povestindu-se in casa despre stomatologie de nivel inalt, despre avantajele unui implant dentar, lucru complex, anevoios, de mare rafinament, care se poate realiza doar peste granita de vest.

Ca la ei este important omul si pastrarea tuturor caracteristicilor sale originale, care-l fac sa-si vada de viata demn. Ca la noi singura sansa era proteza. Dupa o anumita virsta.

Bunicul saracu’ era sceptic, se multumea cu ce se putea, zicea cu vorba lui ardeleneasca “d-apai binie-i si cu placa. Ce atata important ghentar sau implant dentar sau tulai bata-l Dumniezau cum ii zice la voi la capitala. Ni ce dantura faina am”. Si-si etala cu un zimbet cuceritor lucrarea mobila tip Gary Cooper. Si tragea concluzia : ”D-apai nu-mi traba mie bolunzanii dastea scumpe”.

Ne povestea bunicul cu lux de amanunte cum i-or tras afara “tata dantura’ si i-o pus “ase ca niste lemnoace” sus si jos in gura. Cum a asteptat el sa se vindece “jinjia”. Cum il durea. Si cum a fost el stoic si tenace si, intr-un final, multumit ca are zimbetul alb si irezistibil.

A avut rabdare bunicul, dar ma gindesc cita suferinta ar fi scutit, ce curat si limpede i s-ar fi instalat un implant dentar si cum ar fi avut alura de odinioara, forma de tinerete a dintilor, nu acele lemnoace sinonime cu “nu se mai poate face nimic”. Vom scoate toti dintii, da’ si pe cei sanatosi, vedeti dumneavoastrGianina Gorondan - implant dentara, aveti citiva afectati si perspectiva este aceeasi. Vor fi afectati si ceilalti. Asa ti se spunea, expert. Pe bune?

In capitalism se putea face si altceva, asa auzeam noi si ne fringeam miinile a neputinta. Ca pe noi tot asta ne astepta. In comunism nu se putea mai nimic. Ne resemnasem cu totii la gindul ca “afara e misto”, inauntru e intuneric.

Daca as fi fost mai mare si mai stiutoare atunci sau prindea el vremurile de-acum i-as fi explicat ca nu e asa de scump. I-as fi recomandat CRIS SMIILE, un loc placut si safe, in care nu te simti agresat, ba din contra, iti rezolva toate auspiciile unui zimbet sigur si clar. Nu evaziv.

Ca de-aia rid unii oameni de parca pling, cu sincope si ferindu-se din rasputeri, ca n-au ajuns in locul potrivit. Isi feresc fatada de priviri iscoditoare. De priviri cunoscatoare. De priviri si atit.  Si noi care credem ca ascund ceva si uneltesc si sint aroganti si se nasc conflicte si certuri si poate chiar conflagratii mondiale dintr-o bijbiire la capitolul “stomatologie”. Hm, ar trebui cercetat mai amplu. Sa anuntam cercetatorii britanici, daca n-or fi facut Brexit din munca lor spectaculoasa.

Mi-ar fi placut sa-i fac bunicului serviciul asta. Daca nu a fost posibil, macar altcuiva sa-i fiu de folos. Sa stie ca un implant dentar nu e un capat de tara, ca poti fi “ca nou” oricind ceva iti strica echilibrul dentar pe care iti sprijineai voia buna, munca, intreaga viata.

Zimbiti deci, v-am dat pont.

 

 

Continue Reading

Viata e aici si acum

Invitata fiind de Tiberiu Căpudean, vechiul si bunul meu prieten, sa vizitez sediul HOSPICE Casa Sperantei din Bucuresti, am acceptat imediat.  Stiam din vizitele mele anterioare ca o sa am strangeri de inima la intilnirea cu persoanele care sufera de boli amenintatoare de viata, dar stiam tot de atunci cu ce energie si voie buna pot fi intampinata. Asa ca nu am mai stat la discutii si am lasat zapada si gerul afara si m-am proiectat intr-o lume calda, zambitoare, insorita. Numai dupa ce am primit insigna.
Am primit insigna
Am primit insigna!

Am ajuns in sala unde cateva doamne isi foloseau indemanarea pentru a crea obiecte vesele de décor sau de folosinta casnica. In fiecare sezon, ele lucreaza “cadouri hand-made”. Martisoare, ghirlande, globuri pentru brad.

