Facebook e bun
Dar nu pentru suflet
Puteti sa-mi ziceti cum vreti. Taranca. Baba. Nostalgica. Imatura. Depasita. Mie Facebook-ul imi da fiori. Desi il folosesc. Interesat, ca si el pe mine. E singurul mod de folosire care pare acceptabil. Ca mijloc de propagare a ideilor. Cum isi pun oamenii benevol viata pe tava cu lux de amanunte, virsta, studii, casatorii, hobby-uri, de dragul recunoasterii celorlalti. Poze, filme, ginduri. Probabil e in noi nevoia de a primi confirmari. Adica like-uri. Si domnul ala cu nume de zahar ne-a prins slabiciunea. Si apoi sistemul, subtil ne-a inlantuit. Pare ca dialogam. Comunicam chipurile. Ne scurgem toti de placere cind vedem adaugindu-se indivizii care au intrat pe lungimea noastra de unda si zimbesc catre noi. Ca ne-a facut copilul primii pasi. Ca am pus rigips in casa. Ca ne-am scarpinat in cap. Patru, cinci like-uri. O, intr-o ora am patrujshase! La postarea cealalta am avut doar 12. Sindromul vedetei, alergind imediat dupa ce s-a stins becul “on air” sa vada care a fost ratingul. Inteleg sa traiesti in interactiune cu celalalt, dar verificarea asta bolnavicioasa, la secunda elimina autenticul. Inteleg sa fii deschis, dar invita-ti prietenii sa vada faianta noua. E mult mai placut. Nu mai e nimic real. Zic cuvinte tari ca “dobitocul acela a ajuns sef” sau “e o adevarata crima” sau “cine s-a cuplat din interes sa iasa in fata” nu pentru ca vreau sa le zic, ci pentru ca asa voi atrage atentia. Pai si atunci cum ramine cu ce vreau sa zic cu adevarat? Pentru ca vine din rarunchi, nu din interes meschin. Am ceva de transmis? Sau poate mai stau deoparte sa invat..nu, nu, nu, ceva trebuie zis mereu. De ce? Pentru ca trebuie.
Ba nu trebuie nimic. Sa fim si e de-ajuns. In afara feisbucului. Sa ne ingrijim sufletul, familia, prietenii, tara. In afara feisbucului. Sa ridem pe bune, nu ca sa para celorlalti ca sintem veseli.In afara feisbucului. Incercati. E foarte reconfortant. Sa fim noi insine.
Faceti un experiment. Citi din prietenii de la Facebook o sa vina cind ii rugati sa va deszapezeasca? Doar cei care va suna sa va intrebe daca nu aveti nevoie de ajutor. Citi adica? Mda. Unul, maxim doi.
Ah, ce taranca, ce baba, ce nostalgica, ce imatura, ce depasita sint. Si cum ma reped acum sa postez pe Facebook. Sa-l ruinez din interior.
