Teoria multimilor suparate

…si tot merge Gura Montana Rosie de Rai…

Azi e 10 noiembrie 2013. De la 1 septembrie 2013 se iese in strada, se sta mult, se scandeaza pasnic pentru salvarea Rosiei Montane si odata cu ea a intregului teritoriu numit “gura de rai” de la o catastrofa ecologica fara precedent. Se aduna tineri in Bucuresti, Cluj, Iasi, Londra, Bruxelles, Munchen. Duminicile sint niste regaluri de energie, vointa si inventivitate. Se marsaluieste in numar ultra-mare, ca e zi libera si pot oamenii – care de altfel muncesc – sa isi rupa din bucatica lor libera si sa o daruie unui crez. Crezul ca “Uniti salvam Rosia Montana”.

E frumos, e articulat, e argumentat, e justificat. Si eu am participat la Bucuresti si la Londra, unde m-a dus drumul, aceiasi tineri, aceeasi energie. Oamenii isi pun toata imaginatia la treaba (si au din plin), tot profesionalismul (si e testat la case mari), dupa cum lucreaza. Unii in publicitate sau P.R., altii in management, unii sint medici, altii actori, fel de fel de ocupatii care ajung sa fie de folos intregului. De aceea campania functioneaza impecabil, fiecare om isi face treaba bine, contribuie voluntar, cu puterile si entuziasmul de care sint in stare, si iata ca aceasta fabrica functioneaza. Mereu diferit, surprinzator. Se depun rosii pe caldarim, se circula cu biciclete, se inventeaza lozinci amuzante, se fabrica tricouri, se confectioneaza filmulete emblematice, cu miez si mesaj, se distribuie in toata lumea, se publica pe site-uri, pe pagini importante, se afla despre asta, din ce in ce mai multa lume stie despre drama pe care stam s-o incercam. Asa, si? Se fac flash-mob-uri, se coloreaza fete, se produce umor: “protestatara simpatica, neaparat caut jandarm de treaba…”, “Sa vina presa sa-I scoatem lesa”, se marsaluieste cu zgomot sau in virful picioarelor. E una din cele mai eficiente interprinderi romanesti. Daca ar produce jucarii, barci sau rachete de tenis am fi producatorul nr.1 in lume. Dar nu se produc bani, doar constientizare. De aceea e neinteresant pentru televiziuni si politicieni, ba chiar periculos, deci incearca sa contracareze aruncind atentia pe altceva. “United we stand, divided we fall” si …nimic. Liniste. Nimeni nu se sinchiseste. Numai noi, astia, care vrem sa fim auziti si mai ales ascultati. Am citit undeva, nu stiu unde, ca protestele nu schimba nimic. Sint doar asa, décor al democratiei. O fi, nu zic. In orice caz, eu daca as fi la putere- m-as teme de decoruri.