Facute cu drag
Facute de miini talentate

Doamne! Ce doamne! Toate coafate de hair-stylisti de top, sositi sa le porneasca ziua cu voiosie, trebaluiau cu pricepere. Tiberiu mi-a spus ca saptamanal vin acesti tineri sa rasfete bolnavii. Cu o tunsoare sau o pieptanatura noua, cu o schimbare totala de look. Si in acest fel se celebreaza viata.

Ne-am pus pe glume, pe facut poze, pe schimbat sfaturi si trucuri gospodaresti. Nu vedeai pe nici un chip ingandurarea, tristetea oamenilor din autobuz, din metrou, de pe strada si din magazine, sanatosi si fara probleme reale.

Am trecut prin saloane aerisite, cochete, linistite, dotate cu tot ce trebuie pentru orice nevoi. Vrea cineva sa se dezmorteasca? Poate face sport. Vrea cineva sa doarma? Are tihna necesara. Vrea cineva sa urmareasca la TV ceva? Nimic mai simplu. Vrea o discutie de la om la om? Se poate in orice moment. Pentru ca asta am constatat, absolut toti pacientii internati mi-au vorbit cu entuziasm nedisimulat de personalul formidabil, de psihologi, infirmiere, asistente si doctori care se incapatineaza sa nu tina cont decat de omul aflat in ingrijire.

Asistente de pus la rana
Asistente de pus la rana

Cu tot sufletul si toata priceperea. Multi bolnavi tanjeau dupa asta, au fost azvarliti de colo colo multa vreme, si inca nu isi explicau cum de se poate si altfel. Se poate sa fie considerati oameni vii, nu cifre, nu dusi inainte de a fi cazul. Ajungi sa doresti sa fii zilnic in asemenea companie.

“Ce frumos suntem tratati – imi spune un pacient, doctorii chiar ne asculta cand le vorbim. Am fost asa norocos! Imi dau seama prin comparatie, ca am stat numai in spitale. Nu stiu ce am facut sa merit sa vin aici…chiar nu stiu”. Iar doamna Ecaterina Uriasu, ah, e o minune, un suflet mare, incercat, calit, curajos, deci Urias. Un optimism Urias. Si eu am ramas cu un respect Urias si cu dorinta de a mai sta la un sfat cu dinsa.

Frumusetea strabate timpul
Frumusetea strabate timpul

Cristi este unul dintre receptionerii de la HOSPICE. 28 de ani. Dar pentru ca sufera de fibroza chistica, este si unul din beneficiarii serviciilor de ingrijiri paliative pe care le ofera fundatia. Cristi ne face poze si printre cadre imi marturiseste: “Sint indragostit si planuiesc sa ma insor”. Mi se pare asa normal sa-si faca planuri. Sa se comporte conform virstei lui. Pentru ca depinde si de noi sa le implinim. Daca avem dragoste de-ajuns si sustinere in jur. Si aici sunt din plin toate. Asa cum ar fi normal, GRATIS!

Cred ca noi, romanii, ar trebui sa avem periodic vizite la HOSPICE Casa Sperantei ca sa intelegem si sa ne intelegem. Sa fie obligatorii prin lege. Prin legea iubirii, sigur. Pentru a ne vedea si asculta mai apoi unii pe altii. Pentru a serba darul acesta nepretuit, viata. Pentru a nu mai avea fete ingandurate pe strada. Pentru a fi autentic fericiti.

Pentru a oferi toate aceste raze de soare bolnavilor in mod gratuit, Hospice are nevoie de ajutorul nostru, cit de mic.

Uite cum poti ajuta si tu copiii si adultii care sufera de boli incurabile.
Doneaza 1 leu pe zi!
Nu trebuie sa donezi sume exorbitante. Noi toti trebuie sa donam putin.
Acceseaza link-ul de mai jos. E simplu.
Alatura-te Echipei HOSPICE!
Eu am facut-o in ani precedenti si a fost o experienta pe cinste.
Alearga la Semi-Maratonul Bucuresti si cei de la HOSPICE te vor invata cum sa-ti organizezi propria campanie de fundraising.
Alege cursa care ti se potriveste. Acceseaza link-ul de mai jos.

team.hospice.ro

Dupa vizita mea la HOSPICE Casa Sperantei iar imi doresc sa aiba continuari si iar ma intreb: unde-s bolnavii, afara sau inauntru? Ca zbor deasupra unui cuib de cuci si nu ma dumiresc.
Continue Reading

