Romania ideala
As putea fi si eu prim-ministru. De cand cu Viorica, nu pare chiar imposibil, chiar daca nu ai nicio calitate care sa te recomande in sensul asta. Posibil sa ai altele, dar nu pe acest palier. Dar daca intr-o buna zi as fi desemnata printr-o nebunie de conjunctura, as rezolva degajat misiunea asta. As delega cu gratie. As indica niste nume. Apoi as demisiona.
Eu stiu cine vreau sa ne conduca tara, orasul, catunul. E simplu. Efort minim de cercetare. Nici nu caut prea mult, nu fac teoria chibritului, nu tes, nu scotocesc, nu fabric scenarii, nu umblu cu desfasurari de demonstratii-maculatura. Totul e la suprafata. Pur si simplu, privesc concret. Exista oameni care au adunat alti oameni in jurul lor si au facut lucruri sau macar au inspirat la realizarea lor. De pe urma carora multimi de alti oameni castiga in viata de zi cu zi, imediata, cotidiana. De ce ne entuziasmam la anumite intalniri cand e vorba de traiul nostru mai bun? Pentru ca unii gasesc solutii pentru toti ceilalti si nu doar vorbesc despre ele, le si aplica. Si ni se simplifica viata putin, si pare ca poti rasufla, lasand loc pentru ce e important cu adevarat. In griul pesimismului care te face sa crezi ca au plecat toti cei destoinici, observi cu speranta ca mai avem oameni providentiali., care dau culori obrajilor. Care gandesc mare. Acum, pe 1 Decembrie am vazut si revazut la televizor portretele unora. Dar in restul zilelor anului unii interactionam cu ei. Altii ii observam de departe, ne povestesc prietenii, cu sufletul la gura si cu uimire. Le-am vazut pe fetele care construiesc un spital, Oana Gheorghiu si Carmen Uscatu de la “Daruieste viata”, sunt deja celebre, dar nu se lasa pacalite de faima ci o folosesc mai degraba pentru a merge mai departe, cu transparenta, hotarare si devotament.
Au remarcat lipsuri in sistemul de stat, au vazut cum trec anii si nimic nu se inalta, nicio speranta pentru copiii bolnavi nu se contureaza, ei nu apuca macar sa inteleaga, sa vizualizeze ce au sperat, ca pier, mult prea devreme si nedrept. Toate proiectele trec prin ani din studii in studii de fezabilitate si banii se topesc, ca visele copiilor afectati de cancer. Au hotarat, pornind de la un prim caz care le-a tulburat, sa se dedice acestui scop. Iar acum spitalul e pe cale sa devina functional. Un spital adevarat! Si noi ramanem nauci. Si mirati. Cum, nu e cu bani de la stat? Nu a decis ministrul cutare? Nu, e cu bani de la oameni: companii si persoane particulare. Si se continua. Au declansat singure toata epopeea? Da. Puteau sa stea cuminti? Puteau. N-au stat.
L-am vazut pe Ilie Bolojan, primarul orasului Oradea care i-a animat pe oradeni sa renoveze, le-a oferit scutiri de taxe, facilitati, sa contribuie, sa se implice, sa construiasca, sa dea o alta fata urbei lor.
Si acum turismul e in floare acolo. Fratele meu si-a petrecut o parte din concediu in Oradea si era uimit. Cum, nu cade tot centrul vechi? Nu se ridica cu interventii cladiri P+7 dupa ureche? Nu parcheaza munti de masini haotic, claie peste gramada? Nu, s-a renovat mult, frumos, s-a redat centrul pietonal, s-a descurajat mersul cu masina si s-au sprijinit mestesuguri si deschiderea de mici afaceri la tot pasul. Si se continua. Putea sa stea cuminte sa-si faca vacante exotice in lumea larga si coruri de laudatori in preajma? Putea. Nu a stat.
Mi-am amintit de Constantin Chiriac, fondatorul Festivalului de Teatru de la Sibiu. Am auzit, l-am vazut, l-am intrebat.
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
Am tot scris despre el si m-am minunat. Cum a ajuns el la a 26-a editie cu festivalul, cum in 2007 Sibiul a fost desemnat ”capitala europeana” si cum se umple de turisti fie vara fie iarna, desi nu are mare si nici munte in Piata Mare. Cum, vin turisti special pentru FITS? Cum, japonezii fac voluntariat in Sibiu? Ramanem iar prostiti. Putea sa stea cuminte, sa-si joace repertoriul, asteptand alt si alt regizor sa-i daruiasca roluri? Putea. N-a stat. Continua.
Apoi Gheorghe Hagi, care a luat-o de la zero cu o echipa nou-nouta.
A muncit sa-i invete pe copiii talentati maiestria lui. A format o generatie de sportivi pe picioarele lor. Viitorul are viitor. Cum, nu a selectionat odrasle netalentate, cu platfus, care scancesc ca vor la fotbal, nu le-a incurajat sa se joace de-a fotbalul fiindca parintii platesc bine? ? Nu. Cum, nu a stat sa-i indice Federatia cum sa procedeze? Nu, nu a stat. Si continua. Si iar suntem buimaciti.
Mai sunt medici care s-au intors in tara si au pornit performanta aici, s-au auzit multe despre doctorul Catalin Cirstoveanu, care a creat o sectie moderna la spitalul Marie Curie.
Mai sunt mame, cum e Dorina Chiriac, care ridica asociatii pentru a ajuta copii cu vulnerabilitati asemanatoare cu ale copiilor lor sa-si castige demnitatea refuzata de statul-cel-indiferent, exista oameni care dau de mancare altora, oameni care-si doneaza timp, oameni care sprijina cresterea normala a unuor copii abandonati. Cum, nu puteau sa stea acasa, cu necazurile si gandurile lor? Ba puteau, dar nu au stat.
Au acest foc interior care-i macina. Nu pot sta sa se tanguie. Trebuie sa faca ce pot. Au ei acest imbold.
Multi, multi oameni au facut mai mult decat a-si vedea de propriul interes. In Romania, da. Nu s-au blazat, nu s-au bosumflat, nu s-au acrit. Au gandit mare. Si apoi au facut. Ei ar putea conduce Romania, exact cum si-au condus micile lor dorinte, transformate in idealuri. Sa fie in functiile importante in stat, care ce-s oare daca nu posturi de comanda ale unor ambarcatiuni asemanatoare, cu aceleasi reguli si moduri de functionare? Eu as pune acesti oameni visatori dar pragmatici in functii clare, potrivite lor. Ei ar putea sa fie indrumatori, sprijin, catapulta, exact cum au facut cu micul lor stat in stat. Iar ceilalti, animati si empatici, insufletiti si inspirati, nu mai putin merituosi, i-ar urma, i-ar dezvolta, i-ar corecta daca ar fi necesar. Liderii sunt de gasit. Avem oameni care cheama la a face trainic, coerent, modern si transparent sistemul atat de hulit. Ii vedem toti cu ochiul liber. Ei ar putea sa ne ajute sa facem Romania ideala.
