Ce frumoasa esti!

Ce frumoasa esti! sau Despre “gen”

M-am pomenit luindu-ma la bani marunti in urma unei izbucniri a Oanei Sirbu pe Facebook, in care isi arata exasperarea fata de ce “ar trebui” sa faca sau mai bine zis cum sa se prefaca pentru a reusi sa fie mai vizibila. Postarea ei a avut multe aplauze virtuale si share-uri, ca dovada ca oamenii inteleg exact starea. Si, pentru a pigmenta cum se cuvine starea de lehamite, Oana planta din doua in doua cuvinte in text ultrafolositul si noninteligibilul, exasperantul “gen”.

Adicatelea zicea ea, Oana: “Trebuie sa ma promovez mai mult, “gen”?” Si facea referire la cat de mult trebuie utilizat telefonul mobil pentru a te arata in tot felul de ipostaze, vezi Doamne pentru a tine “cald” auditoriul, il faci partas la toate momentele tale de viata,ii furnizezi un “life style”. In limbaj bolovanos, tine-i pe fraieri atenti la tine ca esti buricul pamantului, sau mai bine zis sa tii deschisi ochii oamenilor pe tine orice-ai face: mananci, dormi, iesi cu cainele sau faci dus. Sa te arati fericita, sa recomanzi produse din dotare si sa iti umpli cu asta toata ziua. Maine la fel. Zi de zi, fara oprire. Si la fiecare varianta enumerata de Oana aparea si acest omniprezent “gen”, insurubat ca o nuca in perete, sporind efectul de nonsens aiuritor.

Oana m-a pus intr-o mare dilema cu intrebarea ei. O dilema care revenea, mai acut de data asta. O clipa am dat sa-i raspund, draga Oan, asta e ordinea actuala in care se prezinta lucrurile pentru persoanele care apar in spatiul public. Postezi des si arati impecabil, razi, zambesti, recomanzi lucruri. Altfel nu se poate, ma pregateam sa-i zic. Desi as vrea sa ma contrazica evidenta. Mi-am pus si eu intrebarile astea de multe ori, m-am asezat de-a curmezisul, am decretat ca se poate si altfel, ca una este viata de scena si alta cea personala, ca poti sa existi fara Facebook si Instagram, fara sa fii prezent in mediul online, fara sa iti platesti fanii sa existe, intalnind nemijlocit publicul si facand concret lucruri. Exista artisti minunati care reusesc asta. Mari artisti. Dar au devenit “de nisa”. Exista, dar nu mainstream. Un Nicu Alifantis, o Ada Milea, actori ca Mitica Popescu sau Horatiu Malaele. Greu se mai pot afla “pe val”, fara a accesa tertipurile de care pomenea Oana. Exista cateva oprelisti, cateva piedici, reperate de mine:

• publicul tau nu intinereste. ba chiar poate si disparea, deci ai nevoie sa fii in atentia noilor privitori, care vin cu alte obiceiuri, intre care cel mai frecvent este cautarea pe net a persoanelor care dau semne de reusita, care arata bine si atat (si aici se poate introduce fara teama de greseala “gen”. Cine-s acele persoane? Cele care posteaza, care par mereu ocupate, cu un sfat la ele, care au o zestre (cumparata de multe ori) impresionanta de like-uri si comentarii si reactii-snur de tip “ce frumoasa esti!”.
• publicul actual este superficial. E foarte orientat pe fatada. Ca asa a fost obisnuit. El nu are vina. A vazut mereu la televiziuni sclipitoare 24/24 povesti de succes, a vazut cum fete care arata bine reusesc in viata fara a sti sa faca nimic, cum voci slabe sunt declarate “cantarete”, a vazut multa facatura. Se poate sa fi vazut si campioni care nu au participat vreodata la o cursa, nu e exclus. Deci cu cat este vopsit mai frumos, in rigorile sale produsul tau, cu atat mai mare e reusita ta.
• publicul modern nu are o problema cu fake-ul. Il accepta, pentru ca si elil faureste.
• publicul actual se plictiseste. El trebuie intretinut mereu, nu stie ce e aia pauza, esti obligat sa furnizezi continuu ceva nou si seducator, altfel ti-l fura alta poveste de viata. El a copilarit cu imagine dupa imagine in ochi. Noi am avut doar 2 ore de program tv si ce noroc a fost, ca am putut seisza si ce vecini avem, ce sentimente ne pasc, ce culoare are cerul si cum se prezinta cozile in piata. Acestor oameni trebuie sa le oferi incontinuu ori persoana ta cu apucaturile ei netrucate, da, se poate, sau, dupa caz, daca tii la intimitate, sa regizezi lucruri inofensive: cu ce crema te dai, ce pantofi ai si de unde i-ai luat, ce a invatat copilul azi la scoala. Fireste ca devine obositor si redundant, ca nimeni nu traieste viata ca pe un spectacol diferit in fiecare zi, ajungi sa te repeti si asta poate deveni enervant, daca nu chiar distrugator de sanatate mintala.
• publicul de azi este cosmopolit. Are ca punct de reper lumea larga. Cu uriasa capacitate de a-si insusi obiceiuri de aiurea, el se lasa sedus de Sclipiciul Primordial, adica de Showbizul de la mama Lui, facut cu marketing si productie si scenariu si actori si figuranti fara sa te prinzi.  Adica o Kim Kardashian, o tipa ca oricare alta, a ajuns matritza dupa care se replica multe fetze, astfel ca avem chiar si la noi, la mii de kilometri distanta fetiscane care seamana leit cu ea si-s bine cotate in consecinta.
• publicul de azi nu mai are rusine. Nu se mai stie ce e aia si la ce foloseste. Prin urmare jongleaza lejer cu nuditatea, e interesat de ipostaze intime, situatii de familie care ar trebui sa-i priveasca doar pe impricinati, savureaza vesti despre relatii incepute si apoi distruse, cu usurinta cu care mananca seminte.
• publicul actual nu se satura de minciuna, e pur si simplu insatiabil. Chiar daca se dovedeste ca a fost o gluma, o creatie, o inventie, un balon de sapun obiectul interesului sau, i se poate servi exact acelasi scenariu la nesfarsit si il inghite mereu, cu satisfactie.
• asta nu inseamna ca publicul de azi este prost, are o dependenta pronuntata, e doar prea obisnuit cu  hai sa le zicem “feluri de mancare virtuala” diferite. El se prinde de pacaleala, de poanta, dar e pur si simplu atras, hipnotizat, posedat de dorinta de a navali in viata “reusitilor” si a importa elemente.

Prin urmare, draga Oana si nas Floreo (asta-s eu), nu ai cum sa mai existi ca artist, ca om cu creativitate decat cunoscand foarte bine acest public si atragandu-l si spre ceva mai consistent, mai cu substanta, prin stratageme foarte viclene, ca el nu se lasa dus usor. Atat de viclene incat sa reusesti minuni, poate chiar sa-l salvezi. Pentru ca acesti oameni pot fi si extrasi din malaxor. Si nu doar in momentul in care se confrunta cu o durere (este o cale dura de trezire, dar eficienta din ce am observat), ci si adusi la intalniri care le mangaie sufletul. Acele Intalniri care inainte iti rasareau in cale la tot pasul. Si le observai, ca nu aveai decat 2 ore de televizor pe zi si internetul nu se inventase.

Concluzia? Gen.

Pardon, gem.