Pleaca barza, vine varza

Ce ne facem, fratilor. Pai imaginea asta era raspindita pina de curind prin toata Romania. Acum, oricit te-ai zgii, cuiburile sint nelocuite. Au invatat puii de barza sa zboare, gata, au tulit-o cu familionul spre alte zari. Nu mi se pare corect. Ar trebui sa antrenam gaini, giste, lebede sa stea in spatiul locativ atit de primitor, incapator si sus-pus. Nu se poate sa ramina ditamai locuintele de lux libere, cita vreme pasarele mai mici si mai hulite, cum ar fi vrabiile, ciorile  n-au unde sta si fac galagie pe la ferestre, cintind aiuristic, fara partitura definita, in schimbul unei coji de piine. Repede, o petitie. Altfel, sintem obligati sa acceptam realitatea, nene. A venit toamna. Cu toata perspectiva de dupa, din care cea mai neplacuta, dupa mine, e aia cu iarna care ne ia prin surprindere. De ne face varza. Aia e, daci tovarasi.

Continue Reading

Refugiatii

O fi placut sa-ti iei toata viata in rucsac la spinare si sa mergi pina la epuizare cu talpile sfisiate spre tara numita Maibine? O fi relaxant sa mergi in vagoane ticsite, in barci supraincarcate, apoi sa stai chinuit sa astepti autoritati sa-ti permita tranzitul prin Serbia sau Ungaria? O fi senzational sa se faca special gard ca sa nu treci, sa stai umilit, rugindu-te, plingind, cersind? O fi European sa mori pentru ca altfel mori? O fi American sa nu mai ai un home sweet home?
Acesti oameni nu dau inapoi si orice piedici le sint mingiiere cind se gindesc ca-si salveaza copiii. De fapt totul e pentru copii. Care nu au nici o vina.

Continue Reading

Fata popii se intoarce

Zmeitrei e o trupa de muzicieni romani plecati in Germania, care nu pot totusi uita de seva lor, de cintecul romanesc. Prin urmare il cultiva, chiar si acolo. Si au succes. Au reusit recent o mare minune, sa inceapa intregistrarea unui disc cu un producator Grammy. Abia ii astept cu premiul si cu povestile de pe linga el. O poveste a fost si seara in care au cintat la Gradina Verona. Fata popii e numai suflet, ii sta lacrima in ochi si pe corzile vocale…o placere sa fii in public.

DSCF0306

Continue Reading

Un copil simpatic: Nicu Alifantis

Nicu Alifantis a primit din partea Revistei VIP premiul “un bun roman”. Cind l-am anuntat si invitat, a comentat glumet: Cum, bun roman, un grec? Da, am zis eu convingatoare, chiar asa. Pentru ca noi toti apreciem “grecul”: cinta unele din cele mai frumoase poezii romanesti? Da. Scrie muzica pentru teatrul romanesc? Da. E un reper intre artistii de limba romana? Si inca cum! Si a venit. Si mi-a daruit o carte de colorat cu titluri de cintece continute si de un disc. Toate se numesc Sotron. Analizat, vazut, ascultat, placut. Grozav, e vorba de multa joaca, muzica de calitate si de spirit ludic. Marca Nicu Alifantis. Mi-am luat seama si de-atunci n-am mai sarit sotronul, l-am tot studiat. Si am de gind sa-i fac si pe alti copii sa-l studieze, si la spatiul nostru Gianinani Place, unde o sa las cartea la colorat, ca abia ma abtin sa iau creioanele. Acum mi-a mai venit o idee. Sa inventam si premiul pentru Profesionisti care nu uita sa fie copii. Iar ar cistiga Nicu Alifantis.

Continue Reading

Puf e pedepsit

L-am intilnit ieri pe strada. Puf il cheama. N-am putut sa ne luam ochii de la el. Si sa ne oprim din ris. Inteleg ca sintem in zodia Leului, dar chiar sa arati ca un leu cind tu esti un caniche, e destul de indraznet. Intreb stapina care e faza cu freza odorului. Ea, demna: e pedepsit. Aoleu, da’ ce-a facut? N-a stat cuminte la tuns si atunci l-am lasat cu coama asa. Intr-adevar, cam grav. Acum, lui nu-i sta rau, dar isca risete pe strada. Dealtfel si eu am tras o portie buna. Si am auzit teoria ca patrupedele sint jignite, simt cind se ride de ele si se intristeaza. N-as vrea ca tocmai eu sa-i fi creat vreun disconfort. Ma gindesc ca poate e nascut , mai stii, in zodia Leului, si astia sint ranchiunosi si razbunatori in situatii d-astea.

