Octaaaaav!!

Mare pompa la premiera filmului Octav. Sala Palatului pavoazata, luminata sarbatoreste, cu foaierul tapetat de poze din film si cu trimitere la film, lume multa multa multa, alta decit de obicei, uimire la intilniri neasteptate. Mult PR facut in prealabil. Cu totii ne intrebam ce si cum. Desi cam banuiam ce, nu stiam cum.
Incepe filmul. Si-l vad deodata pe…insusi Sergiu Celibidache (asa se scria gresit in cartile si documentarele noastre), cel pe care-l vedeam dirijind cu miscari de dans rapsodia I a lui Enescu! Il vad plimbindu-se pe alei, printre case vechi, prin gari, imbratisind amici din alte timpuri, discutind serios cu o prietena de 7 ani, cercetind un fir de trifoi, dindu-se navalnic in leagan, calatorind in copilarie, luind decizii radicale. Il vad dirijind cu atentie si emotie simfonia vietii sale de 84 de ani.
La final se aplauda si-mi dau seama ca-i vazusem de fapt pe Marcel Iures, pe Victor Rebengiuc si niste copii frumosi si expresivi. O sa se supere cei care au mai jucat…dar asta e, partitura e asa scrisa, incit sa serveasca reinvierii unei epoci, fara a decupa personalitati. Stiu si ei. Isi asuma. Sa fii actor inseamna si asta.

Asadar, am vazut Octav.Filmul e unul de stare. Unii spectatori n-au avut-o si au iesit in timp ce rula. Am vorbit mai apoi cu unii dintre ei, e clar, sint conectati la viteza timpurilor noastre. “Am inteles dom’le, inca de la inceput, n-am mai stat ca nu se intimpla nimic”. Inainte sa va incumetati la a vedea filmul, verificati-va un pic. Sa nu fi completat gresit formularele la banca, sa n-aveti popriri, sa nu fi racit copilul, sa nu va fi taiat vreun nebun fata in trafic. Ca n-o sa va salveze din asta o pinza cu om in virsta, revenit in tara pentru a intra in posesia casei in care a copilarit, napadit de amintiri. Sau mai stii?