A fost odată un Castel. Nu. A fost odată un Bal. Stai așa. Astea nu-s pentru noi, ci mai degrabă-s pentru cei care se înfruptă din aerul rarefiat, solemn și ușor încremenit al bogățiilor terestre. A fost odată Generozitatea. Așa e mai bine să încep, ca să înțeleagă toți cei care vor, din prima. Că […]
Eu vin la Cluj în perioada TIFF de foarte mult timp, cred că de la început. De la prima ediție, poate. Ar trebui să facă arheologii niște săpături, dar numai în pauza de masă, cînd se odihnesc de la scormonitul oalelor și ulcelelor cu încărcătură istorică reală. Ar găsi ceva urme de teniși care țopăiau […]
La Sibiu e treabă multă Cu teatrul, care a transformat orașul vara. Știm deja: oamenii din toată lumea își propun să ajungă acolo în pelerinaj cultural, caută cazări, se dau peste cap să prindă emulația festivalului. Pot participa nu doar la spectacole, pot fi părtași ai mișcării continue care te surprinde oriunde ești, și slavă […]
Sibiul e Feeric Cine s-a prins că nu e ce pare a fi acest titlu? Adică, da, stați puțin, nu dați cu joarda, Sibiul e feeric, dar cu f mic, nu cu F. ohooo, nu săriți, da, SIBIUL e feeric cu majuscule, nu că n-ar fi, îl scriem cum vreți, îl lăudăm cît ne țin […]
N-am crezut că a explora pas cu pas câmpul golaș, abia cultivat al creativității românești transformate în produs poate fi așa captivant. Iată că, pe măsură ce descopăr, alături de invitații podcastului Designer în Vitrină , perspective atât de diferite, situații uitate, etape arse sau erori, frânturi de istorie estetică ce constituie experiență colectivă de […]
Cum o fi să trăiești zile perfecte? Pă, cam ca atunci cînd mergi la un film, propunerea Japoniei la Oscaruri, primești din ecran multe înțelesuri și mesaje simple, iar la final ți se dă în grijă o plantă fragilă pe care s-o uzi zilnic, să aibă și ea zile perfecte. Mai țineți minte reclama aceea […]
De ce podcast despre creativitate în fashion? Astăzi vreau să aduc în piața publică un alt episod al emisiunii, podcastului, video-interviului Designer în Vitrină. De văzut aici. De ce podcast? Din cel puțin 3 motive: Îmi place creativitatea de primă necesitate, pe care o purtăm zilnic și spune despre noi ceva, dezvoltată aici, cu mijloace […]
Cui nu-i place să primească daruri? Cadouri am vrut sa scriu, dar făceam cacofonie. Așa ceva nu e permis. Ha ha. Ai zis Caco. Vaaai, ce prost vorbești, ce prost te exprimi, ce prost ești. Cine-o fi inventat asta și de ce trebuie să fim așa sclifosiți, nu știu. Atîtea ifose legate de finaluri și […]
De ce podcast? Astăzi vreau să pun în valoare un alt episod al emisiunii, podcastului, video-interviului Designer în Vitrină. De văzut aici. Eu zic că e un demers necesar. Vrem să ne poziționăm mai înfipt în realitățile acestor ani și să știm ce oameni avem în industria frumuseții, ce-i caracterizează. Pentru că am lucrat cu […]
Recomand și iar recomand Scriitura te pune pe jar, punerea în scenă te scutură, jocul actorilor te cucerește. Faci eforturi să disociezi gîndurile personajelor de gîndurile tale, te lupți pentru locul tău călduț, bine distanțat de miezul problemei, dar ești capturat într-o lume care, culmea, nu-ți este străină, se vede treaba că azi ne învîrtim […]