20150727_192738

Continue Reading

Eu, chefa. In traducere: eu, cu chef de poze.

Ca sa vezi ce inseamna aparente. Ai spune ca dupa o zi de gatit intens, de reusite culinare rasunatoare, de sageti nutritive aruncate cu dibacie in burtile flaminde ale vizitatorilor tirgului de la Muzeul Taranului Roman, ne-am strins si noi, lucratorii obositi, rindurile, sa facem o poza intru neuitare. Nimic mai eronat. In cautarile mele de autentic m-am nimerit cu Ioana la aceasta zona cu oameni veseli si priceputi sa astimpere foamea trecatorilor prin curtea muzeului. Ii mai intilnisem si mai facusem o poza impreuna, cred c-o intitulasem “Mai multi mici la un loc”, ei fiind aproape de negasit in fumaraia atitatoare de mititei si de alte materializari ale tocaturilor traditionale. Dar nu am mai gasit acea poza. Am si uitat-o intre timp. Acum, nea Chefu’ ma vede si dovedind o memorie impecabila ma apostrofeaza expert: Pai ne-am uitat si noi pe iutup si nu am vazut ca ne-ati pus acolo. Asa e, nu v-am pus. Pai de ce, nu sintem frumosi, sau ce? Ei, cum sa nu, Doamne iarta-ma, dar stiti ce, nea Chefu’, nu am iesit eu bine in poza, voi toti aveti niste chipuri de stele de cinema, eu – strimba. Am stricat poza. Asa ca am sters-o. Nu puteam s-o public asa. Dar facem acum alta. Pai sa facem, dar ne puneti pe iutup. Ba chiar pe feisbuc va pun. Da da, pe feisbuc ne-am uitat si data trecuta, sar membrii echipei de mici viteza. Dati-mi si mie o boneta de bucatar va rog. Sa ma integrez, nu de alta. Imi dau oamenii si tac-pac, gata poza, ne-a facut-o simplu cu telefonul doamna de la taraba de sucuri. Prin urmare, acum ma tin de cuvint si public aceasta secventa in care pare ca sint un fel de sef bucatar, cu oferta la zi, zimbind a multumire.
Ca sa vezi si sa nu crezi.
A, si daca vi s-a parut ca boneta e de bumbac, sa stiti ca nu e. E de hirtie.

Continue Reading

Mi-am luat un inel

Vara trecuta m-am oprit si eu in Vama ca omu’, sa vad cum si cit s-a mai salvat mititica si, ca de obicei am trecut in revista vinzatorii ambulanti care “creeaza” obiecte de neuitat, snururi, bratari, coliere made in China si India. Pe linga faptul ca gasim aceleasi gablonturi din Mamaia pina-n 2 Mai, ma amuza convingerea cu care stapinesc aburirea vizitatorului si-asa ametit si abuzat, deh, vama pe care-o platesti in Vama. Incearca toti sa-mi explice cum le confectioneaza ei si cum muncesc si-si strica ochii si cum se gindesc la modelele viitorului si cum nu merge dom’le piata asa cum ar trebui, ca turistul e suspicios. De data asta observ o masuta total altfel. 2 tineri diferiti, normali, calmi, zimbitori, desfasurau un adevarat arsenal de obiecte albe, frumoase, cu un design aparte. Inele, bratari, parca si coliere. Ii intreb ce-i cu ei si ce-i cu ele, convinsa ca-s importate de te miri unde din Nepal sau Pakistan. Imi raspund ca-s designeri romani, creeaza obiecte din portelan, iar pe malul marii e cel mai bine sa cintaresti cererea unor astfel de obiecte. Oau. Am probat inele in nestire, foarte frumoase, cu forme unice, potrivite bronzului de vara ca nimic altceva, inscriptionate discret cu “sumidesign”. O idee buna dealtfel, fiindca azi, cind am dat de inelul de portelan, am cautat sa-mi amintesc cum ii cheama si cum ii gasesc pe net. Interiorul inelului m-a ajutat. Daca s-ar putea, as vrea sa-i ajut si eu pe acesti romani talentati sa vinda in detrimentul facaturilor chinezesti. Cercetati sumidesign.ro daca nu ma credeti.

Continue Reading