Clientul nostru – sprijinul lor. La Mall-ul Plaza Romania.

Aceasta e o invitatie la a petrece un timp impreuna inainte de Craciun, undeva in Bucuresti, mincind sau pur si simplu stind de vorba la un cico, clipe care vor fi de neuitat si pentru noi, dar si pentru niste copii sarmani. De ce? Pai uite de ce.

Noi, trei prietene, Gianina Corondan, Claudia Pavel si Maria Movileanu ne-am hotarit sa facem ceva pentru a ajuta niste copii speciali. De exemplu, sa va servim ceva bun de mincare, sa va facem o dupa-amiaza placuta, sa va stringem apoi farfuria si sa stergem mesele pentru a ajuta niste copii scumpi pentru care trebuie sa vina Craciunul cu adevarat!
Avem nevoie de colaboratori pentru Mos Craciun!!!
A, sa nu uitam, vor fi fotografi, camere de luat vederi pentru ca Gianina, Claudia si Maria au de gind sa va surprinda cum nu va asteptati.

Hai vineri, 20 decembrie, intre orele 17- 20 sa te servim la bistro-ul Lunch (Mall Plaza Romania, etaj 2, zona Food Court) pentru a ajuta Fundatia Sf. Dimitrie, care are grija de copiii proveniti din familii fara posibilitati materiale. Pentru noi e putin, dar ochii lor se vor scalda in bucurie, iar inimile nu vor uita asta.

Contribuie si tu la umplerea sacului lui Mos Craciun cu orice, cit de putin, o periuta de dinti, pasta de dinti, sapun, prosop, un caiet, un creion, tot ce crezi ca ar fi potrivit pentru acesti copii!

Tot profitul va fi donat acestei fundatii, care va fi acolo, la Mall-ul Plaza Romania, printr-un reprezentant cel putin. Adresa sa web este: www.fundatiasfantuldimitrie.ro.

Vor servi (si vor face show) pentru voi Gianina Corondan, Claudia Pavel si Maria Movileanu. Nu va e foame?

You may also like

Leave a comment