Eu, chefa. In traducere: eu, cu chef de poze.

Ca sa vezi ce inseamna aparente. Ai spune ca dupa o zi de gatit intens, de reusite culinare rasunatoare, de sageti nutritive aruncate cu dibacie in burtile flaminde ale vizitatorilor tirgului de la Muzeul Taranului Roman, ne-am strins si noi, lucratorii obositi, rindurile, sa facem o poza intru neuitare. Nimic mai eronat. In cautarile mele de autentic m-am nimerit cu Ioana la aceasta zona cu oameni veseli si priceputi sa astimpere foamea trecatorilor prin curtea muzeului. Ii mai intilnisem si mai facusem o poza impreuna, cred c-o intitulasem “Mai multi mici la un loc”, ei fiind aproape de negasit in fumaraia atitatoare de mititei si de alte materializari ale tocaturilor traditionale. Dar nu am mai gasit acea poza. Am si uitat-o intre timp. Acum, nea Chefu’ ma vede si dovedind o memorie impecabila ma apostrofeaza expert: Pai ne-am uitat si noi pe iutup si nu am vazut ca ne-ati pus acolo. Asa e, nu v-am pus. Pai de ce, nu sintem frumosi, sau ce? Ei, cum sa nu, Doamne iarta-ma, dar stiti ce, nea Chefu’, nu am iesit eu bine in poza, voi toti aveti niste chipuri de stele de cinema, eu – strimba. Am stricat poza. Asa ca am sters-o. Nu puteam s-o public asa. Dar facem acum alta. Pai sa facem, dar ne puneti pe iutup. Ba chiar pe feisbuc va pun. Da da, pe feisbuc ne-am uitat si data trecuta, sar membrii echipei de mici viteza. Dati-mi si mie o boneta de bucatar va rog. Sa ma integrez, nu de alta. Imi dau oamenii si tac-pac, gata poza, ne-a facut-o simplu cu telefonul doamna de la taraba de sucuri. Prin urmare, acum ma tin de cuvint si public aceasta secventa in care pare ca sint un fel de sef bucatar, cu oferta la zi, zimbind a multumire.
Ca sa vezi si sa nu crezi.
A, si daca vi s-a parut ca boneta e de bumbac, sa stiti ca nu e. E de hirtie.